Probleme mari pentru producătorii auto chinezi, până în 2030 foarte mulţi dintre aceştia urmând a da faliment (statul chinez NU va mai subvenţiona direct industria auto)

gAuto
/
/
2 nov. 25
/

Producătorii auto chinezi au primit zilele acestea o veste extrem de dură, una care sunt sigur că a creat şi va crea în continuare agitaţie şi chiar panică în birourile managerilor.

Agenţia de stat Xinhua News Agency a anunţat săptămâna aceasta care sunt priorităţile guvernului chinez în cadrul noului plan cincinal, cel ce se va aplica în perioada 2026 – 2030. Statul chinez a decis că în acest interval de timp NU va mai subvenţiona direct industria auto.

Autorităţile chineze consideră că după mai bine de 15 ani de subvenţii şi ajutoare directe pentru producătorii auto, piaţa a ajuns la un nivel ridicat de maturitate şi se poate menţine competitivă şi fără intervenţia statului.

În China sunt activi peste 160 de producători auto, însă pare destul de sigur că fără ajutorul statului, foarte mulţi dintre aceştia vor da faliment până în 2030. Guvernul chinez este conştient de acest aspect, însă este clar că în prezent nu este loc pentru toată lumea, iar o selecţie naturală trebuie făcută.

Cei mai mici şi mai vulnerabili vor ceda primii, însă nu ar trebui să ne surprindă nici dacă nume cunoscute, unele chiar prezente şi în Europa, vor avea probleme de competitivitate.

Revenind la strategia guvernului chinez pentru perioada 2026 – 2030, acesta a decis să investească resurse importante în inteligenţa artificială, tehnologii pentru energie din hidrogen, biotehnologie, fuziunea nucleară și tehnologii cuantice.

Sursa: reuters.com

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cel mai controversat Ferrari din istorie este sold out până în 2028 (cum a reuşit Ferrari să schimbe totul în favoarea sa?)

Atunci când Ferrari a prezentat oficial modelul Ferrari Luce, reacțiile din piață au fost cu adevărat revoltătoare. Cu un design atipic semnat în colaborare cu firma LoveFrom a fostului designer Apple, Jonathan Ive, cu un preț de pornire de 550.000 de euro și, mai presus de toate, cu o motorizare 100% electrică care a trimis…

Conform noilor norme Euro 7, o maşină poate refuza să mai pornească dacă ea consideră că are probleme cu poluarea

Imaginează-ți următorul scenariu: ai rezervorul plin, bateria încărcată, demarorul funcționează perfect și motorul este complet sănătos din punct de vedere mecanic. Cu toate acestea, apeși butonul de Start și nimic. Mașina refuză pur și simplu să pornească.

BYD va investi într-o rețea super rapidă de încărcare în România și caută parteneriate cu industria auto românească

Stella Li, vicepreședinta executivă BYD, a venit pe 30 octombrie în România, în prima sa vizită oficială. Pe agenda întâlnirilor cu partenerii locali și autoritățile s-a aflat tehnologia de încărcare ultrarapidă Flash Charging, dezvoltarea prezenței companiei pe piața locală și posibile colaborări cu industria auto românească.