Serie de smartphone-uri iPhone 14 ar urma să fie mai scumpă față de generaţia actuală

/
/
28 mai 22
/

Seria de smartphone-uri iPhone 14 este cea mai aşteptată a anului, iar lansarea acesteia ar urma să aibă loc undeva în luna septembrie a acestui an (cele mai recente surse indică data de 13 septembrie).

Presa de specialitate susţine că Apple are anumite întârzieri la nivel de producţie, pricipala cauză fiind dată de măsurile draconice aplicate de autorităţile chineze în această perioadă pentru a combate pandemia COVID-19. Reprezentanţii mărului muşcat îşi pun speranţă unor recuperări ulterioare din partea partenerilor.

Apple a avut probleme şi cu furnizorii chinezi ai senzorilor camerei frontale, unităţile acestora picând testele de calitate. În acest context compania americană a fost forţată să treacă mai repede pe senzorii sud-coreenilor de la LG Innotek (trecerea era programată iniţial pentru seria iPhone 15), unii superiori tehnologic, dar şi cu un cost de achiziţie de trei ori mai mare.

Acesta este un singur exemplu, însă şi alte componente au preţuri în creştere, astfel că sunt şanse foarte mari ca seria iPhone 14 să aibă un preţ de lansare mai mare decât cel al generaţiei actuale. Sursele spun că iPhone 14, 14 Pro şi 14 Pro Max vor fi mai scumpe cu 100 de dolari, în timp ce iPhone 14 Max va costa cu 200 de dolari mai mult decât a costat la lansare iPhone 13 Mini.

Sursa: forbes.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.

Piața de smartphone-uri în cădere liberă – livrări cu 20% mai mici, Samsung și Apple și-au crescut cota de piață în dauna brandurilor chinezești: Xiaomi, OPPO, vivo etc

Omdia a venit cu informațiile complete legate de piața de smartphone-uri în T3 2026 (1 iulie - 30 septembrie 2026). Discutăm despre livrările de smartphone-uri și nu despre vânzările generate în această perioadă.