Samsung 990 este noul SSD în format M.2 pe interfață PCIe 4.0 x4 NVMe 2.0, disponibil cu capacități de 1 și 2 TB

Hardware
/
/
15 iul. 26
/

Într-o perioadă în care prețul memoriilor și al mediilor de stocare performante a creat un adevărat haos în piața IT, Samsung lansează un nou SSD în format M.2, pe interfață PCIe 4.0 x4. Așadar, Samsung 990 nu urcă spre interfața mai nouă și mai rapidă PCIe 5, dar oferă viteze rapide și performanță înaltă, totul cu o eficiență deja tipică gigantului sud-coreean.

Datorită celor mai recente tehnologii NAND, modelul de 2 TB al SSD-ului Samsung 990 oferă o viteză de citire secvențială de până la 7.250 megabyți pe secundă (MB/s), în timp ce modelul de 1 TB atinge până la 7.150 MB/s. Ambele modele asigură viteze de scriere secvențială de până la 6.450 MB/s, facilitând transferuri rapide de fișiere și timpi de încărcare reduși.

În ceea ce privește performanța aleatorie, modelul de 2 TB oferă până la 850K IOPS la citire și 1.200K IOPS la scriere, în timp ce modelul de 1 TB atinge viteze de citire și scriere de până la 700K, respectiv 1.100K IOPS. Aceste capacități îi ajută pe utilizatori să se bucure de lansări mai rapide ale aplicațiilor, un gameplay fluid și o gestionare eficientă a sarcinilor de lucru de mari dimensiuni.

SSD Samsung 990

Spuneam că noul Samsung 990 este și foarte eficient, iar asta se traduce mai exact printr-o eficiență energetică îmbunătățită cu până la 38% față de cea a modelului anterior.

Specificatii SSD Samsung 990

Categorii: Hardware, Samsung
Cuvinte cheie: m.2, PCIe, PCIe 4.0, SSD, SSD Samsung
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

De ce Digi Mobil nu include SMS-uri naţionale nelimitate în abonamentele sale de telefonie mobilă (Orange şi Vodafone oferă fără probleme acest beneficiu)?

Nu ştiu dacă aţi observat, dar Digi Mobil este singurul operator telecom din România ce nu include SMS-uri naţionale nelimitate în abonamentele sale de telefonie mobilă (Orange şi Vodafone oferă fără probleme aceste beneficiu).

Cum ni s-au scumpit abonamentele de telefonie mobilă cu mai bine de 5% în doar un an, fără ca nimeni să facă nimic (nici abonaţii, nici operatorii telecom)?

Ai sesizat probabil că factura ta de telefonie mobilă crește constant de la o lună la alta, deși nu ai adăugat nicio opțiune nouă, nu ai depășit traficul de date și nici nu ai primit un sms de la operator prin care să fi fost anunțat despre vreo mărire de tarif.

Prețurile din Europa pentru OPPO Find X10 și OPPO Find X10 Pro Max – creșteri de până la 60% față de generația anterioară (telefonul cu “600 Megapixeli ” – 3 x 200 Megapixeli pe wide, tele și ultrawide)

Prețurile crescute la memoria RAM și stocare sunt cumva reflectate în prețurile smartphone-urilor, iar un exemplu sugestiv avem de la OPPO. Pe site-urile tech internaționale au apărut detalii legate de costurile ce urmează a fi descoperite în shop-urile de specialitate.