Trebuie să punctez de la bun început că nu sunt neapărat un fan al stylus-ului pe smartphone. Avem cel mai bun echipament de la natură, degetul. Totuși, Samsung a găsit o nișă destul de largă și seria Note s-a extins.

La început de 2020 avem mai multe modele în seria Note 10:

  • Samsung GALAXY Note 10;
  • Samsung GALAXY Note 10 Plus;
  • Samsung GALAXY Note 10 Plus 5G;
  • Samsung GALAXY Note 10 Lite.

Samsung GALAXY Note 10 Lite prin hardware-ul încorporat consider că intră în concurență directă cu Samsung GALAXY Note9 (telefon lansat în 2018 ce în mod normal ar trebui să fie listat la un preț de comercializare cât mai bun).

Este clar că dacă folosești un GALAXY Note9 nu prea sunt motive în mod real spre a face pasul spre GALAXY Note 10 Lite, mai degrabă spre Note 10, Note 10 Plus etc.

Note 10 Lite – telefon lansat în 2020 cu hardware de flagship din 2018;

Am verificat pe două comparatoare de prețuri și GALAXY Note 9 pornește în cel mai bun caz de pe la 2700 – 2800 lei. L-am remarcat și pe GALAXY Note8 din 2017 se găsește în continuare la multe shop-uri, iar prețul său ajunge pe la 2300 – 2400 lei.

Pe Samsung GALAXY Note 10 Lite îl găsiți la PC Garage și eMAG – 2799 lei în configurația cu 6 GB RAM și 128 GB stocare.

Specificații

Cine dorește un ecran mai mare, baterie cu încărcare rapidă, cameră cu senzor ultrawide și un telefon cu dată de fabricație mai recentă se va orienta spre GALAXY Note 10 Lite. Cei ce pun preț pe rezoluția ecranului, certificarea IP68, folosirea de sticlă pe față și spate s-ar putea să găsească telefonul cu stylus la un cost relativ bun în GALAXY Note9.

Este destul de greu să te orientezi spre unul sau altul. Cine nu caută stylus în mod deosebit, aș spune că are o pleiadă întreagă de modele din care să aleagă. La buget sub 3000 lei găsiți modelele din tabel, Note8-ul îl încadrez la preistorie. Nu că ar fi un smartphone rău, dar bateria și implicit autonomia îl trag în jos, iar diferența este parcă prea mică ( 2 – 3 – 400 lei față de Note 10 Lite și Note 9).

Samsung GALAXY Note9 – vârful de gamă din 2018, regăsit și acum în shop-urile locale;

Putem extinde discuția în rubrica de comentarii. Dacă ar fi să aleg strict între cele două modele, m-aș orienta spre Note 9. Nu sunt atras de ecranul mare, deși multe persoane vor pune preț pe asta. Mă interesează sticla folosită, certificarea IP68, încărcarea wireless etc.

Sunt conștient că în cazul lui Note 10 Lite avem doar prețul de debut, iar în câteva luni va coborî la 2200 – 2300 lei și discuția se poartă diferit. Plus că Samsung alături de Orange, Vodafone etc îl va împinge prin promoții la prelungire de contract, portare etc. Au deschiderea în a-l transforma în best-buy, iar ecranul cu rezoluție mai mică, lipsa unor componente regăsite pe Note9 le oferă o marjă de profit mai mare, de aici și reducerile ce mă aștept a fi practicate după lansarea seriei S20.

Categorii: telefoane-mobile

Despre autor

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează OnePlus 7T, Canon 70D pentru fotografiile făcute la recenziile de pe site și laptopurile ASUS ROG G551 și ASUS Zenbook UX310UQ. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.