Samsung GALAXY Note9 acum în ediţie specială First Snow White

/
/
24 nov. 18
/

Pentru a spori vânzările importante din preajma sărbătorilor de iarnă, Samsung a anunţat o ediţie specială pentru smartphone-ul Samsung GALAXY Note9. Aceasta se numeşte First Snow White şi a fost lansată în urmă cu doar câteva ore în Taiwan.

Se pare că această ediţie specială nu va ajunge pe canal oficial în Europa, însă cei interesaţi pot găsi mereu alternative. Versiunea Samsung GALAXY Note9 First Snow White va fi disponibilă doar cu 128 GB spaţiu de stocare şi va avea un preţ în Taiwan de aproximativ 1000 de dolari (998 dolari dacă vreţi să fiu mai exact).

Ediţia specială vine la pachet şi cu un cadou pentru cei care o achiziţionează până pe 31 decembrie. Aceştia vor primi în pachet un încărcător wireless.

Specificații Samsung GALAXY Note9:

  • display Super AMOLED de 6.4 inch cu rezoluție 2960 x 1440 pixeli, aspect 18.5:9, 516 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, compatibil HDR10, raport display / corp de 83.4%, certificare IP68 în ce privește rezistența la contactul cu apa și praful, stylus;
  • procesor Exynos 9810 Octa sau Qualcomm Snapdragon 845, 6 / 8 GB memorie RAM, 128 / 512 GB spațiu de stocare, slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB);
  • Android 8.1 Oreo;
  • 4G cu viteze de până la 1200 Mbps în download și 200 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, cititor de amprentă, scanner de iris, cititor pentru ritmul cardiac, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO pe partea de localizare;
  • 12 Megapixeli cu f/1.5 – 2.4, dimensiune a pixelului de 1.4 microni, dual pixel PDAF, OIS + 12 Megapixeli cu f/2.4, dimensiune a pixelului de 1 micron, OIS și zoom optic 2x, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/1.7, dimensiune a pixelului de 1.22 microni, autofocus, filmează la 1440p cu 30 fps;
  • baterie de 4000 mAh, 201 gr. și dimensiuni de 161.9 x 76.4 x 8.8 mm.
Sursa: sammobile.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final. 

5 funcții prin care Samsung Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4 ies în evidență

Samsung a prezentat alături de seria Galaxy S26 și două perechi de căști - Galaxy Buds4 Pro și Galaxy Buds4. Este interesant că fiecare model are un design distinct și funcții adaptate unor preferințe diverse.

Samsung Galaxy A57 – procesor Exynos 1680 realizat pe 4nm, până la 512 GB stocare şi certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf (avem şi preţurile din România)

Într-un articol anterior v-am prezentat modelul Samsung Galaxy A37, iar în cele ce urmează îl vom detalia puţin pe Samsung Galaxy A57, un smartphone mai potent şi mai „awesome”.