Samsung Galaxy S24 Ultra va avea la rândul său ramă din titan (avem şi o posibilă dată de lansare)

/
/
4 nov. 23
/

Apple rămâne un trendsetter în lumea telefoanelor inteligente şi iată că după ce a lansat iPhone 15 Pro şi 15 Pro Max cu ramă de titan, acest element a devenit rapid o caracteristică demnă de preluat de ceilalţi producători.

Săptămâna trecută aflam că Xiaomi 14 Pro va fi disponibil într-o ediţie specială gri portocaliu cu ramă din titan, iar săptămâna aceasta descoperim la rubrica bursa zvonurilor că viitorul flagship Samsung Galaxy S24 Ultra va avea la rândul său ramă din titan.

Este clar că producătorii nu mai pot inova într-un ritm accelerat, iar pentru a justifica preţurile din ce în ce mai mari, apar astfel de „noutăţi” de care noi, utilizatorii, nu avem nevoie.

Şi dacă tot am adus aminte de Samsung Galaxy S24 Ultra, surse din piaţă susţin că acest smartphone va fi lansat împreună cu „frăţiorii săi mai mici”, Samsung Galaxy S24 şi Galaxy S24 Plus, pe data de 17 ianuarie 2024. Este confirmată şi informaţia că vom reveni la două versiuni, cu procesor Qualcomm sau Exynos, iar din ce ştim până acum situaţia va fi următoarea:

  • Samsung Galaxy S24 va primi procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 doar în Statele Unite ale Americii (în rest se va folosi Exynos 2400);
  • Samsung Galaxy S24 Plus va primi procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 doar în Statele Unite ale Americii (în rest se va folosi Exynos 2400);
  • Samsung Galaxy S24 Ultra va primi procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 în toată lumea.
Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.