Dependența de rețelele wireless pentru acces la internet devine din ce în ce mai pronunțată cu fiecare an. Asta fiindcă mai toate dispozitivele conectate din jurul nostru vin cu suport Wi-Fi, ceea ce, trebuie să recunoaștem, este cum nu se poate mai convenabil. Scăpăm de cabluri și, de cele mai multe ori, configurarea este tot mai facilă.

Însă cu atâtea gadgeturi conectate la Wi-Fi, crește și nevoia de semnal puternic pentru fiecare dintre ele. Bineînțeles că producătorii de dispozitive pentru acces wireless la rețele au găsit soluții, iar acestea se numesc Mesh Wi-Fi. Avantajul major al acestor soluții este că se formează o singură rețea wireless cu mai multe unități ce distribuie uniform semnalul Wi-Fi, față de sistemele formate din router principal și range extendere sau repeatere.

Sunt deja multe mesh-uri Wi-Fi dintre care poți alege, iar azi vedem la lucru unul performant și echilibrat în același timp. Vorbim pe larg despre sistemul Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55 cu 3 noduri în cele ce urmează, iar în primul rând trebuie să vedem care sunt caracteristicile principale.

Specificații pentru sistemul Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55

Sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55

Date Tehnice

Sistem Mesh Wi-Fi
TP-Link Deco X55
Standarde wirelessIEEE 802.11 ax/ac/n/a 5 GHz, IEEE 802.11 ax/n/b/g 2.4 GHz
Protocol mesh802.11 k/v/r
Porturi3 x Gigabit Ethernet 10/100/1000 Mbps (1 x WAN/LAN cu autodiagnosticare + 2 x LAN) la fiecare nod mesh
Rată de transfer574 (ax 2.4GHz) + 2402 (ax 5GHz) Mbps = 2976 Mbps
Moduri operareRouter și AP
Antene2 x antene interne / nod
Utilizatori conectați simultanpână la 150
Tehnologii și funcțiisuport Google Assistant, Amazon Alexa, Philips Hue și TP-Link IoT, AI-Driven Mesh, Beamforming, 2x2 MU-MIMO, OFDMA, SPI Firewall, Access Control, TP-Link HomeShield cu Control Parental și QoS, Port Forwarding, IPTV (IGMP Proxy, IGMP Snooping, Bridge, Tag VLAN)
Dimensiuni satelit110 x 114 mm (Diametru x Înălțime)
Greutate satelit458 grame

Review video

Pachet, design și construcție

Sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55

Unitățile și accesoriile sunt frumos aranjate în cutie.

La mine a ajuns cutia de retail, în care sunt frumos așezate și bine fixate cele trei unități TP-Link Deco X55. Într-o cutie separată găsim trei adaptoare de alimentare cu fir plat lung de circa 1.4 metri, un cablu ethernet cu cablu plat lung de circa 1.2 metri, un mic ghid de instalare rapidă și alte două pliante cu informații diverse:

Unitățile TP-Link Deco X55 se afișează sub formă de cilindru a cărui înălțime este doar o idee mai mare decât diametrul. Pe partea frontală este scrisă denumirea categoriei din care face parte produsul TP-Link, anume „deco”, pentru ca opus acesteia să apară zona de conectivitate. Aceasta vine într-un fel de decupaj al carcasei ce în rest este rotundă. Sunt trei porturi WAN/LAN numerotate corespunzător, plus portul pentru alimentare. Mai sus de toate este denumirea producătorului.

Partea superioară a unităților este de culoare neagră. Aici apare și o mică decupare în formă de unghi ascuțit, al cărui vârf pleacă din centrul cercului.

Baza modulelor aduce patru piciorușe din cauciuc moale, ce garantează o bună aderență și stabilitate pe orice suprafață. Un buton de Reset ce poate fi apăsat doar cu o agrafă sau ceva asemănător este tot la bază. Tot aici sunt, în centru, mai multe date scrise, în timp ce pe margine, pe aproape toată circumferința, sunt fante de aerisire. Un LED de status, ce se poate aprinde în roșu, galben, verde și albastru este poziționat sub denumirea „deco” de pe partea frontală. Lumina acestuia nu se prea vede direct, ci mai degrabă reflexia lui din suprafața pe care este așezat nodul mesh.

Unitățile TP-Link Deco X55 sunt compacte, dar nu chiar atât de ușoare. Raportat la dimensiunile lor, cele aproape 500 de grame nu reprezintă tocmai o greutate redusă.

Designul aș spune că le permite să fie integrate cu succes în orice cameră din casă. Nu ies prea tare în evidență și se potrivesc, aș zice, cu orice tip de mobilier.

Calitatea de fabricație este bună, dar nu aș spune că avem ceva special. Plasticul de la exterior este ok la atingere, este mat, nu lucios, iar asta este bine, fiindcă eventualele zgârieturi ce pot apărea în timp nu se vor vedea imediat. Construcția este solidă, unitățile TP-Link Deco X55 nu par deloc fragile, în timp ce finisările de detaliu sunt și ele în regulă, dar mai găsești câte o muchie un pic mai tăioasă ori o îmbinare ceva puțin fericită. Oricum, absolut nimic de reproșat având în vedere categoria de preț unde este poziționat sistemul mesh Wi-Fi TP-Link Deco X55.  

Instalare

Configurarea inițială se face facil și rapid, dar numai din aplicația de mobil și după crearea unui cont de utilizator, ce presupune inculsiv acordarea unor permisiuni.

Îmi aduc aminte cât de dificil mi se părea în urmă cu 5 – 6 poate și mai mulți ani în urmă, să configurez un router Wi-Fi. Din fericire, acele vremuri au apus demult, iar acum chiar și un sistem mesh Wi-Fi complex ca funcții, precum TP-Link Deco X55 poate fi setat în doar câteva minute.

Sigur că există posibilitatea de a parcurge întreg procesul de instalare și configurare inițială chiar și de pe smartphone. Ai nevoie de un dispozitiv care să ruleze minim Android 5.0 ori iOS 9.0 și de aplicația Deco, disponibilă gratuit spre instalare în Google Play Store și Apple AppStore.

După ce ai introdus cablul ethernet din modemul sau priza de la furnizorul de internet în una dintre unitățile TP-Link Deco X55, mai trebuie doar să alimentezi acel nod cu energie electrică. Asta ca acțiuni fizice, să le spunem. Apoi, vei fi ghidat pas cu pas de aplicația TP-Link Deco până la finalizarea cu succes a configurării inițiale.

Capturi de ecran din interfața de instalare a sistemului Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55 prin aplicația Deco pentru Android.:

La mine, întreg procesul nu a durat mai mult de 10 minute. Asta cu fiecare nod introdus în rețea și poziționat apoi în câte o cameră din casă. Mi s-a părut foarte tare că este nevoie să parcurgi mai mulți pași doar pentru nodul principal, următoarele două trebuie doar alimentate cu energie electrică, după care sunt recunoscute și adăugate în rețea în mod automat. Chiar nu mai trebuie să faci, nimic, te „trezești” cu ele afișate în aplicație ca fiind conectate la nodul principal. Le poți redenumi apoi și poți face setări adiționale, dar le poți lăsa și cum au fost ele configurate automat de sistem.

Ce mi s-a părut ușor ciudat este că nu poți face configurarea inițială decât din aplicația Deco și că pentru a merge mai departe de la primii pași este nevoie de cont TP-Link. Mai mult, este nevoie să acorzi anumite permisiuni, iar cei pentru care asta nu reprezintă o opțiune de luat în calcul nu vor putea configura sistemul.

Utilizare

Sunt multe funcții disponibile, însă există și unele mai avansate ce se deblochează doar prin abonament lunar / anual.

Rețeaua Wi-Fi creată de TP-Link Deco X55 este una singură, așa cum este cazul la orice mesh Wi-Fi. Din aplicația Deco poți vedea însă toate cele trei unități, cu ce dispozitive sunt conectate la fiecare dintre ele. Poți desemna anumite dispozitive ca prioritare, adică cele care să primească mai multă lățime de bandă, mai multă viteză în final și o mai bună stabilitate. Totodată, poți alege ca pentru fiecare dispozitiv să fie setat ca favorit un anumit nod. Este recomandat să faceți asta pentru dispozitivele fixe ce se conectează la un anumit nod, precum televizoarele, becuri sau prize inteligente, camere IP de supraveghere ș.a.m.d. În rest, pentru telefoane, tablete sau laptopuri eu aș alege setările Auto, fiindcă din teste am observat că sistemul chiar optimizează totul în mod automat.  

Interfața de setări a sistemului Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55:

Ce-i drept, interfața aplicației Deco nu-i cea mai intuitivă din prima, dar după câteva minute de interacțiune înțelegi cam ce și pe unde unde sunt setările. Nu aș spune că ai la dispoziție cele mai avansate opțiuni, dar asta fiindcă TP-Link Deco X55 nu reprezintă un sistem profesional, să-i zic așa, ci unul pentru acasă, pentru utilizatori obișnuiți. Aceștia au suficiente caracterisitici la dispoziție, precum control parental, rețea Guest, Port Forwarding și IPTV, printre altele.

Singura mică nemulțumire ce ar putea veni la partea de administrare este dată de disponibilitatea unor funcții mai avansate doar sub formă de abonament lunar. Este vorba despre unele opțiuni din secțiunea control parental, precum setarea unor limite de timp sau programe de acces. Totodată, abonamentul lunar deblochează unele funcții de securitate, precum filtrarea automată a anumitor tipuri de conținut periculos sau protecție DDoS.

În fine, așa cum am spus deja, pentru majoritatea utilizatorilor ce vor alege TP-Link Deco X55 opțiunile standard se vor dovedi suficiente, ba chiar este foarte probabil ca mulți să păstreze configurarea inițială. Asta și pentru că există un mod AI pentru gestionarea întregii rețele, care pentru mine, în cele câteva zile de folosire, a funcționat pe cât se poate de corect. 

Performanță

Test Wi-Fi 5GHz cu realme GT 2 Pro 5G si TP-Link Deco X55 nod principal Sufragerie

În timpul testelor am atins la download și mai bine de 860 Mbps pe Wi-Fi ax 5GHz, dar am ales să prezint rezultatele medii și nu pe cele mai bune sau mai slabe.

Este specificat în tabelul de la începutul recenziei, dar vreau să mai amintesc aici că fiecare unitate TP-Link Deco X55 vine cu câte trei porturi Ethernet de tip Gigabit 10/100/1000. Oricare dintre acestea poate fi de tip WAN sau LAN, iar setarea se face automat. Sigur că pentru WAN vei avea nevoie de doar un port de pe nodul principal, așadar ai la dispoziție în total un număr de 8 porturi LAN, distribuite sub forma 2 + 3 + 3 pe cele trei unități.

Cele trei noduri TP-Link Deco X55 le-am denumit după camera unde au fost amplasate. Cel principal, legat direct prin cablu la modemul de la Digi, are numele „Sufragerie”, în timp ce nodurile secundare sunt „Bucătărie”, respectiv „Dormitor”. Nodul Sufragerie este cumva în mijlocul casei, cel Bucătărie la o distanță de circa 6 metri, fără prea multe obstacole în drum, iar cel Dormitor este la aproximativ 8 metri distanță de cel principal, cu un perete pe structură de lemn și două straturi de gips-carton și o ușă între.

Prima dată am făcut teste de viteză la internet prin cablu. Am folosit un laptop Acer Predator Helios 18 pentru care urmează review complet în câteva săptămâni. Ordinea testelor este Sufragerie, Bucătărie și Dormitor.

Teste de viteză prin cablu pentru sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55:

Au urmat teste pe Wi-Fi, cu același laptop. Ordinea este aceeași ca la testele prin cablu, cu mențiunea că totul a fost lăsat pe mod Auto. Adică, laptopul se conecta în mod automat la cel ami apropiat nod și la rețeaua cu cel mai bun semnal, adică la cea 2.4 sau 5 GHz. Totuși, de fiecare dată a fost preferat spectrul 5 GHz, fiindcă semnalul era maxim. Ordinea este aceeași – Sufragerie, Bucătărie, Dormitor.

Teste de viteză prin Wi-Fi 5GHz cu laptop Acer și sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55:

Ultimul set de teste a fost realizat cu telefonul meu, adică cu un realme GT 2 Pro 5G. Aici am ales să selectez manual nodul la care să fie conectat telefonul, precum și rețeaua. Am făcut câte 2 teste pentru fiecare nod, unul pe 5GHz, celălalt pe 2.4 GHz. Ordinea testelor este 5GHz, respectiv 2.4GHz pentru nodul Sufragerie, apoi Bucătărie și ultimul Dormitor.

Teste de viteză prin Wi-Fi 5GHz și 2.4 GHz cu telefon realme GT 2 Pro 5G și sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55:

Din punctul meu de vedere, rezultatele sunt foarte bune în oricare dintre cazuri. Trebuie specificat că nu au fost rulate doar testele pentru care există capturi de ecran, ci mult mai multe. Nu am ales cele mai bune rezultate, ci pe cele medii, să le zic așa. În cele mai multe cazuri diferențele au fost minime în aceleași condiții de test, dar uneori au existat și diferențe notabile, gen de la 2 – 300 Mbps la 6 – 700 Mbps. Acolo consider că a intervenit chiar providerul de internet, rețeaua de afară să zic așa.

Ca și acoperire, un sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55 cu trei unități se pare că este suficient pentru o suprafață de circa 600 mp. Aici pot interveni multe variabile, de la tipul de construcție (cărămidă, BCA, lemn, metal etc.), la distribuția camerelor, până la câți pereți despărțitori și unde sunt aceștia dispuși între noduri.

În cazul meu, într-o casă de 84 mp pe structură de rezistență din lemn, cu finisaj al pereților din gips-carton, semnalul Wi-Fi circulă pe cât se poate de liber, așa că aș spune că au fost condiții ideale de test. Ideale pentru sistemul TP-Link Deco X55. Oricum, semnalul Wi-Fi a fost puternic, aproape de maxim în toată curtea (circa 380 mp) și nu doar în casă. Ba chiar am prins semnal pe 5 GHz chiar și undeva la circa 200 metri distanță de casă, pentru ca pe 2.4 GHz să fie semnal și la circa 300 metri.

Preț

Sistem Mesh Wi-Fi 6 Dual-Band AX3000 TP-Link Deco X55 – 990 de lei pe Altex.ro (preț valabil la data publicării acestui review).

TP-Link Deco X55
4.5 / 5 Reviewer
PRO
  • design simplu, plăcut, ce permite ca unitățile să se integreze în decor în orice cameră din casă;
  • câte 3 porturi Ethernet, toate de tip Gigabit 10/100/1000, pe fiecare unitate;
  • instalare și configurare inițiale extrem de facile, punerea în funcțiune durează câteva minute;
  • suficiente opțiuni și setări în aplicația de mobil;
  • viteze bune și acoperire mare cu semnal puternic.
CONTRA
  • instalarea inițială nu se poate face decât după crearea unui cont de utilizator TP-Link și acordarea anumitor permisiuni;
  • unele opțiuni și setări mai avansate nu sunt disponibile decât pe bază de abonament lunar / anual.
Concluzii

TP-Link Deco X55 în declinarea cu trei noduri este un sistem mesh Wi-Fi de luat în calcul de către cei care au casă de circa 200 mp și care au multe dispozitive ce necesită conexiune wireless la internet. Totodată, cum fiecare nod vine cu câte 3 porturi Ethernet, TP-Link Deco X55 poate fi soluția pentru a conecta prin cablu mai multe dispozitive răspândite prin trei camere, fără a fi nevoie de multe cabluri, de switch-uri ș.a.m.d. Designul simplu, plăcut, ușurința în instalare și configurare și performanța bună, atât ca viteze, cât și ca acoperire, sunt celelalte atuuri. Ca dezavantaje, aș aprecia că cele mai importante sunt imposibilitatea de a face configurarea inițială fără a avea cont de utilizator TP-Link și fără a acorda anumite permisiuni aplicației Deco, precum și faptul că anumite opțiuni și setări ceva mai avansate sunt disponibile doar pe bază de abonament lunar ori anual.

Design
Conectivitate
Performanță
Raport preț / specificații