Seria Galaxy S FE de la Samsung este cea cunoscută drept „Fan Edition” și venea aproape în fiecare an ca o alternativă mai accesibilă la gama de top a producătorului sud-coreean. Dacă anul trecut nu am avut parte de un S22 FE, din cauza crizei de semiconductori, iată că pe sfârșit de 2023 este lansată la nivel local ediția Samsung Galaxy S23 FE.
Cu ce se laudă, ce ar fi putut face mai bine, dar în esență cum se prezintă acest flagship ce pune accent pe un preț mai așezat, vedem în continuare, imediat după ce analizăm în detaliu specificațiile.
REVIEW VIDEO:
httpvh://youtu.be/W4u8eB4Pjfk
Specificații smartphone Samsung Galaxy S23 FE
Date tehnice
SmartphoneSamsung Galaxy S23 FE
Ecran Dynamic AMOLED 2X de 6.4 inch, aspect 19.5:9, rezolutie 2340 x 1080 pixeli, densitate 403 ppi, rată de refresh maximă de 120Hz, HDR10+, Cornig Gorilla Glass 5
Procesor Exynos 2200 pe 4nm, octa-core cu 1 x 2.8GHz pe Cortex-X2 + 3 x 2.50GHz Cortex-A710 + 4 x 1.8GHz Cortex-A510
Memorie 8 GB RAM
128 GB spațiu intern de stocare
GPU Xclipse 920
Sistem de operare Android 14 cu One UI 6.0
Conectivitate dual SIM 5G (2 x nanoSIM), Wi-Fi 6E 802.11 a/b/g/n/ac/ax, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.3, NFC, localizare prin GPS, GLONASS, Galileo și BDS, USB Type-C
Camere foto și video Cameră principală cu 3 senzori:
- 50 Megapixeli Wide Adaptive Pixel, 24mm, f/1.8, OIS, PDAF
- 8 Megapixeli Telephoto zoom optic 3X, 75mm, f/2.4, OIS, PDAF
- 12 Megapixeli Ultrawide (123°), f/2.2, AF
Filmează 8K cu 24 fps, 4K cu 30/60 fps
Cameră frontală de 10 Megapixeli, 26mm, f/2.4
Filmează 4K cu 30/60 fps
Baterie 4500 mAh, încărcare pe fir la maxim 25W compatibilă PD2.0 și AFC, încărcare wireless Qi
Alte detalii Rezistență la lichide și praf conform standardului IP68, senzor de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo, Samsung DeX
Greutate 209 grame
Dimensiuni 158 x 76.5 x 8.2 mm
Pachet, design și construcție
La mine a ajuns o unitate în pachetul de retail sigilat. În cutie avem, pe lângă smartphone, un cablu USB-C la USB-C, agrafă pentru acces la slotul sim și mai multe pliante cu diferite informații, printre care ghid de pornire rapidă și certificat de garanție:
Avem aici de față versiunea Cream, un alb ce abia dacă are în componență și o ușoară urmă a nuanței crem. Mai poți alege telefonul în Graphite (negru sau poate gri foarte închis), Mint (un verde deschis, foarte plăcut din partea mea) și Purple (violet mat).
Samsung Galaxy S23 FE se aseamănă evident cu „verii” de gradul întâi ai seriei, mai exact a preluat cele mai multe trăsături de la modelul de bază Galaxy S23 și de la versiunea Plus. Puține sunt elementele distinctive dintre cele trei modele, diferențele se fac la dimensiuni și la câteva detalii.
De exemplu, una dintre cele mai evidente modificări este la marginile din jurul ecranului, care la Samsung Galaxy S23 FE sunt mai late. În special cea de jos este acum mai mare, iar asta ar putea să nu fie tocmai pe placul celor ce caută și speră să găsească în exemplarul FE întocmai un Galaxy S23 camuflat, să zic așa.
Șasiul metalic și sticla de pe spate se adaugă în ecuație ca un veritabil element premium, care aduce cu sine și o rigiditate structurală de invidiat. Sincer, Samsung Galaxy S23 FE este unul dintre cele mai solide, robuste chiar, smartphone-uri pe care le-am întâlnit anul acesta. Nu-i cel mai subțire, ce-i drept, dar prefer asta în locul unui telefon ce se poate simți în unele situații mai firav decât mi-aș dori. Pur și simplu, nu am reușit să-i provoc vreo sensibilitate oricât am încercat să-l îndoi, să-l torsionez.
În schimb, sticla perfect plată de pe spate și marginile metalice ușor curbate nu reușesc să aducă cu sine o aderență în palmă dintre cele mai ridicate. Gripul este ceva cam redus, așa că, dacă ai de gând să-l folosești pe Samsung Galaxy S23 FE fără o husă, consider că trebuie să ai mare grijă cu el spre a-l păstra intact mult timp.
Oricum ar fi, Samsung Galaxy S23 FE cu al său design curat și cu o construcție de top, căreia nu-i poți reproșa nimic, nici ca asamblare, nici la materiale ori finisări de detaliu, este un flagship în toată regula. Un telefon premium ce nu are cum să te dezamăgească decât dacă ești foarte pretențios pe partea de raport ecran / corp, la grosime și poate ca greutate.
Ecran și sunet
Unde nu mai ai ce să-i reproșezi, dar chiar deloc, este la ecran. Vorbim despre un panou cu cele mai recente și mai performante tehnologii de la Samsung. Un Dynamic AMOLED 2X ce arată superb din orice unghi. Da, este o apreciere pe care o fac atât la modul figurat, cât și la propriu, unghiurile de vizualizare fiind excelente, nici către extreme nu se pierde nimic din calitate.
Iar calitatea imaginii este excelentă. Avem culori intense, vibrante, dar care sunt și foarte exact redate. Nimic care să-ți lase o impresie de prea mult, de exagerat pe vreo direcție. Contrastul este infinit, cu acel negru perfect tipic unui AMOLED, dar este mereu reglat optim cât să rămână și un interval dinamic extins.
Luminozitatea maximă poate că nu este chiar „cea mai tare din parcare”, dar este demnă de un flagship și te lasă să vezi totul ideal chiar și în bătaia directă a unui soare puternic din amiaza unei zile de iarnă. Samsung anunță o luminozitate ce poate urca la 1450 niți în peak și sunt sigur că se ating astfel de valori, căci nu am avut niciodată probleme de lizibilitate.
Rata maximă de refresh poate fi de până la 120 Hz, iar în meniul cu setări ale ecranului poți alege dintre două opțiuni: Adaptabilă – când sistemul optimizează rata de refresh în funcție de conținut, cu până la 120 Hz, și Standard – rata de reîmprospătare este blocată la 60 Hz.
Capturi de ecran din meniul cu setări ale afișajului de pe Samsung Galaxy S23 FE:
Sunetul extern este de tip stereo la Samsung Galaxy S23 FE. Difuzorul pentru apeluri îl acompaniază pe cel principal, de pe latura de jos. Cel din urmă este mai puternic decât cel de sus, dar ambele se completează reciproc extrem de plăcut, iar audiția este de top.
Calitatea sunetului este excelentă, una dintre cele mai bune pe care le-am întâlnit. Avem și ceva bass pe acolo, atât pe cât se poate reda din astfel de difuzoare fără a fi ceva forțat și care să ajungă să strice experiența. Astfel, cu frecvențe joase prezente, cu medii aproape perfecte și cu înalte aduse în scenă atât cât trebuie, se conturează un sunet care nu are cum să nu-ți placă.
Volumul maxim poate că nu este uriaș, dar este mai mult decât suficient pentru mai toate scenariile de utilizare. Intensitatea este oricum peste media din tot ce am mai testat și cel mai tare am apreciat că nici la 100% din capacitate nu apar niciun fel de degradări, de distorsiuni.
Ca o scurtă concluzie aici, experiența multimedia generată de ecran și sunet este de top, nu are cum să nu-ți facă plăcere să urmărești orice fel de conținut alături de Samsung Galaxy S23 FE.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Dacă la edițiile precedente de Galaxy FE fanii alegeau astfel de modele în mod deosebit pentru că ele aduceau soluții Qualcomm în locul celor Exynos, la S23 FE este tocmai invers. Asta fiindcă seria Galaxy S23 are în Europa Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, așa că Samsung Galaxy S23 FE face trecerea pe Exynos 2200.
Nu mai înșir aici toate specificațiile ansamblului hardware, sunt toate trecute în tabelul de la începutul review-ului. Vreau doar să fac câteva mențiuni despre Exynos 2200 și acceleratorul grafic Xclipse 920. Ambele sunt demne de un flagship și pot rula orice aplicație sau joc din magazinul Google Play la detalii maxime. Poate că acest chipset nu-i chiar de nivel Snapdragon 8 Gen 2, dar diferențele în utilizarea cotidiană sunt minime și doar dacă forțezi constant și des vei observa performanțe ceva mai reduse. Altfel, experiență de utilizare sublimă, cu totul rulând fluid și rapid, aș spune chiar instant.
Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Samsung Galaxy S23 FE:
Samsung Galaxy S23 FE a ajuns la mine având deja instalată cea mai nouă versiune Android, mai exact cea de-a 14-a. Peste aceasta producătorul aduce interfața (mai degrabă custom ROM-ul) One UI 6.0. Este acea interfață ajunsă la maturitate deplină, una originală ca aspect, suficient de modernă și ancorată în aceste vremuri. Sunt extrem de multe opțiuni de personalizare, iar ca funcții adiționale sunt poate la fel de multe.
Nu pot să nu amintesc atunci când este vorba despre un terminat de top de la Samsung de opțiunea DeX și de suita de siguranță Knox, ambele opțiuni unice ca implementare în lumea Android.
Aplicațiile adiționale de pe Samsung Galaxy S23 FE sunt câteva la număr, pe lângă cele uzuale de la Google, mai regăsim Samsung Members, Galaxy Store, Galaxy Shop, SmartThings, Internet (browser), Health, Wear, Zonă AR, Smart Switch, Notes, Gaming Hub, Global Goals, Samsung Free, Microsoft 365, OneDrive, LinkedIn, Outlook, Facebook, Spotify, Netflix, Galerie și Sfaturi. Sunt destul de multe, dar nu aș spune că interferează cu ceva sau strică experiența de utilizare.
Interfața One UI 6.0 cu Android 14 pe Samsung Galaxy S23 FE:
Performanță
Ceea ce spuneam despre capacitățile de nivel flagship ale chipset-ului Exynos 2200 va fi demonstrat și de către scorurile obținute în testele de benchmark de Samsung Galaxy S23 FE.
Teste benchmark
SmartphoneSamsung Galaxy S23 FE
AnTuTu v10.1.6 1.127.099 puncte
PCMark
Work 3.0 Performance
Storage 2.0
Internal Sequential Read
Internal Sequential Write
13450 puncte
35146 puncte
1424.23 MB/s
958.83 MB/s
Geekbench 6 v.6.2.2
Single-Core
Multi-Core
1609 puncte
4009 puncte
3DMark
Sling Shot
Sling Shot Extreme
Wild Life Vulkan
Wild Life Extreme Vulkan
Solar Bay Vulkan
Maxed Out!
Maxed Out!
6349 puncte
1706 puncte
3576 puncte
Testele de benchmark rulate pe Samsung Galaxy S23 FE:
Trebuie să menționez aici că pe durata instalării și rulării acestor teste telefonul s-a încălzit evident. Cel mai fierbinte punct a fost undeva în centru, la nivelul camerelor foto de pe spate. Cu toate acestea, disiparea căldurii din interior mi s-a părut că se face în mod optim, în sensul că întreg spatele devine din ce în ce în ce mai cald, iar apoi temperatura crește și pe șasiul metalic. Asta înseamnă că avem o bună distribuție a căldurii și că aceasta nu rămâne „fixată” strict pe chipset.
Este drept că după câteva zeci de minute de forțare în jocuri mai grele apare un ușor throttling și se simte ceva mai încet întreg sistemul, dar dacă nu vei folosi un Samsung Galaxy S23 FE pentru gaming și mai mereu în aplicații complexe (gen editare video la calitate înaltă) atunci nu ai de ce să fii neliniștit :) .
Conectivitate
În țara noastră Samsung Galaxy S23 FE vine cu conectivitate 5G dual sim, prin două cartele nano sim. Nu am cum să nu apreciez că pe Wi-Fi există standardul 6E, chiar dacă fără banda de 6 GHz. Chiar și așa am obținut pe 5 GHz unele dintre cele mai ridicate viteze din toate telefoanele testate până acum:
Bluetooth este în versiune 5.3, nu lipsește nici NFC, iar localizarea se face prin GPS, Glonass, Galileo și BDS.
Elementele fizice de conectivitate sunt dispuse astfel: pe latura de jos avem USB-C, difuzor și microfon principale; sus este al doilea microfon și slotul pentru cartele sim; pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power, iar pe stânga nu este nimic.
Senzorul optic de amprentă a fost așezat sub ecran, undeva cam jos, ce-i drept. Nu-i cea mai ergonomică poziționare, dar în schimb rata de recunoaștere este aproape perfectă, extrem de rar a dat eroare dacă degetul a atins corect senzorul. Și timpul de reacție este bun, foarte rapid este deblocat ecranul.
Camere foto și video
Ansamblul de senzori de pe Samsung Galaxy S23 FE este unul căruia nu-i prea lipsește nimic. Nu avem lentile adăugate doar de formă, fiecare dintre ele oferă o cu totul altă perspectivă. Nu mai repet senzorii și caracteristicile lor, sunt prezentați detaliat în tabelul cu specificații.
Aplicația Camera de pe Samsung Galaxy S23 FE este una ce nu se diferențiază ca interfață de ceea ce cunoaștem de ceva vreme în lumea Android. Găsești modurile de fotografie și pe cele video sub ecranul de captură, iar setările rapide pentru fiecare dintre moduri este sus. În fine, sunt mai jos capturi de ecran ce exemplifică aspectul aplicației Camera.
Interfața aplicației Camera de pe Samsung Galaxy S23 FE:
Experiența Samsung și faptul că avem cel puțin un mid-range din zona de sus ca preț, dar mai degrabă un flagship accesibil, se vede în tot ceea ce scoate Samsung Galaxy S23 FE de la senzorii foto-video. Nu contează scenariul sau lentila pe care o folosești, ai parte de rezultate grozave mai mereu.
Cel puțin cu lumină suficientă în cadru, chiar nu am găsit mari deficiențe sau măcar unele pe care chiar să merite să le evidențiez. Deși ai opțiuni directe și către zoom 20X și chiar 30X, eu m-am oprit cu exemplele de foto la 10X, mai sus de atât nu mai primești cadre cu care să te poți lăuda undeva.
Poze Ultra Wide 0.6X, Wide 1X, Zoom 3X și 10X realizate cu Samsung Galaxy S23 FE:
Odată activat modul Noapte, camera aplică setări și postprocesare ce face ca fotografiile să arate foarte bine. Am observat că în lumină slabă nu se mai folosește senzorul telephoto, ci rămâne activ cel wide, din care se face crop. Nu este mereu valabilă această abordare, dar mult mai des se întâmplă așa, decât când este utilizat senzorul de 8 MP.
Poze în low-light cu modul Noapte activat pe Samsung Galaxy S23 FE (ultra wide 0.6X, wide 1X și zoom 3X):
Camera frontală, ce este pusă într-un decupaj bulină în zona de sus a ecranului, central, este de „doar” 10 Megapixeli, dar reușește să se descurce admirabil indiferent de cum o pui la lucru.
Poze realizate cu camera frontală de pe Samsung Galaxy S23 FE (fără și cu mod Portret):
Pe video, din nou bine spre foarte bine la modul general și aș spune excelent pentru prețul la care este propus Samsung Galaxy S23 FE. Poți filma cu senzorul wide de 50 MP până la 8K sau 4K cu 60 fps. Apoi, de la 4K 30 fps și mai jos ca rezoluție ai la dispoziție toți cei trei senzori de pe spate. Camera frontală poate filma cu 4K 60fps, ceea ce mi se pare de apreciat.
Clip video 8K 24 fps filmat cu Samsung Galaxy S23 FE:
httpvh://youtu.be/Oa0YR6OKfhQ
Clip video 4K 60 fps filmat cu Samsung Galaxy S23 FE:
httpvh://youtu.be/RshvYvlwaCE
Autonomie
Mi-ar fi plăcut să știu că sub carcasa lui Samsung Galaxy S23 FE este o baterie de capacitate mai mare, dar dacă nu ești un utilizator ce forțează des cu jocuri și aplicații solicitante atunci nu vei avea de ce să te plângi. La o folosire normală, telefonul îți aduce o zi de dimineața până seara de autonomie, dar dacă ești ceva mai activ în utilizare, atunci trebuie să te aștepți la circa 10 – 12 ore departe de priză.
În ritmul meu de folosire și având în vedere că am testat intensiv exemplarul sosit la review, aș spune că autonomia nu a reprezentat un minus, dar cu siguranță nici nu o pot trece la puncte pro.
Din păcate, Samsung Galaxy S23 FE nu vine la pachet cu adaptor de încărcare, ci doar cu un cablu cu porturi USB-C la ambele capete. Încărcarea acumulatorului se poate face cu până la 25W prin fir, nimic ieșit din comun, dar wireless avem maxim 15W, ceea ce nu este deloc rău pentru un smartphone din această gamă de preț.
Preț
Samsung Galaxy S23 FE – de la 3.499 lei pe Samsung.com, în versiunea cu 8 + 128 GB (preț valabil la data publicării acestui review).
Samsung Galaxy S23 FE reprezintă o opțiune pentru cei ce caută un flagship actual de la gigantul sud-coreean, dar care nu vor să aloce un buget considerabil pentru asta. Acum, la lansare, poate că nu are cel mai atractiv preț, dar pot garanta că în doar 2 - 3 luni, poate și cu mult mai repede, adică posibil chiar de la început de 2024, vor apărea oferte extrem de interesante. Iar atunci, cu greu aș putea recomanda altceva în defavoarea acestui pachet foarte echilibrat.
Samsung Galaxy S23 FE a fost testat timp de 9 zile și a fost returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului.