Revolut intenţionează să deschidă o sucursală în România în primul trimestru din 2024

/
/
18 mai 23
/

Aşa cum aflăm din titlu, Revolut intenţionează să deschidă o sucursală în ţara noastră undeva în primele trei luni ale anului viitor. Informaţia nu este una pe surse, ci a fost menţionată de către Gabriela Simion, Revolut Branch Head și Head of Lending pentru România și Italia.

Aceasta a declarat că banca Revolut va oferi clienţilor toată gama de produse, inclusiv creditare ipotecară. Revolut a lansat creditare în urmă cu mai puţin de 1 an, iar până în prezent a dat credite de aproximativ 90 de milioane de euro.

„Ca active probabil că vom fi în top 10. Ca număr de clienți vom fi în top 3, dar ca active ținând cont că am început partea de creditare nu ne putem compara cu o instituție financiară care face acest lucru de 25 de ani. Cred că vom reuși să ne situăm în top 10….Noi vom continua cu acest model full digital. Din punctul acesta nu se va schimba nimic. Se va schimba din punct de vedere al procesării plăților, din punct de vedere al unor produse și servicii pentru că va exista un mix de produse care vor fi oferite de sucursala locală, produse care vor fi oferite în continuare de banca din Lituania și produse trading care vor fi oferite de grup. În continuare vom avea acest ecosistem de produse și servicii, iar din ele vom lua anumite produse și le vom localiza. De exemplu, contul curent cu IBAN și cu plățile, acesta vor fi locale”, a declarat Gabriela Simion.

Revolut are acum peste 2.8 milioane de clienți retail, în România. După București, unde are 540.000 de clienți, Iașiul devine al doilea oraș din România cu peste 100.000 de utilizatori Revolut. În ultimele 12 luni, clienții români au efectuat 236 de milioane de tranzacții cu cardul și au depozitat în conturile lor Revolut mai mult de jumătate de miliard de euro.

Sursa: profit.ro
Categorii: Diverse
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 12.03.26 (cel mai ieftin televizor QD-Mini LED pe diagonala de 139 cm și cu rată de refresh la 100Hz, espressor automat cu evaluare 4.56 / 5 din peste 100 de recenzii, stație de încărcare de 11kW etc)

Printre cele 10 oferte eMAG de astăzi se află și un aparat electric de bărbierit din categoria premium, dar și o stație de încărcare PNI de 11kW, trifazat, cablu Type 2 și conectorul 7 pini sunt incluse.

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…

O nouă bancă din top 10 ar putea dispărea în curând din România (aceasta a fost scoasă la vânzare încă de anul trecut)

Sectorul bancar este unul de aglomerat în ţara noastră, iar acesta pare a trece printr-un proces de consolidare, unul în urma căruia vom avea mai puţine bănci, dar mai puternice.