Samsung reușește să fie numărul unu mondial la vânzările de telefoane mobile și datorită faptului că are o gamă extinsă de modele. Pe fiecare categorie pun la bătaie diferite smartphone-uri, mai mult sau mai puțin diferite unele față de celelalte.

Cam acesta este și cazul cu noul Samsung Galaxy A6 2018, pe care îl consider a fi prea apropiat din mai multe puncte de vedere cu frați din seria J. Mă refer în special la Galaxy J6 sau chiar la Galaxy J5 2017. Sigur că există diferențe, însă doar mici, iar atunci unii clienți s-ar putea să nu îi găsească rostul unui Galaxy A6.

Oricare ar fi situația, sunt aici acum ca să prezint pe larg Samsung Galxy A6 2018, restul detaliilor contând poate mai puțin.

Specificații 

Specificatii Samsung Galaxy A6

Design

Cutia de retail conține, pe lângă telefon, un încărcător pe USB, un cablu microUSB – USB 2.0, căști, agrafă pentru accesul la sloturile sim și microSD, ghid de pornire rapidă și certificat de garanție.

L-am testat pe Samsung Galaxy J5 2017 în toamna anului trecut, deci a trecut ceva vreme de când am avut contact cu el, dar Galaxy A6 mi-a adus imediat aminte de el. Nu-i identic cu frățiorul din seria J, dar nici prea diferit.

Avem aceeași carcasă unibody din metal, același tipar pentru arc band-uri, aceeași dispunere a elementelor de conectivitate, a difuzorului și a butoanelor fizice de pe lateral. Diferențele, singurele notabile, stau în adoptarea de către Samsung Galaxy A6 a display-ului cu format 18.5:9, renunțarea la tasta Home și la butoanele capacitive de lângă ea. Senzorul de amprentă a migrat de pe butonul Home pe spatele dispozitivului, imediat sub camera principală.

Nu-i nimic în neregulă cu construcția, materialele și finisările lui Samsung Galaxy A6, ba din contră. Totul pare extrem de solid și frumos asamblat, doar că-mi aduce prea mult aminte de un model de anul trecut încadrat într-o gamă inferioară. Cam atât ar fi în neregulă cu Samsung Galaxy A6 din punct de vedere al design-ului.

Deși dispune de un ecran cu diagonala de 5.6 inch, Samsung Galaxy A6 se simte mai compact grație formatului 18.5:9. Mult mai îngust decât dacă s-ar fi optat pentru un aspect 16:9, subțire și cu mai puțin de 15 cm lungime, Samsung Galaxy A6 este foarte ușor de operat cu o singură mână. Chiar dacă metalul carcasei nu oferă neapărat o aderență excelentă, dimensiunile și faptul că este îngust îi asigură o priză zdravănă în palmă.

Camera spate nu iese mai deloc din profilul telefonului, iar rama ce înconjoară lentilele și senzorul de amprentă este ușor înălțată spre a preîntâmpina zgârieturile atunci când telefonul este așezat pe o suprafață plană.

Ecran și sunet

Ecranul de 5.6 inch adoptă un aspect modern, de 18.5:9. Este de tip Super AMOLED, cu o rezoluție de 1480 X 720 pixeli, de unde rezultă o densitate de 294 ppi. Nu sunt probleme în a fi conturate bine orice fel de imagini, chiar și cele mai mici fonturi pot fi citite cu ușurință. Totuși, dispunerea pixelilor într-o matrice diferită față de cea a ecranelor IPS face ca la această densitate, mai mică de 300 ppi, pixelii să poată fi observați mai ușor.

Culorile sunt vii, plăcute, deloc suprasaturate. Negrul este perfect, așa cum numai un panel AMOLED îl poate afișa. Contrastul infinit și luminozitatea suficient de ridicată fac din ecranul lui Samsung Galaxy A6 unul pe care îl vei folosi cu drag. Doar rezoluția rămâne cam mică pentru 2018 și pretențiile unui smartphone încadrat de Samsung în gama A. Avem fix același ecran pe care producătorul sud-coreean l-a pus și pe Samsung Galaxy J6.

Sunetul extern vine din spatele unei micuțe grile poziționate de producător pe laterala din dreapta, undeva către partea superioară. Este una dintre cele mai bune amplasări ale difuzorului extren, după cele frontale. Cu greu vei ajunge să obstrucționezi undele sonore. Calitatea este bună, dar nimic de lăudat cu adevărat. Nici volumul maxim nu te dă pe spate, dar este suficient.

Prin jack-ul de 3.5 mm situația rămâne cam la fel. Calitatea este medie, iar volumul maxim mulțumitor, deși nu foarte ridicat. Căștile din pachet sunt decente, dar nu oferă un bass grozav. Cei pasionați de sunet vor apela cu siguranță la altele.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Aici revin similitudinile cu Galaxy J5 2017, dar și mai apropiat pare Galaxy J6. Samsung Galaxy A6 aduce un chipset Exynos 7870 Octa, același cu cel de pe frații mai sus menționați. Vorbim despre un procesor octa-core tactat la 1.6 GHz, construit pe arhitectură ARM Cortex-A53.

Pe partea grafică ajută cât poate un GPU Mali-T830 MP1. Nu este nici pe departe unul performant, așa că amatorii de jocuri complexe la detalii înalte trebuie să caute în altă parte.

Memoria RAM este de 3 GB, iar din spațiul total de stocare de 32 GB utilizatorul poate folosi 23.12 GB. Din fericire acesta poate fi suplimentat cu până la 256 GB prin intermediul unui card microSD ce este primit într-un slot dedicat, fără a se renunța astfel la vreuna dintre cele două cartele sim.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Samsung Galaxy A6 2018:

Sistemul de operare este la bază un Adroid 8.0 Oreo peste care producătorul a aplicat interfața Samsung Experience, ajunsă în cazul lui Galaxy A6 la versiunea 9.0. Deși schimbată în totalitate față de un Android nativ, interfața nu mai pare atât de îndepărtată de ceea ce propune Google pe telefoanele Pixel.

Există suficiente moduri de personalizare, cu multe teme propuse gratuit de Samsung prin aplicația Themes. Avem parte și de asistentul virtual Bixby, ce poate îndeplini sarcini dintre cele mai diversificate.

Ce trebuie reținut despre Samsung Galaxy A6 și a sa interfață Samsung Experiance 9.0 este că, de cele mai multe ori, se mișcă fluent, fără lag evident. Totuși, ansamblul hardware nu dintre cele mai puternice, se vede depășit de situație când este pus la treabă doar un pic mai serios și astfel experiența de utilizare are de suferit. Timpii de așteptare sunt uneori prea lungi, iar unele aplicații rămân blocate sau se închid neașteptat. Rar s-a întâmplat, ce-i drept, dar trebuia menționat.

Din punct de vedere al aplicațiilor preinstalate, Samsung Galaxy A6 nu este plin de bloatware, dar nu putem spune nici că duce lipsă de așa ceva. De la Google este adus Magazin Play, Muzică Play, Chrome, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Duo și Google Photo. Samsung plusează cu Samsung Members, Samsung Notes, Folder Securizat, Smart Things, Înregistrare Voce, Email, Fișierele mele, Internet, Samsung Health, Themes și Galaxy Apps. În plus, un acord dintre Samsung și Microsoft aduce preinstalate și aplicațiile Word, Excel, PowerPoint, OneDrive și LinkedIn.

Galerie cu capturi de ecran din interfața Samsung Galaxy A6:

Performanță

Tabelul de mai jos reunește toate rezultatele testelor de benchmark prin care a trecut Samsung Galaxy A6.

Teste benchmark Samsung Galaxy A6

Conectivitate

Samsung Galaxy A6 este un terminal dual sim ce propune slot dedicat pentru card de memorie de tip microSD. Asta înseamnă că nu trebuie să renunți la suportul dual sim pentru a adăuga câțiva GB spațiului de stocare.

Smartphone-ul știe toate frecvențele 4G LTE ale tuturor operatorilor din țara noastră. Vitezele LTE sunt de categorie 6, adică cu maxim 300 Mbps în download și până la 50 Mbps în upload.

Avem Wi-Fi 802.11 a/b/g/n, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi Direct, Bluetooth 4.2 cu A2DP și LE, localizare prin A-GPS, GLONASS și BDS, NFC și radio FM.

Samsung Galaxy A6 nu trece la port USB Type-C și rămâne cu bătrânul microUSB, pe care îl așează pe laterala de jos, lângă jack-ul de 3.5 mm. Marginea din stânga este aglomerată cu două sloturi, unul pentru sim 1, celălalt pentru sim 2 și cardul microSD, tot aici fiind și butoanele pentru reglarea volumului. Latura de sus este liberă, iar pe dreapta avem butonul power.

Senzorul de amprentă de pe spate este poziționat corect, chiar dacă uneori atingi mai întâi lentila camerei principale. Este dintre cei mai preciși pe care i-am întâlnit, nici nu știu dacă a dat greș de 2-3 ori, cu toate că timpul de răspuns nu este cel mai rapid.

Pe partea de apeluri, Samsung Galaxy A6 recepționează normal semnalul GSM, în timp ce difuzorul emite un sunet puternic și clar.

Cameră foto și video

Aici ar cam fi unele mici diferențe între cele două telefoane Samsung de care am mai tot amintit de-a lungul recenziei. Galaxy J5 2017 aduce un senzor principal de 13 Megapixeli cu f/1.7, Galaxy J6 propune tot unul de 13 Megapixeli cu f/1.9, în timp ce Samsung Galaxy A6 vine cu un senzor de 16 Megapixeli și deschidere f/1.7. Camera frontală este tot de 16 Megapixeli, cu o diafragmă f/1.9.

Interfața aplicației camerei este cea obișnuită la Samsung. Destul de simplă la o primă privire, dar cu multe opțiuni disponibile, aplicația nu-ți dă mult de furcă în a găsi tot ce pune la dispoziție.

Integrează și Bixby Vision ce-ți permite să descoperi imagini similare de pe internet cu cele spre care îndrepți camera foto. Tot prin acest software poți traduce text sau afla mai multe despre un vin doar scanând eticheta lui. Scanarea codurilor QR este și ea o opțiune a Bixby Vision și sunt sigur că pe viitor vor fi adăugate altele noi.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe Samsung Galaxy A6:

Calitatea materialelor produse de camera principală a lui Samsung Galaxy A6 mă așteptam să fie mai bună. Detaliile sunt din plin acolo, bine conturate în lumină din belșug. În low light camera se chinuie cu zgomotul de imagine pe care nu reușește să-l țină bine în frâu. La fel și în cazul culorilor: bine reprezentate în lumină suficientă, poate chiar un pic prea saturate, dar palide în lumină slabă.

Pe de altă parte camera frontală de 16 Megapixeli este una foarte bună. Reușește să surprindă niște selfie-uri excelente, pline de detalii, cu culori naturale. Dispune și de LED flash frontal, ce poate fi activat în trei trepte de putere.

Clipurile video sunt captate la rezoluție maximă Full HD cu cel mult 30 fps. Nici aici nu am fost convins pe deplin, mai ales că sistemul de autofocus vânează mai mereu punctul de clar.

Clip video Full HD 1080p filmat cu Samsung Galaxy A6 2018;

Galerie de fotografii realizate cu Samsung Galaxy A6:

Autonomie

Autonomie Samsung Galaxy A6

Un capitol de care Samsung Galaxy A6 se achită cu brio este acesta. Deși bateria nu are o capacitate extraordinară, în utilizarea cotidiană medie reușește să ofere chiar și două zile pline. Nici folosirea intensivă nu poate să golească bateria de dimineața până seara.

Rezoluția scăzută și panelul Super AMOLED reprezintă probabil principalele elemente ce conduc la o astfel de autonomie. Nici procesorul nu este dintre cele ”gurmande”, însă nici puternic nu poate fi numit.

În testul nostru specific, când rulăm continuu Playlist-ul Unboxing al canalului Gadget.ro de pe YouTube, cu luminozitatea ecranului la maximum și prin conexiune Wi-Fi la internet, Samsung Galaxy A6 a dus o baterie plină până la 10% din capacitate în 6 ore și 38 de minute. Nimic senzațional, doar un rezultat mediu, dar care nu reflectă buna impresie pe care autonomia reală a format-o în mai bine de 3 săptămâni de utilizare.

Preț

Samsung Galaxy A6 20181.350 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Sincer nu înțeleg de ce anume acest model prezentat azi a fost introdus de Samsung în gama A. Este în mare măsură un J5 2017 cu ecran pe noul trend, cu aspect 18.5:9 și alte mici, foarte mici modificări estetice. Da, s-a mai adăugat 1 GB de RAM și s-a dublat memoria internă. Totuși fix la fel este propus Samsung Galaxy J6,ce urmează a debuta cu mare parte dintre specificații identice, doar cu o carcasă din plastic și nu una metalică.

Întrebarea mea este: câți vor fi convinși a plăti peste 1.300 de lei pe un smartphone ce nu se diferențiază prea tare de altul de la același producător, lansat anul trecut și mai ieftin cu circa 600 de lei (Samsung Galaxy J5 2017 este 770 de lei momentan la eMAG).

Nu, Samsung Galaxy A6 nu este un telefon rău. Un pic cam scump pentru ce procesor oferă? Da. În rest propune un pachet echilibrat, care însă nu reușește, din punctul meu de vedere, să merite a fi inclus în gama A de la Samsung.

Cele mai importante plusuri și minusuri pentru Samsung Galaxy A6:

PRO

  • design plăcut, construcție metalică extrem de solidă, materiale și finisări foarte bune;
  • smartphone compact raportat la diagonala de 5.6 inch a ecranului;
  • autonomie foarte bună;
  • slot dedicat pentru card microSD.

CONTRA

  • rezoluție mică a ecranului de 5.6 inch;
  • procesor prea puțin performant, mai ales când ne raportăm la preț și dacă ne aducem aminte că același este pus și pe modelul Galaxy J5 2017;
  • fără port USB Type-C și fără încărcare rapidă a bateriei pentru un model din gama A de la Samsung lansat la jumătatea anului 2018.