Samsung a investit anul trecut 14 miliarde de dolari în cercetare-dezvoltare

/
/
26 ian. 16
/

Suma pe care Samsung a investit-o anul trecut în cercetare-dezvoltare (R&D) este imensă și a fost depășită doar de Volkswagen, ce ocupă prima poziție ca și cheltuieli în acest sector. Cu 14.1 miliarde de dolari, Samsung se află în spatele producătorului german de automobile cu 1.2 miliarde de dolari.

Top 20 R&D 2015
Click pe imagine pentru a vedea dimensiunea completă

În cazul în care îi căutați pe principalii competitori ai celor de la Samsung din domeniul smartphone-urilor, americanii de la Apple sunt abia pe locul 18. Aceștia au cheltuit pentru dezvoltarea de noi tehnologii doar 6 miliarde de dolari.

Într-adevăr, din cele 14.1 miliarde de dolari, Samsung a trimis către divizia de telefoane mobile o treime din suma totală și nu mai mult. Asta poate fi și din cauză că vânzările de astfel de electronice sunt într-o pantă descendentă pentru compania sud-coreeană.

Așadar, Samsung a decis că este în interesul companiei a aloca sume consistente pentru cercetarea și dezvoltarea noilor cipuri pe 14 nm sau a televizoarelor și astfel a cheltuit mai puțin în zona telefoanelor mobile. Chiar și așa, față de 2014 când au investit 13.4 miliarde în R&D, Samsung a mărit anul trecut fondul total cu 700 de milioane de dolari.

Asta înseamnă că trebuie să așteptăm de la Samsung procesoare și mai performante, precum și o nouă linie de televizoare pline de tehnologii de ultimă oră.

Sursa: PhoneArena.com
Categorii: Anunturi, Samsung
Cuvinte cheie: cercetare, dezvoltare, samsung
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Samsung Galaxy S27 Plus ar putea veni cu un downgrade important la capitolul conectivitate (unul prezent încă de pe vremea modelului Samsung Galaxy S21 Plus)

Deși mai avem câteva luni bune până la debutul oficial al seriei Galaxy S27, primele informații din certificatele de omologare încep deja să contureze noua strategie a gigantului sud-coreean (iar de data aceasta, veștile pentru fanii modelului intermediar din serie nu sunt neapărat cele mai bune).

Samsung Galaxy S27 Ultra ar putea renunța la Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 pentru că se supraîncălzește – răspunsul dat de un oficial Qualcomm ridică și mai multe semne de întrebare

Qualcomm a anunțat două noi procesoare din segmentul premium: Snapdragon 8 Elite Extreme Gen 6 și Snapdragon 8 Elite Gen 6. Sunt deja smartphone-uri lansate cu acest chipset (seria Xiaomi 18 Pro etc). Galaxy S27 Ultra ar fi în etapa finală de dezvoltare, iar un raport din Coreea de Sud nu a picat bine către…

Ce smartphone-uri Samsung au primit până acum actualizarea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17?

Începând cu luna septembrie, Samsung a început să livreze treptat cea mai nouă actualizare, cea la interfaţa One UI 9.0 bazată pe Android 17. Pentru că producătorul sud-coreean are o politică foarte flexibilă la nivel de update-uri, foarte multe device-uri vor primi această variantă software în perioada următoare, în funcţie de roadmap-ul stabilit de companie.