Acum câteva zile, mai exact în 27 octombrie, am participat la un eveniment organizat de Falcon Electronics în cadrul căruia senzorii de parcare au fost principala temă de discuție.
Cum era de așteptat de la importatorul și distribuitorul de electronice auto din țara noastră, Falcon Electronics ne-a prezentat și două kit-uri de senzori de parcare de la Directed Electronics. În portofoliul acestui producător nord-american mai intră mărci precum Viper, Cliford, West Coast Customs, Orion și Automate.
Iată câteva specificații ale celor două module de senzori de parcare:
Directed 9500FR:
- afișaj cu 48 LED-uri și avertizare acustică;
- mod activare și dezactivare temporizat/inteligent;
- rază detecție față 0-1,5m;
- rază detecție spate 0-2m;
- unghi de detecție orizontal 120°;
- unghi de detecție vertical 60°.
Preţ recomandat: 849 lei, cu TVA inclus. Pot fi cumpărați de pe store.falcon.ro
Directed 9401T:
- afișaj LED cu 48 de led-uri și avertizare acustică;
- consum curent standby < 100mA;
- consum curent în funcționare < 200 mA;
- frecvență de funcționare 40kHz + 2kHz;
- unghi de detecție orizontal 120°;
- unghi de detecție vertical 60°.
Preţ recomandat: 599 lei, cu TVA inclus pe store.falcon.ro.
Acum să revenim la întrebarea din titlu: avem sau nu nevoie de senzori de parcare? Fiecare va răspunde în felul său, dar cert este că senzorii de parcare au devenit o necesitate, mai ales în marile orașe din ce în ce mai aglomerate și cu puține locuri de parcare special amenajate.
Nu spun că trebuie cu toții să ne repezim în a monta senzori de parcare, dar este clar că aceștia îți oferă un grad mai ridicat de siguranță și totodată un confort sporit atunci când încerci o manevră de parcare într-un loc nu tocmai spațios.
Sunt conștient că unii dintre voi veți spune ceva în genul: ”Nu-mi trebuie mie senzori de parcare. Mă descurc perfect și fără!”. Ceea ce poate fi cât se poate de adevărat și nu neg asta. Doar că, după cum am spus, utilitatea senzorilor de parcare constă și în a-ți asigura un grad mai mare de confort. Nu mai este necesar să găsești unghiuri imposibile din care să poți vedea mai bine spatele mașinii. Trebuie doar să asculți semnalele sonore sau, dacă există, să privești afișajul digital.
Personal mărturisesc că, de ceva vreme, conduc frecvent trei mașini, fiecare cu sistem de monitorizare a părții din spate. Spun așa pentru că două au senzori de parcare clasici, ce te anunță doar prin semnale sonore, iar una are cameră video spate, dar fără senzori de parcare. De aceea, vorbesc în cunoștință de cauză și pot să vă garantez că te simți mult mai relaxat atunci când parchezi, în special la parcarea cu spatele.
Apropo de parcarea cu spatele. În cadrul evenimentului de care v-am vorbit mai sus, către sfârșit, a fost organizat și un concurs de ”parcare viteză” la care câștigătorul era recompensat cu un set de senzori de parcare Directed 9500FR.
Erau puse la dispoziție două mașini, una cu senzori de parcare și cealaltă fără. Scopul era să parchezi cu spatele din anumite poziții într-un loc prestabilit și marcat ca atare.
Deși copilotul și totodată arbitrul Cristiana Oprea (pilot motorsport) părea să cronometreze timpii, la sfârșit am aflat că aceștia nu erau luați în considerare, pe baza faptului că atunci când parcăm nu avem de ce să ne grăbim. Erai cronometrat probabil doar pentru a fi adăugat în ecuație un factor de presiune. În schimb, contau poziția la volan, atenția, felul în care mișcai mâinile pe volan, poziția în care aduceai mașina pe locul de parcare și capacitățile generale în a parca cu spatele.
Am participat și eu la concurs și, cu gândul la cititorii gadget.ro :), am reușit să obțin Premiul I.
Voi ce ziceți, aveți sau nu nevoie de senzori de parcare?
Mai multe imagini de la evenimentul Falcon Electronics: