Smartphone

Realme a lansat un nou smartphone, un upper mid-range destul de interesant dacă mă întrebaţi pe mine. Acesta se numeşte Realme GT Neo6 şi dispune de câteva caracteristici demne de remarcat.

Avem în primul rând un display foarte bun, un LTPO AMOLED 8T cu rezoluţie uşor atipică de 2780 x 1264 pixeli, rată de refresh de până la 120Hz, luminozitate de până la 6000 nits în peak şi protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2. În al doilea rând descoperim un procesor excelent, un fel de versiunea mai lite de Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3, iar în al treilea rând vorbim de o baterie sănătoasă de 5500 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 120W (de la 0 la 50% în 10 minute). Şi dacă tot am adus vorba de acumulator, aflaţi că Realme promite pentru acesta 80% din capacitate chiar şi după 1600 de cicluri de încărcare (undeva la peste 4 ani de utilizare).

Toate aceste caracteristici evidenţiate mai sus sunt susţinute şi de un sistem de răcire generos de 10.014 mm pătraţi, de cele mai puternice tehnologii RAM şi UFS şi de module speciale pentru gameri. De ce ? Pentru că Realme GT Neo6 este un smartphone recomandat pasionaţilor de jocuri.

Specificaţii complete pentru Realme GT Neo6:

  • display LTPO AMOLED 8T de 6.78 inci cu rezoluție 2780 x 1264 pixeli, luminozitate de până la 6000 nits în peak şi până la 1600 nits în utilizare normală, rată de refresh la adaptivă de până la 120Hz, PWM Dimming de 2160 Hz. 100% DCI-P3, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus 2, certificare IP65;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8s  Gen 3 de tip octa-core realizat pe 4nm, Adreno 735 GPU, 12 / 16 GB RAM LPDDR5X și 256 / 512 GB / 1 TB stocare de tip UFS 4.0;
  • Android 14 cu realme UI 5.0;
  • dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6e/7, bluetooth 5.4, difuzoare stereo, NFC, USB Type-C 3.2, localizare tri-band pe GPS, GLONASS, BDS, GALILEO și QZSS, cititor de amprentă integrat în display;
  • 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX882, f/1.8, PDAF și OIS, ultrawide de 8 Megapixeli cu senzor Sony IMX355, f/2.2, unghi de 112 grade, autofocus, dual-LED flash, filmează 4K cu 30/60 fps;
  • cameră pentru selfie-uri de 32 Megapixeli cu senzor Sony IMX615, f/2.4, înregistrează 4K la 30 fps;
  • baterie de 5500 mAh cu încărcare pe fir la 120W (de la 0 – 50% în 10 minute), 191 gr. și dimensiuni de 162 × 75.1 × 8.65 mm.

Realme GT Neo6 este disponibil momentan doar în China la următoarele preţuri:

  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 290 dolari;
  • 16 GB RAM + 256 GB stocare – 332 dolari;
  • 16 GB RAM + 512 GB stocare – 373 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare – 415 dolari.
Sursa: fonearena.com