Qualcomm Snapdragon 780G – procesor mid-range cu modem Snapdragon X53 5G şi suport captură video 4K HDR cu 60 fps

/
/
27 mart. 21
/

Într-un articol anterior am scris despre Xiaomi Mi 11 Lite, primul smartphone din lume ce va utiliza procesorul Qualcomm Snapdragon 780G. Vorbim de un procesor nou, un mid-range destul de potent, cu o serie de caracteristici interesante.

Qualcomm Snapdragon 780G va fi realizat într-un proces de litografiere FinFET pe 5nm şi va beneficia de 1 x Kryo 670 Prime (bazat pe Arm Cortex-A78) tactat la 2.4 GHz + 3 x Kryo 670 Prime (bazat pe Arm Cortex-A78) tactat la 2.2 GHz + 4 x Kryo 670 Prime (bazat pe Arm Cortex-A55) tactat la 1.9 GHz. Procesorul va fi ajutat de un GPU Adreno 642 cu suport True 10 Bit HDR şi va integra modemul Snapdragon X53 5G ce promite viteze în download de până la 3.3 Gbps.

Noul procesor Qualcomm va veni cu suport pentru bluetooth 5.2, Wi-Fi 6E, NFC, LTE Cat. 18, dual 5G, senzori de până la 192 Megapixeli single camera, 64 + 20 Megapixeli pentru o cameră duală, 3 x 25 Megapixeli pentru o cameră triplă şi va putea înregistra video la maxim 4K HDR cu 60 fps.

Qualcomm Snapdragon 780G va putea duce memorii RAM LPDDR4x până la 16 GB, stocare UFS 3.1, GPS, Glonass, BeiDou, Galileo, QZSS, NavIC, SBAS şi va integra cipsetul audio WCD9385. La nivel de ecran avem suport pentru FullHD+ cu rată de refresh de 144Hz, HDR10 şi HDR10+.

Acest procesor aduce şi o noutate pentru seria Snapdragon 7xx, primul procesor triplu de semnal de imagine, Spectra 570. Acesta este capabil să preia semnal de la 3 senzori foto simultan (zoom, wide şi ultra-wide). Qualcomm Snapdragon 780G dispune şi de noua tehnologie Qualcomm Snapdragon Sound, una menită să optimizeze şi să ofere cel mai bun sunet pe device-urile cu procesoare Qualcomm.

Qualcomm Snapdragon 780G va fi unul dintre cele mai utilizate procesoare în 2021 în categoria mid-range şi poate chiar upper mid-range.

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TSMC, cel mai mare producător de cipuri din lume, pregăteşte producţia de masă pentru procesoarele pe tehnologie de 1.6nm

Majoritatea smartphone-urile de astăzi folosesc procesoare fabricate de Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), liderul pieţei de profil la nivel global.

DIGI România a înfiinţat o firmă nouă cu activitate de instalare fibră optică şi cablu tv

DIGI România continuă planurile de dezvoltare, chiar dacă este cunoscut deja că la nivel de grup, prioritatea numărul unu a devenit DIGI Spania (aici este loc foarte mare de creştere, iar compania trebuie să îşi dezvoltate rapid infrastructura).

Camera gimbal de pe HONOR Robot Phone costă cât o treime din preţul de vânzare a smartphone-ului

HONOR a lansat recent în China un smartphone vizionar, unul care a atras deja atenţia utilizatorilor la nivel global. Acesta se numeşte HONOR Robot Phone, iar colegul meu Emil a fost până în China pentru a-l vedea la lucru şi a realiza un material cuprinzător pentru comunitatea gadget.ro.