Samsung GALAXY S9 Mini primeşte o nouă certificare. Lansarea este iminentă

/
/
14 apr. 18
/

Zvonurile legate de un eventual Samsung GALAXY S9 Mini s-au intensificat în ultima perioadă, iar toate informaţiile apărute par a confirma o lansare iminentă a acestui device.

Cele mai recente detalii vin prin intermediul certificării TENAA care atestă existenţa unei variante SM-G8850, cel mai probabil versiunea chineză a telefonului (pentru Europa va fi SM-G8750). Aflăm astfel că Samsung GALAXY S9 Mini ar urma să integreze la exterior o cameră foto duală, un scanner de amprente poziţionat pe spate, butonul Bixby, butonul Power şi nelipsitele taste de volum.

Specificaţiile vehiculate până acum sunt:

  • ecran Super AMOLED de 5.8 inci cu rezoluţie de 2960 x 1440 pixeli;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 660, Adreno 512 GPU, 4 / 6 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare;
  • Android 8.0 Oreo;
  • cameră foto duală 12 + 8 Megapixeli şi cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh;
  • dimensiuni: 147.7 x 68.7 x 8.4 mm.

Dimensiunile aproape identice cu cele ale modelului standard Samsung GALAXY S9 şi camera foto duală mă fac să cred că acest smartphone ar putea fi chiar un Samsung GALAXY S9 Plus Mini. Rămâne de văzut ce planuri are Samsung cu acest terminal mid-range cu valenţe premium.

Sursa: fonearena.com
Categorii: Samsung
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.