România nu consideră cercetarea-dezvoltarea (R&D) ca fiind importantă şi alocă cel mai mic procent din PIB din toată Uniunea Europeană

Diverse
/
/
26 dec. 25
/

Evoluţie fără cercetare-dezvoltare nu există, însă ţara noastră nu pune accent pe acest lucru, tocmai de aceea suntem cei mai slabi din curtea şcolii la acest capitol.

Conform datelor Eurostat la 2024, România a alocat pentru cercetare-dezvoltare (R&D) doar 0,5% din PIB, adică la fel de puţin ca acum 10 ani (se pare că nu prea ne-a interesat vreodată să inovăm în vreun fel).

Cu un PIB de aproximativ 1764 miliarde lei (aproximativ 353 miliarde euro), asta înseamnă că ţara noastră a alocat anul trecut undeva la 8,82 miliarde lei (aproximativ 1,76 miliarde euro) pentru cercetare-dezvoltare, adică pentru universităţi, laboratoare, proiecte inovatoare etc.

Cu acest procent suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană, fiind depăşiţi chiar şi de Cipru (0,7%) sau Bulgaria (0,8%). Ţările fruntaşe la acest capitol sunt Austria (3,3%), Belgia (3,4%) şi Suedia (3,6%).

La nivelul Uniunii Europene media este de 2,2%, adică în 2024 au fost cheltuite pentru cercetare-dezvoltare peste 403 miliarde de euro. Cei mai importanţi finanţatori ai acestei ramuri sunt sectorul privat (66,5% din total), învăţământul superior (21,4% din total), guvernele naţionale (10,8% din total) şi sectorul non-profit privat (1,3% din total).

Ne întoarcem la România şi aflăm că ţara noastră a cheltuit astfel doar 0,43% din totalul alocat de Uniunea Europeană pentru R&D. Stăm bine, ce să mai…

Sursa: zf.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Trei produse cu preț de până în 100 lei în catalogul eMAG de Black Friday 2026

Am selectat trei produse ce au preț de până în 100 lei și cred că sunt veritabile best-buy-uri pe segmentul din care fac parte.

Black Friday 2026 la eMAG – LIVE: când se dă startul reducerilor, cele mai bune oferte etc

eMAG are Black Friday întins pe o singură zi - 6.11.2026. Ei încearcă să respecte rețeta originală, o zi cu reduceri cât mai multe, din arii diverse.

TOP 25: Oferte eMAG din 6.11.26 (televizor OLED Samsung cu diagonala de 138 cm și reducere de 42%, Galaxy S26 Ultra la 4499.99 lei, MacBook Air 13 cu Apple M5 la preț atractiv etc)

Am făcut o listă cu 25 de oferte eMAG din data în care se organizează Black Friday. Unele promoții s-ar putea să se epuizeze rapid, altele s-ar putea să reziste ceva mai mult, depinde de interesul pe care-l vor genera.