Seria Huawei Mate 40 ar putea fi lansată la nivel global abia anul viitor, iar disponibilitatea ar urma să fie limitată

/
/
15 sept. 20
/

Ştiu că nu este o veste tocmai nouă, însă aceasta se repetă constant, semn că Huawei nu prea are alternative în acest moment. Seria de flagship-uri Huawei Mate 40 ar urma să fie lansată oficial în China luna viitoare, însă prezentarea la nivel global se va lăsa destul de mult aşteptată.

Se pare că Huawei a decis ca în prima fază să acopere cererea de device-uri Huawei Mate 40 din China, urmând ca utilizatorii din alte ţări ale lumii să le poată comanda abia de anul viitor, cel mai probabil înainte de lansarea seriei Huawei P50 (rămâne de văzut sub ce formă va fi şi aceasta anunţată). Chiar şi aşa stocul pentru piaţa globală va fi unul redus, tocmai de aceea sunt şanse foarte mari să vedem smartphone-urile din seria Huawei Mate 40 comercializate ca o ediţie limitată.

Huawei este forţată să aplice aceste măsuri deoarece nu are procesoare suficiente. Începând de astăzi TSMC nu mai poate livra către compania chineză procesoare flagship Kirin 9000, iar din informaţiile anterioare ştiam că producătorul taiwanez a încercat să livreze un stoc de 15 milioane de procesoare, însă nu ştim dacă a şi reuşit să facă acest lucru.

Rămâne de văzut cum se va adapta producătorul chinez acestui context nefavorabil, în acest moment existând riscul chiar şi SMIC să nu mai poată livra procesoare către Huawei (se pare că şi aceştia utilizează tehnologie americană pe liniile de producţie).

Există oare pericolul ca Huawei să părăsească temporar piaţa de telefoane inteligente ?

Sursa: gizmochina.com
Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cele mai bune oferte din magazinul online oficial al HUAWEI de Black Friday 2026

HUAWEI a adus Black Friday 2026 în magazinul său online oficial, iar mai multe detalii v-am adus într-un articol de acum două zile. Sunt o sumedenie de oportunități în a obține un preț cât mai bun (vouchere, șanse de câștig etc). 

Black Friday 2026 la Huawei începe pe 5 noiembrie: vouchere de până la 250 lei și șansa de a cumpăra produse cu 1 leu

Huawei începe campania de Black Friday pe 5 noiembrie, iar cei care urmăresc un smartphone, o tabletă, un smartwatch sau o pereche de căști din portofoliul companiei au câteva beneficii de luat în calcul. Pe lângă ofertele din magazinul oficial Huawei România, sunt pregătite vouchere în funcție de valoarea comenzii și o extragere zilnică prin…

A apărut şi prima clonă chineză pentru smartphone-ul cu display lat Huawei Pura X View

Huawei Pura X View este un smartphone lansat oficial la începutul acestei toamne şi este un device cu ecran lat şi nepliabil (aspect 16:9.5).