Samsung Galaxy S25 și Galaxy S25 Plus – Qualcomm Snapdragon 8 Elite, 12 GB RAM și funcții AI noi

Galaxy S25 și Galaxy S25 Plus fac parte din linia de trei telefoane premium cu care compania sud-coreeană Samsung ne-a obișnuit de-a lungul timpului. Sunt câteva noutăți și le-am punctat în articol.
23/01/2025

Samsung a adus alături de Galaxy S25 Ultra și smartphone-urile Galaxy S25 și Galaxy S25 Plus, iar toate detaliile le-am structurat în materialul de față.

Cele mai importante noutăți aduse de către Samsung Galaxy S25 și Samsung Galaxy S25 Plus?

🔺Variantele de culoare de la Galaxy S25 și Galaxy S25 Plus
  • Qualcomm Snapdragon 8 Elite indiferent de țara în care sunt aduse la vânzare vs Exynos 2400 în Europa la Galaxy S24 și S24 Plus;
  • Qualcomm Snapdragon 8 Elite for Galaxy promite performanțe mai mari cu 37% la CPU, 30% la GPU și 40% pe partea de NPU (idem cu ce am notat și la Galaxy S25 Ultra). Și aici se punctează faptul că au crescut dimensiunile pentru camera cu vapori;
  • 12 GB RAM vs 8 GB RAM la generația precedentă. Samsung a trecut la mai mult RAM pe seria Galaxy S, iar 8 GB RAM rămâne cumva de domeniul trecutului;
  • Galaxy S25 este singurul ce mai sosește în configurație cu 128 GB RAM, restul pornesc de la 256 GB;
  • 10-bit HDR este activat direct pe modul video, înainte îl puteai activa separat în funcție de necesități. Există și opțiunea de a filma în formatul Galaxy Log pentru mai multă libertate pe partea de postprocesare;
  • Expert RAW aduce o funcție denumită Virtual Aperture ce permite control pe partea de adâncime a câmpului;
  • bateriile au minim 50% cobalt reciclat, iar structura de rezistență din aluminiu a fost realizată și din material reciclat. Elemente despre care am discutat și la Galaxy S25 Ultra.
  • Ambele smartphone-uri rulează OneUI 7 și vor primi suport pentru 7 versiuni noi de Android.
🔺Funcțiile software sunt identice cu cele de pe Galaxy S25 Ultra

Noutățile pe partea software sunt Personal Data Engine cu criptare cuantică prin Knox Vault (poate să găsească o fotografie mai veche din galerie printr-o căutare vocală), Now Bar pe ecranul de start cu sugestii preluate din Now Brief ce încearcă să vină cu recomandări contextuale în funcție de activitățile desfășurate. Gemini poate fi activat din butonul lateral, iar Circle to Search a primit upgrade și are capacitate de a recunoaște numere de telefon, emailuri și URL-uri etc.

Sunt mai multe variante de culoare denumite Navy, Silver Shadow, Icybluye și Mint. Icybluye mi se pare cea mai frumoasă culoare și îmi pare rău că nu a fost adusă și pe S25 Ultra.

Nu sunt noutăți în ce privește dimensiunea bateriilor, a ecranelor, partea de conectivitate, senzorii aduși la camerele foto și video, tehnologia de încărcare etc. De fapt, software-ul face mai mult diferența față de generația precedentă + faptul că au ales procesor Qualcomm și nu Exynos pentru continentul european.

Smartphone
Date tehnice
Samsung Galaxy S25Samsung Galaxy S25 Plus
Data de lansare22 ianuarie 202522 ianuarie 2025
Design și construcție
EcranDynamic LTPO AMOLED 2X de 6.2 inci cu rezoluție 2340 x 1080 pixeli și rată de refresh la 120Hz, raport display / corp de 91.1%Dynamic LTPO AMOLED 2X de 6.7 inci cu rezoluție 3120 x 1440 pixeli și rată de refresh la 120Hz, raport display / corp de 91.8%
ProcesorQualcomm Snapdragon 8 Elite pe 3nmQualcomm Snapdragon 8 Elite pe 3nm
Memorie12 GB RAM și 128 / 256 / 512 GB stocare12 GB RAM și 256 / 512 GB stocare
GPUAdreno 830Adreno 830
Sistem de operareAndroid 15 cu OneUI 7 și suport pentru 7 versiuni noi de softwareAndroid 15 cu OneUI 7 și suport pentru 7 versiuni noi de software
Conectivitatedual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6e/7, tri-band, USB Type-C 3.2, bluetooth 5.4, difuzoare stereo, NFC, cititor de amprentă ultrasonic sub display, localizare prin GPS, GLONASS, BDS, GALILEO și QZSSdual-sim, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6e/7, tri-band, USB Type-C 3.2, bluetooth 5.4, difuzoare stereo, NFC, cititor de amprentă ultrasonic sub display, localizare prin GPS, GLONASS, BDS, GALILEO și QZSS
Cameră foto și videowide de 50 Megapixeli cu f/1.8, wide de 24mm, dual pixel PDAF și OIS;

tele de 10 Megapixeli cu f/2.4, PDAF și OIS, zoom optic 3x, echivalent 67mm;

ultrawide de 12 Megapixeli cu f/2.2, echivalent 13mm, unghi de 120 grade, Super Steady video

LED flash

Filmează 8K cu 24 / 30 fps și 4K cu până la 60 fps
wide de 50 Megapixeli cu f/1.8, wide de 24mm, dual pixel PDAF și OIS;

tele de 10 Megapixeli cu f/2.4, PDAF și OIS, zoom optic 3x, echivalent 67mm;

ultrawide de 12 Megapixeli cu f/2.2, echivalent 13mm, unghi de 120 grade, Super Steady video

LED flash

Filmează 8K cu 24 / 30 fps și 4K cu până la 60 fps
Cameră de selfie-uri12 Megapixeli cu f/12.2, wide de 26 mm, filmează 4K cu până la 60 fps12 Megapixeli cu f/12.2, wide de 26 mm, filmează 4K cu până la 60 fps
Baterie4000 mAh cu încărcare pe fir la 25W și wireless la 15W pe Qi24900 mAh cu încărcare pe fir la 45W și wireless la 15W pe Qi2
Greutate162 gr. 190 gr.
Dimensiuni146.9 x 70.5 x 7.2 mm158.4 x 75.8 x 7.3 mm

Care sunt prețurile din România la precomandă?

Samsung Galaxy S25 Plus:

Samsung Galaxy S25 Plus cu 12 GB RAM și 512 GB stocare – 5699.99 lei;

Samsung Galaxy S25 Plus cu 12 GB RAM și 256 GB stocare – 5699.99 lei;

Samsung Galaxy S25:

Samsung Galaxy S25 cu 12 GB RAM și 512 GB stocare – 4799.99 lei;

Samsung Galaxy S25 cu 12 GB RAM și 256 GB stocare – 4499.99 lei;

Samsung Galaxy S25 cu 12 GB RAM și 128 GB stocare – 4499.99 lei.

Unboxing de la Samsung pentru seria de smartphone-uri Galaxy S25:

Galerie de imagini cu Samsung Galaxy S25:

Galerie de imagini cu Samsung Galaxy S25 Plus:

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 9 Pro xl, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.