Samsung pregăteşte deja tehnologia pentru senzorii foto de 144 Megapixeli

/
/
17 dec. 19
/

În vara acestui an Samsung a prezentat oficial primul senzor foto dedicat smartphone-urilor cu o rezoluţie maxima de 108 Megapixeli. Acesta se numeşte Samsung ISOCELL Bright HMX, măsoară 1/1.33 inch şi este capabil să înregistreze clipuri video 6K la 30 fps. Acest senzor este disponibil deja pe piaţă prin intermediul Xiaomi Mi Note 10, iar din februarie-martie îl vom vedea la treabă într-o formă customizată şi pe viitorul flagship Samsung GALAXY S11.

Inginerii Samsung pregătesc deja tehnologia pentru următoarea generaţie, cea a senzorilor de 144 Megapixeli. Producătorul sud-coreean a prezentat o serie de informaţii despre primul procesor de imagine de 14 nm FinFET, unul capabil să susţină un astfel de senzor foto.

Senzorii de imagine convenţionali utilizează un voltaj ridicat (minim 2V), însă tehnologia 14 nm FinFET prezentată de Samsung va aduce o scădere a consumului de energie cu până la 42% per pixel la fotografii realizate la o viteză maximă de 10 cadre pe secunde şi cu până la 37% la capturi video la un maxim 4K cu 120 fps.

Prin această tehnologie am putea asista la fotografii de 12 Megapixeli realizate prin combinarea a 12 pixeli, aspect ce ar duce la îmbunătăţirea calităţii fotografiilor, mai ales cele nocturne.

Nu ştim când va fi lansat acest senzor foto de 144 Megapixeli, însă nu cred că îl vom vedea pe smartphone-uri mai devreme de toamna anului viitor.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Seria flagship Samsung Galaxy S27 ar putea veni cu noi funcţii de inteligenţă artificială disponibile doar în baza unui abonament lunar (Galaxy AI Premium)

La cum evoluează lucrurile în ziua de astăzi şi la câţi bani se investesc în dezvoltarea inteligenţei artificiale, o astfel de informaţie ar trebui tratată cu o oarecare stare de normalitate.

TOP 5: Cele mai bune televizoare Micro RGB și RGB-MiniLED pe care le puteți cumpăra de la Samsung, LG și TCL pe sfârșit de 2026

Samsung, LG și TCL au făcut pasul spre o tehnologie nouă. Samsung îi spune Micro RGB, TCL folosește termenul RGB-MiniLED, iar LG merge cumva în aceeași linie cu MiniRGB evo.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.