Şantierul naval Vard Tulcea va construi cel mai mare iaht din lume, proiect estimat la 500 milioane de euro

/
/
3 iul. 21
/

Se mai întâmplă şi lucruri faine în ţara asta, iar unul dintre ele îl voi prezenta pe scurt în cadrul acestui articol. Grupul Vard a anunţat că va construi primul iaht de linie rezidenţial şi în acelaşi timp cel mai mare iaht din lume. Acesta se va numi Somnio (vis) şi va costa undeva la 500 milioane de euro.

Somnio va fi construit în două dintre şantierele grupului astfel: coca şi armarea iniţială vor fi realizate la şantierul naval Vard Tulcea, iar armarea completă va fi definitivată la şantierul naval Vard Søviknes din Norvegia.

Iahtul va dispune de 39 de apartamente de lux a căror preţuri vor pleca de la 9.5 milioane de euro, însă achiziţia se va putea realiza doar pe bază de invitaţie (exclusivistă treaba). Fiecare apartament va veni cu spaţii pentru cină la interior şi pe punte, bucătărie, sală de gimnastică şi bibliotecă. Vor exista şi facilităţi la comun, iar aici regăsim o cramă cu peste 10.000 de sticle de vin, restaurante, baruri sau club pentru sport nautic.

Somnio va avea o lungime de 222 metri, o grindă de 27 metri şi 33.500 tone registru brut. Design-ul va fi realizat de două dintre cele mai importante studiori de arhitectură şi de design de nave din lume, Tillberg Design (Suedia) și Winch Design (SUA), iar la construcţie vor mai participa Fincanteri, Vard Design şi Vard Electro.

„În cei 37 de ani de când sunt la Vard, am avut multe vise. Cu toate acestea, satisfacția de a aduce acasă contractul Somnio depășește, în mod clar, tot ceea ce speram”, a declarat Rune Rødset, vicepreședinte senior pentru vânzări și marketing la Vard.

Livratea celui mai mare iaht din lume este estimată pentru primăvara anului 2024.

Sursa: profit.ro
Categorii: Diverse
Cuvinte cheie: iaht, Somnio, Vard Tulcea
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Tabletă Huawei MatePad Air (PaperMatte Edition) – review + cod exclusiv de reducere

După ce în urmă cu puțin peste o lună în urmă am văzut cum se prezintă cea mai performantă tabletă Huawei din gama actuală, revin azi cu un nou model, relativ asemănător pe anumite direcții. Huawei MatePad Air (PaperMatte Edition) mi se pare că vrea să fie undeva la întrepătrunderea dintre o tabletă office performantă…

Orange scumpeşte cu până la 28% pachetele de internet fix şi televiziune (Orange Extra, Supreme şi Premiere)

Într-un articol recent v-am explicat că noua ofertă pe telefonie a celor de la Orange este neschimbată şi am detaliat în cateva cuvinte ce înseamnă noile concepte Everyday 5G şi Fast Track 5G+.

5 gadgets de la Kaufland (26.08 – 01.09.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.