Samsung a decis să renunțe la telefoanele entry level din gama J și își concentrează eforturile pe zona mid range. În cadrul unui eveniment dedicat, gigantul sud-coreean a prezentat întreaga serie Galaxy A 2019, ce cuprinde nu mai puțin de 6 modele.
Astfel, pentru anul în curs vor fi disponibile 2 modele de bază – Galaxy A10 și A20e, două de mijloc – A40 și A50, precum și modelele de top ale seriei, reprezentate de Galaxy A70 și A80.
În cadrul evenimentului am avut ocazia să ne jucăm preț de câteva minute cu oricare dintre cele 6 modele, însă nu aș spune că pot emite nici măcar câteva prime impresii obiective. Vor veni cu siguranță la review și atunci veți avea parte de toate detaliile.
Sigur că vedeta momentului a fost Samsung Galaxy A80, primul smartphone Samsung ce folosește o cameră rotativă. Preț de câteva momente am avut ocazia de a-l ține în mână, de a încerca mecanismul combinat de tip slide-rotativ, cu modulul camerei ce se rotește la 180 de grade în jurul unei axe orizontale. Procesul de rotire al camerei este automat și aș spune că este chiar interesant cum se petrece totul.
Samsung Galaxy A80 este un smartphone cu un bun raport display/corp, ce depășește pragul de 85 de procente. Totuși, având în vedere raportul de 20:9 al ecranului de tip Infinity AMOLED HD+, telefonul este destul de lung, chiar dacă suficient de îngust spre a putea fi folosit cu o singură mână. Poți trece cu vederea grosimea de circa 9.3 mm, greutatea însă nu este deloc de neglijat, cu 220 de grame îl vei simți tot timpul cum atârnă în buzunar. Construcția este de top, Samsung Galaxy A80 este excelent finisat cu materiale de cea mai bună calitate.
Specificații complete pentru Samsung Galaxy A80 2019
- ecran Super AMOLED Infinity HD+ de 6.7 inch, aspect 20:9, rezoluție 2400 x 1080 pixeli, densitate 393 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 3, senzor de amprentă sub ecran, raport display/body de 85.8%;
- procesor Qualcomm SDM730 Snapdragon 730, octa-core cu 2 x 2.2 GHz Kryo 470 Gold și 6 x 1.8 GHz Kryo 470 Silver, GPU Adreno 618, 8 GB de RAM, 128 GB spațiu intern de stocare, fără slot pentru card de memorie;
- Android 9.0 Pie cu interfața One UI;
- dual-SIM 4G LTE FDD și TDD, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, NFC, radio FM, USB Type-C 2.0, fără jack de 3.5 mm;
- cameră de 48 Megapixeli, senzor de 1/2 inch, f/2.0, echivalentă 26mm + cameră ultra-wide de 8 Megapixeli, f/2.2, echivalentă 12mm + cameră ToF 3D, f/1.2, 30mm, filmare 2160p cu 30 cps;
- baterie de 3700 mAh, încărcare rapidă la 25W;
- dimensiuni: 165.2 x 76.5 x 9.3 mm;
- greutate de 220 grame.
Prețul recomandat pentru Samsung Galaxy A80 2019 este de 3.199 de lei.
Următorul în gamă, când coborâm către modelele entry level, este Samsung Galaxy A70. Acesta are la bază tot un ecran Super AMOLED de 6.7 inch cu aceleași specificații precum A80, care aduce însă un notch de tip picătură de apă. Astfel, dispare din peisaj și mecanismul camerei rotative, Samsung Galaxy A70 fiind mai subțire și mai ușor decât fratele mai mare și aducând în scenă atât slotul pentru card microSD, cât și jack-ul de 3.5mm. În plus, bateria este de mare capacitate. Samsung Galaxy A70 păstrează aceeași calitate ridicată de fabricație.
Specificații complete pentru Samsung Galaxy A70 2019
- ecran Super AMOLED Infinity-U de 6.7 inch, aspect 20:9, rezoluție 2400 x 1080 pixeli, densitate 393 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 3, senzor de amprentă sub ecran, raport display/body de 86%;
- procesor Qualcomm SDM675 Snapdragon 675, octa-core cu 2 x 2.0 GHz Kryo 460 Gold și 6 x 1.7 GHz Kryo 460 Silver, GPU Adreno 612, 6 GB de RAM, 128 GB spațiu intern de stocare, slot dedicat card microSD de până la 512 GB;
- Android 9.0 Pie cu interfața One UI;
- dual-SIM 4G LTE FDD și TDD, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, NFC, radio FM, USB Type-C 2.0, jack de 3.5 mm;
- cameră de 32 Megapixeli, f/1.7 + cameră ultra-wide de 8 Megapixeli, f/2.2, echivalentă 12mm + cameră pentru analiza adâncimii de câmp de 5 Megapixeli, f/2.2, 30mm, filmare 2160p cu 30 cps;
- baterie de 4500 mAh, încărcare rapidă la 25W;
- dimensiuni: 164.3 x 76.7 x 7.9 mm;
- greutate de 183 grame.
Prețul recomandat pentru Samsung Galaxy A70 2019 este de 1.999 de lei.
Mergem mai departe cu prezentarea și ajungem la Samsung Galaxy A50, un terminal echilibrat, ce aduce un corp din plastic, care însă este foarte bine finisat și nu arată deloc ieftin. Platicul carcasei imită aproape perfect sticla, iar culorile îl fac să iasă în evidență.
Specificații complete pentru Samsung Galaxy A50 2019
- ecran Super AMOLED Infinity-U de 6.4 inch, aspect 19.5:9, rezoluție 2340 x 1080 pixeli, densitate 403 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 3, senzor de amprentă sub ecran, raport display/body de 84.9%;
- procesor Exynos 9610 octa-core cu 4 x 2.3 GHz Cortex-A73 și 4 x 1.7 GHz Cortex-A53, GPU Mali-G73 MP3, 4 GB de RAM, 128 GB spațiu intern de stocare, slot dedicat card microSD de până la 512 GB;
- Android 9.0 Pie cu interfața One UI;
- dual-SIM 4G LTE FDD și TDD, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, NFC, radio FM, USB Type-C 2.0, jack de 3.5 mm;
- cameră de 25 Megapixeli, f/1.7, echivalentă 26mm + cameră ultra-wide de 8 Megapixeli, f/2.2, echivalentă 12mm + cameră pentru analiza adâncimii de câmp de 5 Megapixeli, f/2.2, filmare 1080p cu 30 cps;
- baterie de 4000 mAh, încărcare rapidă la 15W;
- dimensiuni: 158.5 x 74.7 x 7.7 mm;
- greutate de 166 grame.
Prețul recomandat pentru Samsung Galaxy A50 2019 este de 1.749 de lei.
Samsung Galaxy A40 este ultimul din listă ce oferă un ecran de tip Super AMOLED. Carcasa este și de această dată din plastic, unul suficient de plăcut la atingere, care însă nu mai pare atât de pretențios precum cel de pe Galaxy A50.
Specificații complete pentru Samsung Galaxy A40 2019
- ecran Super AMOLED Infinity-U de 5.9 inch, aspect 19.5:9, rezoluție 2340 x 1080 pixeli, densitate 437 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 3, raport display/body de 85.5%;
- procesor Exynos 7904 octa-core cu 2 x 1.77 GHz Cortex-A73 și 6 x 1.59 GHz Cortex-A53, GPU Mali-G71 MP2, 4 GB de RAM, 64 GB spațiu intern de stocare, slot dedicat card microSD de până la 512 GB;
- Android 9.0 Pie;
- dual-SIM 4G LTE FDD și TDD, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, NFC, radio FM, USB Type-C 1.0, jack de 3.5 mm, senzor de amprentă pe spatele dispozitivului;
- cameră de 16 Megapixeli, f/1.7, echivalentă 25mm + cameră pentru analiza adâncimii de câmp de 5 Megapixeli, f/2.2, filmare 1080p cu 30 cps;
- baterie de 3100 mAh, încărcare rapidă la 15W;
- dimensiuni: 144.4 x 69.2 x 7.9 mm;
- greutate de 140 grame.
Prețul recomandat pentru Samsung Galaxy A40 2019 este de 1.249 de lei.
Ajungem și la telefoanele de la baza seriei Galaxy A 2019, cu Samsung Galaxy A20e fiind terminalul ceva puternic. Acesta își va atrage clienții prin cei doi senzori ai camerei principale, dintre care unul de tip ultra-wide.
Specificații complete pentru Samsung Galaxy A20e 2019
- ecran LCD PLS TFT Infinity-U de 5.8 inch, aspect 19.5:9, rezoluție 1560 x 720 pixeli, densitate 296 ppi, raport display/body de 80.4%;
- procesor Exynos 7884 octa-core cu 2 x 1.6 GHz Cortex-A73 și 6 x 1.35 GHz Cortex-A53, GPU Mali-G71 MP2, 3 GB de RAM, 32 GB spațiu intern de stocare, slot dedicat card microSD de până la 512 GB;
- Android 9.0 Pie cu interfața One UI;
- dual-SIM 4G LTE FDD și TDD, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, NFC, radio FM, USB Type-C 1.0, jack de 3.5 mm, senzor de amprentă pe spatele dispozitivului;
- cameră de 13 Megapixeli, f/1.9, echivalentă 28mm + cameră ultra-wide de 5 Megapixeli, f/2.2, echivalentă 12mm, filmare 1080p cu 60 cps;
- baterie de 3000 mAh, încărcare rapidă la 15W;
- dimensiuni: 147.4 x 69.7 x 8.4 mm;
- greutate de 141 grame.
Prețul recomandat pentru Samsung Galaxy A20e 2019 este de 899 de lei.
Samsung Galaxy A10 este smartphone-ul ce nu va fi preferat de clienții pretențioși. Este un telefon de bază, ca va fi oferit gratuit, cel mai probabil, la prelungirea abonamentelor operatorilor telecom sau la portare.
Specificații complete pentru Samsung Galaxy A10 2019
- ecran TFT Infinity-V de 6.2 inch, aspect 19:9, rezoluție 1520 x 720 pixeli, densitate 271 ppi, raport display/body de 81.6%;
- procesor Exynos 7884 octa-core cu 2 x 1.6 GHz Cortex-A73 și 6 x 1.35 GHz Cortex-A53, GPU Mali-G71 MP2, 2 GB de RAM, 32 GB spațiu intern de stocare, slot dedicat card microSD de până la 512 GB;
- Android 9.0 Pie cu interfața One UI;
- dual-SIM 4G LTE FDD și TDD, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Wi-Fi Direct, Bluetooth 5.0, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS, GALILEO, NFC, radio FM, micro USB 2.0, jack de 3.5 mm, fără senzor de amprentă;
- cameră de 13 Megapixeli, f/1.9, echivalentă 28mm, filmare 1080p cu 30 cps;
- baterie de 3400 mAh;
- dimensiuni: 155.6 x 75.8 x 8.1 mm;
- greutate de 168 grame.
Prețul recomandat pentru Samsung Galaxy A10 2019 este de 699 de lei.