Samsung Galaxy A56, A36 și A26 au primit certificare din partea TUV Rheinland

Smartphones
/
/
26 ian. 25
/

Este așteptată lansarea smartphone-urilor mid-range de la Samsung, iar flotila formată din Samsung Galaxy A56, A36 și A26 a primit aprobările necesare din partea TUV Rheinland.

Mă rog, lansarea ar urma a fi programată în luna martie 2025.

Samsung Galaxy A56 poartă următoarele nume de cod: SM-A566B/DS, SM-A566B, SM-A566E/DS și SM-A566E, Galaxy A36 îl vom descoperi în următoarele iterații: M-A366B, SM-A336B/DS, SM-A366E, SM-A366E/DS, SM-A366U, SM-A366U1, SM-A366W, SM-S366V și SM-A3660, iar Samsung Galaxy A26 în funcție de versiune va purta codurile: SM-A266B/DS, SM-A266B, SM-A266M/DS și SM-A266M.

Samsung Galaxy A56 și A36 ar avea încărcare pe fir la 45W, iar A26 se mulțumește cu 25W pe fir.

Samsung Galaxy A56 a primit și verificarea TENAA în China și ar încorpora procesorul Exynos 1580 și baterie de 5000 mAh. Exynos 1580 este un pas mare în față raportat la predecesor. Are structură tri-cluster cu 1 x Cortex-A720 la 2.9 GHz, 3 x Cortex-A720 la 2.6 GHz și 4 x Cortex-A520 la 1.95 GHz. Se adaugă un GPU cu tehnologia AMD RDNA 3. Sporul de performanță ar fi de 37%. Noul NPU ar livra 14.7TOPS. Există suport pentru memorie RAM de tip LPDDR5 și stocare UFS 3.1. Conectivitatea iese în față cu 5G, Wi-Fi 6E, bluetooth 5.1 și decodare AV1.

Samsung Galaxy A36 a apărut și el de-a lungul timpului la bursa zvonurilor. Se vorbește de integrarea unui procesor Qualcomm Snapdragon 6 Gen3 sau Snapdragon 7s Gen2. Camera principală se bazează pe un wide de 50 Megapixeli și o cameră de selfie-uri nouă de 12 Megapixeli. Capacitatea bateriei ar fi de 5000 mAh.

Samsung Galaxy A26 ar păstra procesorul Exynos 1280, display-ul crește la 6.64 inci în diagonală, iar rezoluția FHD+ de pe ecran are și rată de refresh la 120Hz. Ar debuta cu 8 GB RAM și până la 256 GB stocare.

Cele trei smartphone-uri joacă un rol cheie în portofoliul Samsung. Sunt printre cele mai vândute telefoane mobile ale companiei sud-coreene și asta pentru că de obicei punctează bine la raportul preț / specificații / experiență de utilizare, sunt promovate puternic în oferta operatorilor de telefonie mobilă etc.

Sursa: GSMarena.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Am primit actualizarea la interfaţa One UI 8.5 bazată pe Android 16 pe Samsung Galaxy S25 Ultra (ce noutăţi aduce acest update?)

După mai bine de 7-8 build-uri beta pe anumite modele, se pare că cei de la Samsung au ajuns într-un final în acea etapă în care sunt mulţumiţi de One UI 8.5 şi au dat în sfârşit drumul la actualizare pe unele modele.

Primul smartphone Sony din 2026 va fi lansat oficial pe 13 mai (avem însă o veste tristă pentru români)

Sony este un nume care nu mai contează deloc pe piaţa telefoanelor inteligente, însă chiar şi aşa, anual, mai lansează unu, maxim două modele şi acestea mai mult din mândria japoneză consacrată.

Angajaţii diviziei de semiconductori Samsung refuză bonusuri de 340.000 de dolari / om şi pregătesc grevă generală

Samsung Device Solutions Division, adică divizia de semiconductori din cadrul gigantului sud-coreean, a anunţat venituri de peste 55.5 de miliarde de dolari şi un profit operaţional de peste 36.5 miliarde de dolari, doar pentru perioada ianuarie – martie 2026.