Honor Magic5 Pro este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri premium lansate în prima parte a lui 2023. Am participat la evenimentul de lansare, iar compania chineză se raportează la unele dintre cele mai bine vândute smartphone-uri flagship: iPhone 14 Pro Max și Samsung Galaxy S23 Ultra.
Honor a pus ce are mai bun și o sumă de R&D în Magic5 Pro. Haideți să-i parcurgem specificațiile și să-l trecem prin capitolele specifice unui review de pe Gadget.ro.
Honor are acces la hardware de ultimă generație, dar și la serviciile Google. Telefoanele sale sunt compatibile GMS și funcționează ca orice alt smartphone cu Android din piață, acces la Play Store etc.
Specificații
Smartphone Date tehnice | Honor Magic5 Pro |
---|---|
Data de lansare | 27 februarie 2023 |
Ecran | LPTO OLED de 6.81 inci cu rezoluție 2848 x 1312 pixeli, rată de refresh la 120Hz, raport display / corp de 91%, luminozitate în peak de până la 1800 nits |
Procesor | Qualcomm Snapdragon 8 Gen2 dezvoltat pe 4nm, 1 x Cortex-X3 la 3.2 GHz, 2 x Cortex-A715 la 2.8 GHz, 2 x Cortex-A710 la 2.8 GHz și 3 x Cortex-A510 la 2.0 GHz |
GPU | Adreno 740 |
Memorie | 8 / 12 / 16 GB RAM, 256 / 512 GB stocare de tip UFS 4.0 |
Sistem de operare | Android 13 cu MagicOS 7.1 |
Conectivitate | dual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6, bluetooth 5.2, difuzoare stereo, NFC, USB Type-C 3.1, cititor de amprentă ultrasonic integrat în display, localizare dual-band prin GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, suport UWB |
Cameră foto și video | wide de 50 Megapixeli cu f/1.6 - wide de 23mm, PDAF multi-direcțional, autofocus prin tehnologia laser și OIS; tele de 50 Megapixeli cu f/3.0 - echivalent 90mm, OIS și PDAF, zoom optic 3.5x; ultrawide de 50 Megapixeli cu f/2.0 - echivalent 13mm, autofocus; LED flash, filmează 4K cu până la 60 fps, 10-bit video, HDR10 și gyro-EIS; |
Cameră de selfie-uri | 12 Megapixeli cu f/2.4 - ultrawide de 100 grade + senzor TOF 3D pentru adâncimea de câmp și autentificare biometrică, filmează 4K cu 30 fps |
Baterie | 5100 mAh în varianta de Europa, încărcare pe fir la 66W, încărcare wireless la 50W și reverse wireless charging la 5W |
Greutate | 219 gr. |
Dimensiuni | 162.9 x 76.7 x 8.8 mm |
Pachet + Design
În cutia de culoare neagră veți descoperi pe lângă smartphone și husă de protecție din plastic transparent, cablu de tip USB Type-C – USB, agrafă pentru slotul sim, încărcător de 66W, ghid de utilizare și certificat de garanție.
Magic5 Pro este unul dintre cele mai frumoase telefoane Android lansate în acest an. Au reușit să integreze modulul senzorilor de la camera principală într-un mod plăcut. Senzorii sunt protejați, iar întregul ansamblu se potrivește cumva cu linia generală. Nu la fel aș putea spune pentru camera de selfie-uri. Este un decupaj generos aflat în colțul din partea stângă sus. Aici au pus doi senzori: 12 Megapixeli cu f/2.4 și unghi de 100 grade + senzor TOF 3D pentru autentificare facială.
Honor Magic5 Pro are structură de rezistență din aluminiu, sticlă pe față și spate. Variantele de culoare sunt Black / Negru, Meadow Green / Verde, Blue / Albastru, Purple / Mov și Orange / Portocaliu. Meadow Green mi se pare a fi cea mai inspirată alegere. Am văzut ambele variante din țara noastră (negru și verde).
Varianta de culoare Meadow Green a lui Honor Magic5 Pro
Dispune de certificare la contactul cu apa și praful: IP68 și rezistă în submersie până la 1.5 metri adâncime pentru 30 de minute.
Are un display curbat de 6.81 inci și mi s-a părut cumva compact pentru această dimensiune, îl ajută raportul display / corp de 91%. Cei mai curajoși îl pot folosi și fără husă, mi s-a părut că are un grip bun, nu simți că ar aluneca imediat la mână la o utilizare puțin mai neatentă.
Magic5 Pro este un smartphone elegant ce confirmă poziționarea sa în segmentul premium în ce privește materialele și finisarea. Nu s-a făcut nicio concesie, iar designul său îl evidențiază puțin, astfel încât un pasionat știe ce telefon are în față.
Ecran și sunet
Honor și-a propus să aducă un smartphone cu un plus de luminozitate față de Galaxy S23 Ultra. Honor Magic5 Pro se oprește în declarațiile de presă la 1800 nits în peak, iar S23 Ultra se află în proximitate la 1750 nits.
Am dat S23 Ultra cu luminozitate la maxim, iar pe alb am măsurat 870 nits fără funcția de luminozitate suplimentară activată, iar cu această funcție activată a atins 1483 nits. Pe Honor am măsurat 1176 nits, nu are opțiune de luminozitate suplimentară precum la Samsung. Cei 1800 nits sunt atinși pentru câteva secunde cu luminozitatea ecranului setată pe automat, sub acțiunea razelor de soare spre a păstra partea de lizibilitate.
Honor Magic5 Pro folosește un panel LTPO OLED de 6.81 inci cu rezoluție 2848 x 1312 pixeli, 460 ppi, aspect 19.5:9 și raport display / corp de 91%. Are certificare HDR10+ și rată de refresh de până la 120Hz.
În secțiunea Setări / Afișaj și Luminozitate veți descoperi pe lângă opțiunile clasice și unele mai puțin întâlnite. La clasic m-aș referi la modurile de culoare: Normal (sRGB sau DCI-P3 în funcție de conținutul afișat), Intens pentru cei ce preferă un plus de culoare (modul ales și de către mine). Poți seta temperatura de culoare.
La rata de refresh a lui Magic5 Pro sunt 4 moduri:
Standard – până la 60Hz;
Medie – până la 90Hz;
Ridicată – până la 120Hz;
Dinamică – un echilibru adus între calitate a imaginii și rata de refresh ridicată.
Pe partea de elemente inedite aș nota secțiunea Confort vizual și Somn unde poți activa afișarea de noapte circadiană. Culorile devin mai calde în funcție de ritmul corpului, este redusă cantitatea de lumină albastră și flickr-ul atenuat spre a preveni obosirea ochiilor.
Una peste alta, mi-a lăsat o impresie pozitivă la nivel de display. Culorile sunt plăcute, luminozitatea este bună și poți să folosești telefonul fără problemă și sub acțiunea razelor de soare.
Sunetul cade în sarcina a două difuzoare, unul se află la bază și altul în partea superioară, pe lateral. Nu l-au pus fix deasupra ecranului, acolo este doar difuzorul pentru apeluri de voce. Aș spune că mă așteptam la o amplitudine mai mare bass-ului. Am măsurat 90.8 dB la aprox. 10 cm distanță de difuzor, 76.6 dB într-o poziție normală de ascultat muzică.
Aici mi se pare că avem un aspect ce ar putea fi îmbunătățit pe viitor. Sunt valori și o experiență audio sub Galaxy S23 Ultra sau iPhone 14 Pro Max. Reglarea volumului se face din lateral dreapta, o singură tastă pentru Up și Down deasupra butonului de pornire. Bineînțeles, experiența audio este alta pe bluetooth, căștile și sursa sunetului sunt cele care stabilesc calitatea, telefonul își face datoria de a transmite semnalul mai departe.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Folosește cel mai nou chipset din piață: Qualcomm Snapdragon 8 Gen2, 12 GB RAM + până la 7 GB preluați din spațiul de stocare cu HONOR RAM Turbo, 512 GB stocare de tip UFS 4.0.
Qualcomm Snapdragon 8 Gen2 este cel mai puternic procesor din universul smartphone-urilor Android pe primele 6 luni din 2023. În cazul de față discutăm despre un chipset cu structură complexă: 1 x Cortex-X3 la 3.2 GHz, 2 x Cortex-715 la 2.8 GHz, 2 x Cortex-710 la 2.8 GHz șu 3 x Cortex-A510 la 2.0 GHz. Adreno 740 a primit rolul de accelerator grafic.
Snapdragon 8 Gen2 este dezvoltat pe 4nm, iar Honor a avut grijă să-i aducă o răcire pe măsură. În GFXBench a ajuns la maxim 48 – 49 grade Celsius, în contextul în care Galaxy S23 Ultra a trecut lejer și de 50 grade Celsius pe partea spate, din ce am detectat cu o cameră FLIR. Interesant este că temperaturile sunt disipate mai mult pe lateral stânga și dreapta.
Rulează MagicOS 7.1 dezvoltat peste Android 13, iar patch-urile de securitate sunt compilate la nivelul lui martie 2023. Honor a precizat că va oferi 3 ani de upgrade software spre cele mai noi versiuni Android și 5 ani pe partea de patch-uri de securitate.
Telefonul rulează orice joc și aplicație din Play Store fără absolut nicio problemă. Menține temperaturile sub control și prezervă fluiditatea în interfață, aplicații și jocuri. Interfața amintește de ceea ce găsim pe smartphone-urile Huawei (structură, culori etc). Presupun că mai durează până vor lua o cale distinctă.
Doar că aici avem GMS, Play Store și suport oficial. Totuși, am văzut că pe telefonul sosit la review era și un magazin de aplicații al Honor. Sunt o sumă de aplicații preinstalate.
MagicOS 7.1 dezvoltat pe Android 13 – Honor Magic5 Pro
httpvh://youtu.be/ceSLa-0yPXY
Aplicații Google: Căutare Google, Gmail, Maps, YouTube, Drive, YT Music, Meet, Google Foto, Play Store, Chrome,
Aplicații Honor: Magazinul de aplicații, My HONOR, Manager sistem, Centru jocuri, Clonare dispozitiv, Busolă, Meteo;
Alte aplicații: Facebook, Trip.com, WPS Office, TrainPal (pot fi dezinstalate).
Screenshots cu Android 13 pe Honor Magic5 Pro:
Performanță
L-am pus în tabel alături de Xiaomi 13 Pro și Samsung Galaxy S23 Ultra, alte două smartphone-uri Android lansate în 2023 ce dispun de procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen2.
Teste de benchmark rulate pe Honor Magic5 Pro:
Conectivitate
Este un alt element pe care s-a insistat. Avem un smartphone cu suport pentru două cartele nanoSIM, dispune de suport pentru eSIM. Știe W-Fi în standardele a/b/g/n/ac/6, dual-band și bluetooth 5.2.
Localizare este de tip dual-band pe GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, are NFC, port infraroșu și USB Type-C 3.1 pe care-l folosește pentru emularea unui mod desktop, printre altele.
În partea superioară se află unul dintre difuzoare, portul infraroșu și un microfon. Pe lateral dreapta veți descoperi butonul de pornire și tasta pentru reglarea volumului. La bază se află alt difuzor principal, portul USB Type-C 3.1 și slotul pentru cele două cartele nanoSIM. Nu se află niciun element de conectivitate pe lateral stânga. Inserțiile pentru antene sunt evidente pe cele 4 laturi, 7 în total.
Am atins viteze excelente pe Wi-Fi 6 și conexiune gigabit. S-a oprit în jurul a 850 Mbps la download și peste 300 Mbps la upload. Pe 5G de când am făcut pasul spre Yoxo, Orange nu prea mai îmi oferă așa acces la 5G, deși am planul tarifar cu 5G. Pe balcon aveam mereu 5G, acum mă mulțumesc cu 4G+ și valori de 1 – 200 Mbps la download. Are suport pentru VoLTE și VoWiFi.
Telefonul a fost conceput spre a funcționa cu Link to Windows, iar ca experiență de utilizare mi-a amintit de Galaxy S23 Ultra. Dacă-l conectați pe USB Type-C la un monitor va emula o interfață desktop, iar telefonul îl poți transforma în touchpad ad-hoc. Poți conecta mouse și tastatură pe bluetooth.
Opțiunile ce apar când telefonul este conectat pe USB Type-C 3.1 la un monitor:
Așa este emulat modul Desktop pe Honor Magic5 Pro:
Funcționează bine și mi se pare că se descurcă la fel ca Huawei P50 Pro, S23 Ultra aș spune că se află cu 1 – 2 generații în față la capitolul ăsta. Am uitat să amintesc de cititorul de amprentă optice ce funcționează bine, dar un element distinct ar fi autentificarea facială – senzorul ToF 3D își face treaba și se descurcă impecabil la acest capitol.
Cameră foto și video
Honor a pus ceva R&D în a îmbunătăți performanțele la nivel de cameră foto și video față de Honor Magic4 Pro. Da. Joacă în altă ligă și l-aș poziționa printre cele mai performante smartphone-uri pe partea de cameră foto și video, din ce am testat pe anul în curs.
Câteva detalii despre ansamblul adus în partea spate:
- wide de 23mm, 50 Megapixeli cu f/1.8, dimensiune a senzorului de 1/1.56″, pixel de 1 µm, PDAF multidirecțional și autofocus prin tehnologia laser;
- ultrawide de 50 Megapixeli cu f/2.2, unghi de 122 grade, dimensiune a senzorului de 1 /2.5″, autofocus;
- periscop de 64 Megapixeli cu f/2.5 – echivalent 90mm, PDAF, OIS și zoom optic 3.5x, dimensiune a senzorului de 1/2.0″, pixel de 0.7µm.
Are LED flash, filmează 4K cu 30 fps, 1080p cu gyro-EIS, HDR10 și 10-bit pentru video.
Interfața camerei foto și video de pe Honor Magic5 Pro:
httpvh://youtu.be/tFZUr2Bdvu8
Rezultatele sunt de-a dreptul excelente pe timp de zi, portretele le face corect, are suficientă dinamică a culorilor etc. Pe timp de noapte, contează mult dacă are ceva lumină remanentă pe care să o interpreteze. În întuneric total nu scoate mai nimic, dar cu ceva lumină și răbdare îți poate aduce rezultate bune.
Clip 4K 60 fps realizat cu Honor Magic5 Pro
httpvh://youtu.be/I62dPJ_eYQc
Fotografii făcute cu Honor Magic5 Pro:
Selfie-uri făcute cu Honor Magic5 Pro
Fotografii cu ultrawide, wide, zoom 3.5x și 10x
Fotografii în low-light
Fotografii cu Night Mode activat
Alte fotografii făcute cu Honor Magic5 Pro
Autonomia
Bateria este de 5100 mAh cu încărcare pe fir la 66W și wireless la 50W. Sper că vor aduce și încărcătorul wireless compatibil, încărcare pe fir nu epatează prin cine știe ce viteză și aș spune că au chiar un fel de abordare clasică. Culmea este cî Magic4 Pro avea încărcare pe fir și wireless la…, 100W. Acum se face cumva un pas în spate.
Păcat că în varianta europeană de Honor Magic5 Pro nu sosește bateria de 5450 mAh realizată pe o tehnologie de ultimă generație.
Aș estima SOT-ul la 6 – 7 ore, iar autonomia la utilizare de nivel mediu spre 1.5 sau chiar 2 zile.
Preț
Honor Magic5 Pro cu 12 GB RAM și 512 GB stocare – 5169.99 lei;
Honor Magic5 Pro cu 12 GB RAM și 512 GB stocare – 4008.31 lei cu abonamentul Smart Plus 25 în oferta Orange sau 24 x 167.01 lei cu abonamentul menționat.
- display ce impresionează la capitolul luminozitate;
- hardware puternic, 12 + 512 GB oferiți din echiparea standard;
- soft bine pus la punct, mod Desktop și o sumedenie de funcții pe care le calibrezi după cum consideri;
- rezultate notabile la nivel de cameră foto și video;
- autonomie bună;
- difuzoare stereo ce nu impresionează prin amplitudine și cantitate de bass;
- încărcare pe fir la 66W pe când generația anterioară se ducea la 100W pe fir;
- rezultate ușor modeste în condiții de întuneric total;
Honor Magic5 Pro este unul dintre cele mai bune smartphone-uri Android din piață, iar în promoții punctuale a fost adus și sub pragul a 5000 de lei.
Mi se pare a fi un pas în direcția bună din partea Honor. Aștept pe viitor să-și individualizeze mai puternic sistemul de operare și să aducă rezultate și mai bune la nivel de cameră foto și video în condiții de întuneric.
Honor începe să devină un jucător major din piața de smartphone-uri Android, iar Magic5 Pro este cea mai bună dovadă în acest sens. Magic ar putea deveni ceea ce ajunsese P-ul de la Huawei, un concurent acerb al seriei S de la Samsung, dar și o alternativă la iPhone-uri.
Honor Magic5 Pro a fost testat pe o perioadă de 1 lună, iar unitatea s-a întors către filiala locală. Opiniile exprimate aparțin strict autorului.