Samsung GALAXY S21 – hands-on și primele impresii

14/01/2021

Am avut la dispoziție 1 oră în care să întorc GALAXY S21, S21 Plus și S21 Ultra pe toate fețele. Impresiile formate pe repede înainte le-am grupat în materiale precum cel de față, dedicat lui GALAXY S21.

Am început cu Samsung GALAXY S21 pentru că este și cel căruia i-am alocat cel mai mult timp. Cred că va și cel mai mare succes prin prisma unui preț mai mic, dar și pentru că multe persoane sunt în căutarea unui smartphone Android de top cu dimensiuni ceva mai compacte (un pic de ipocrizie aici din partea mea, utilizator de GALAXY Note20 Ultra).

Specificațiile complete pentru Samsung GALAXY S21 sunt aici.

Design 

Sunt câteva elemente ce ies imediat în evidență. M-aș referi la adoptarea unui display drept și nu curbat, la camera principală cu cei trei senzori înconjurați de o suprafață metalică (de aici și o protecție mai bună a lentilelor) și la spatele din glasstic (se renunță la sticla de la GALAXY S20). Legat de plasticul folosit în partea spate, nu-l simți ieftin dacă-mi permiteți o expresie mai plastică. Apreciez că nu adună amprentele și că este mat. Plus că nu prea contează ce material ai în partea spate, că oricum folosești o husă de protecție (de cele mai multe ori).

Camera frontală a fost păstrată într-un decupaj mic de tip bulină, ecranul are aplicată o folie de protecție din plastic. Marginile telefonului sunt metalice, structura internă a fost păstrată din aluminiu.

GALAXY S21 este un smartphone compact, pe care-l poți folosi lejer cu o mână și nu incomodează într-un fel. Apreciez noul design adus de către gigantul sud-coreean. Legat de dispunerea elementelor de conectivitate: două microfoane în partea superioară, reglarea volumului și butonul de pornire pe dreapta, portul USB type-C, unul dintre difuzoare, un microfon și slotul pentru SIM la bază, nimic pe stânga. Nu are slot pentru cardurile microSD și nici încărcător în pachetul de retail.

Ecran, hardware, sistem de operare și aplicații;

Ecranul are o luminozitate ridicată – până la 1300 nits pe modul Auto. Se  coboară de la rezoluția QHD+ spre FHD+ (oricum, telefoanele veneau pe FHD+ setate și la generația anterioară și cred că erau puține persoane ce alegeau QHD+, mai ales că rata de refresh ridicată funcționa doar pe rezoluția intermediară). Așa a scăpat Samsung de grija autonomiei, dacă ar fi adus QHD+ cu 120Hz nu aș fi văzut bateria de 4000 mAh să facă față pe durata unei zile întregi.

La nivel hardware nu sunt prea multe comentarii de făcut, mai ales după doar câteva minute cu smartphone-ul. Folosește procesorul Exynos 2500 International dezvoltat pe 5nm EUV FinFET (procesor despre care toate site-urile spune că este performant și chiar l-ar întrece pe Qualcomm Snapdragon 88). O să descoperim cât de curând dacă este adevărat sau nu. Se adaugă 8 GB RAM și 128 / 256 GB stocare. Este o configurație suficient de puternică pentru orice aplicație sau joc din Google Play, pentru o bună perioadă de timp de acum încolo.

Rulează One UI 3.1 dezvoltat pe Android 11, una dintre interfețe grafice ce iese în evidență prin multitudinea de opțiuni și servicii încorporate. Nu o să insist prea mult. Era un software ce mi s-a spus că nu ar fi varianta finală. Oricum, este One UI-ul pe care-l cunoașteți. Nu sunt noutăți majore din acest punct de vedere.

Cameră foto și video;

Nu sunt cine știe ce noutăți în materie de senzori față de S20, aș aminti de interfața grafică ce mi s-a părut mai bine pusă la punct, cu sumă de opțiuni pentru materiale video, mod portait și de noapte mai ușor de accesat. Trebuie să văd telefonul la lucru înainte să spun că este albă sau neagră.

Concluzii inițiale;

GALAXY S21 este un pas în față la nivel hardware (un procesor Exynos de la care se așteaptă multe), nu sunt schimbări majore în ce privește senzorii de la camera principală față de generație anterioară (software-ul a fost actualizat). Din anumite puncte de vedere putem discuta de un pas în spate (lipsă slot pentru microSD, lipsă încărcător în pachet, rezoluție FHD+ față QHD+ la S20, display drept și nu curbat, glasstic și nu sticlă). Pe de altă parte, nu am fost niciodată un fan al ecranului curbat (grip mai slab, folii de protecție ce nu acopereau bine acest spațiu, scump și mai ușor de spart prin expunerea pe laterale), la fel nici nu mă interesează materialul din partea spate la un telefon pentru că folosesc telefonul cu husă de protecție.

Cei ce folosesc un smartphone din generația S9 ar putea face pasul spre S21 (mai ales dacă a fost achiziționat la abonament).

 

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.