QuadHD vs FullHD vs HD – cât de mult simte diferenţa ochiul uman ?

/
/
8 mai 14
/

Perioada în care rezoluţia HD ( 1280 x 720 pixeli ) era standardul la nivelul telefoanelor mobile inteligente a trecut la fel de repede precum a venit. Astăzi, standardul este reprezentat de rezoluţia FullHD ( 1920 x 1200 pixeli ), dar şi epoca acestuia este pe sfârşite în condiţiile în care deja avem telefoane cu rezoluţie QuadHD ( 2560 x 1440 pixeli ) – Oppo Find 7, Vivo Xplay 3S etc. şi se anunţă multe alte lansări anul acesta cu acest tip de rezoluţie.

Cu toate aceste schimbări masive la nivel de display, plus alte îmbunătăţiri la nivel hardware, producătorii lansează produse cu preţuri piperate, dar care sunt mult prea puternice pentru nivelul software existent la ora actuală. Lăsând la o parte această “Groapă a Marianelor” dintre hardware şi software, întrebarea clasică pe care ne-o punem cu toţii este: Cât de mult sesizează ochiul uman diferenţa în această luptă a pixelilor? Aceeaşi întrebare şi-au pus-o şi cei de la PhoneArena care au realizat o analiză amănunţită a acestei dileme.

În această analiză aceştia afirmat că cel puţin în teorie ochiul uman vede anumite diferenţe, dar acestea apar în momentul în care distanţa dintre ochi şi display este mică. Un ochi cu o vedere aproape perfectă sesizează pixeli pe ecranul unui telefon astfel:

– Display de 4 inci (Samsung Galaxy S III Mini) cu rezoluţie de 480 x 800 pixeli (480p), ochiul vede pixeli pe display începând de la o distanţă de 37,4 cm;

– Display de 4.7 inci (Nexus 4) cu o rezoluţie de 1280 x 720 pixeli (720p), ochiul vede pixeli pe display începând de la o distanţă de 28 cm;

– Display de 5 inci (Samsung Galaxy S 5) cu o rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli (1080p), ochiul vede pixeli pe display începând de la o distanţă de 19.8 cm;

– Display de 5.5 inci (viitorul LG G3) cu o rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli (1440p), ochiul vede pixeli pe display începând de la o distanţă de 16.4 cm. (vezi foto).

1440prc-Large

În condiţiile în care un utilizator normal utilizează telefonul la o distanţă de peste 25-30 cm, iar un ochi cu o vedere perfecta nu există decât în teorie, ultima diferenţă cu adevărat sesizabilă a fost făcută la trecerea de la ecranul HD către cel FullHD. De la această rezoluţie, într-o utilizare normală a unui smartphone, ochiul nostru nu va sesiza niciun fel de diferenţă între un smartphone cu rezoluţie FullHD şi QuadHD. Desigur, acest lucru va fi influenţat şi de alţi factori: tipul de display, luminozitate, cadru extern etc.

Concluzia (cel puţin în teorie) este una singură: Rezoluţia QHD este un moft, un moft destul de scump.

Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: display, FullHD, HD, Oppo Find 7, QuadHD
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).

OnePlus 16 – 70.000 de precomenzi în prima oră de disponibilitate, primul vârf de gamă OnePlus ce nu ajunge oficial în Europa și unde-l găsiți cu achiziție online

OnePlus 16 a fost lansat pe 12 octombrie, iar în prima oră de la deschiderea precomenzilor a înregistrat 70.000 de comenzi în China. Cel puțin așa a afirmat președintele OnePlus China - Li Jie.

Piața de smartphone-uri în T3 2026 – livrările au scăzut cu 20% (Samsung și Apple și-au crescut cota de piață și dețin împreună jumătate din livrări, prețul mediu crește cu…, 20%)

T3 2026 s-a desfășurat între 1 iulie și 30 septembrie 2026, iar datele preliminare ne arată un trimestru mediocru în ce privește livrările de smartphone-uri. De fapt, mediocru este prea puțin spus, mai degrabă dezastruos.