LG este lider al vânzărilor globale de televizoare OLED de nu mai puțin de 11 ani consecutivi. Asta demonstrează fără echivoc ceva ce am descoperit și eu de când am un LG C2 (OLED65C21LA), anume că pentru prețul lor aceste televizoare nu prea au concurent. Sigur că nu toate OLED-urile LG sunt la fel, mai ales că gama lor de astfel de televizoare este extinsă, dar cu multe dintre modele chiar au dat lovitura. Vedem în continuare dacă și cu LG evo G4 (OLED65G42LW) se întâmplă la fel, nu înainte de a parcurge lista cu principalele caracteristici tehnice.

Specificații pentru televizorul LG OLED EVO G4 (OLED65G42LW)

Date tehnice

Smart TV
LG OLED evo G4 (OLED65G42LW)
EcranOLED, diagonală 65 inch / 165 cm, rezoluție 4K Ultra HD 3840 x 2160 pixeli, aspect 16:9, rată de refresh nativă de 120Hz
Sistem de operarewebOS 24
Tehnologii imagineProcesor imagine α11 AI Processor 4K, Dolby Vision / HDR10 / HLG, AI Genre Selection, Pixel Dimming, α11 AI Super Upscaling 4K, AI Brightness Control, Filmmaker Mode, OLED Dynamic Tone Mapping Pro, OLED Motion, compatibil NVIDIA G-Sync și AMD FreeSync, Auto Low Latency Mode, Variable Refresh Rate până la 144Hz
AccesoriiTelecomandă LG Magic Remote MR24 cu baterii compatibile, stand, sistem complet de prindere pe perete, cablu prelungitor pentru senzori IR, manual utilizare, certificat de garanție și alte pliante cu diferite informații
Clasă eficiență energeticăF
Consum de energie97W (tipic)
ConectivitateWi-Fi 6 tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.1, 4 x HDMI (suport 4K 120Hz, eARC, VRR, ALLM, QMS), 3 x USB-A 2.0, 1 x slot CI, 1 x Ethernet LAN RJ-45, 1 x ieșire digitală audio SPDIF, 2 x intrare RF (antenă / cablu)
Sunet60W, 4.2 canale, Dolby Atmos, α11 AI Sound Pro (Virtual 11.1.2 Up-mix), AI Acoustic Tuning, AI Voice Remastering, LG Sound Sync
Greutate23.8 kg fără stand
29.1 kg cu stand
Dimensiuni1441 x 826 x 24.3 mm fără stand
1441 x 910 x 263 mm cu stand

Pachet, design și construcție

Smart TV LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) - review

🔺În cutie este oferit atât clasicul stand, cât și un suport de perete de foarte bună calitate.

Am primit unitatea de test în cutia de retail sigilată. Înăuntru am găsit, pe lângă televizorul bine fixat și protejat (inclusiv cu multe folii lipite pe ecran, pe margini, pe spate etc), un suport de perete complet echipat (pus într-o cutie separată), cele două elemente care alcătuiesc standul și șuruburile necesare atașării acestuia de televizor, telecomandă Magic Remote MR24 cu două baterii AA, cablu prelungitor pentru senzori IR suplimentari, manual de utilizare ce include și informații de siguranță și reglementare, certificat de garanție și alte câteva pliante cu diverse informații:

În ceea ce privește suportul de perete care vine în cutia de retail alături de LG OLED evo G4, acesta este de cea mai bună calitate, fără dubiu. Este fabricat în Coreea de Sud și este extrem de solid. Este unul care îți permite să montezi televizorul foarte aproape de perete. Deși nu am făcut asta, fiind un TV de test, am înțeles că distanța de la perete până la spatele televizorului va rămâne extrem de redusă, fiindcă suportul se „pliază” cumva. Adică, pentru a-ți permite să fixezi televizorul de suport, acesta se desface, se depărtează de perete, pentru ca apoi să devină pe cât se poate de subțire, practic cam de 1 cm și câțiva mm.

Standul care îți va permite așezarea unui LG OLED evo G4 pe o comodă, o masă, un birou ș.a.m.d., se fixează destul de repede la baza televizorului. Sunt două elemente care se atașează unul altuia: picior care se prinde de spatele televizorului și placă metalică zdravănă și grea, care reprezintă baza. Sunt 8 șuruburi în total pe care trebuie să le strângi bine.

Piciorul standului este prevăzut cu un canal pe interior prin care poți trage cablurile din televizor către spatele acestuia. Canalul are și un capac, oricum acesta este spre spatele televizorului, deci ar fi greu de văzut chiar și dacă nu ar fi existat, dar am apreciat atenția la detalii.

De fapt, atenția la detalii se observă peste tot când analizezi construcția acestui televizor. LG OLED evo G4 este pe cât de subțire (are mai puțin de 2.5 cm pe toată suprafața sa, aceasta fiind grosimea maximă, să spunem), pe atât de solid. Sigur că nu poate fi un tanc și trebuie să ai grijă la montaj, întrucât greutatea de aproape 24 kg fără suport sau stand o simți de la primul contact. Dar, cu margine metalică și spate la fel, LG OLED evo G4 nu-i firav. Calitatea de fabricație este foarte bună, nu am găsit mai nimic de scos în evidență ca minusuri.

Ecran

🔺Ecranul combină toate calitățile unui OLED într-un panou care nu reflectă mai deloc mediul ambiant și care are o luminozitate foarte ridicată.

Din prima trebuie să spun aici că LG OLED evo G4 este cu adevărat o evoluție. Nu doar prin prisma unui panou OLED cu mult mai luminos, cât și prin  prezența noului procesor de imagine α11 AI Processor 4K, care este cel mai puternic și mai avansat pe care îl are LG la acest moment. Dar, să le luăm pe rând.

Ecranul OLED al noului evo G4 este, în primul rând, unul aproape mat. Nu, nu se pierde nimic pe partea de contrast din cauza asta, negrul rămâne perfect oricât de întuneric ar fi în cameră, doar că reflexiile spațiului ambiant sunt reduse sesizabil, aș spune chiar că sunt pe cât se poate de mult estompate. Iar asta este cu adevărat de apreciat la un panou OLED, care, așa cum știm, are de cele mai multe ori această „calitate”, fiind ca de oglindă uneori.

Nu și la LG OLED evo G4, care nici nu pierde din unghiurile foarte largi de vizualizare. Deloc aș spune, mie nu mi s-a părut că s-ar pierde din contrast sau din intensitatea culorilor nici când mergi mult spre laterale, inclusiv spre extreme. Din nou un mare punct pro pentru acest panou.

Însă, poate cel mai tare contează că luminozitatea maximă a crescut mult. O altă problemă a display-urilor OLED de televizor rezolvată la LG OLED evo G4. Eu am măsurat pe o suprafață mică și pentru durată scurtă, cu conținut HDR, un pic peste 1.400 niți, ceea ce este mult, foarte mult pentru un TV OLED. Se poate și mai mult? Cel mai probabil da și poate sunt competitori care fac deja asta, nu cunosc. Numai că, la aproape 1.500 niți chiar nu ai de ce să-ți faci nici cea mai mică problemă indiferent de conținut. Mai ales că inclusiv cu conținut SDR am măsurat circa 500 niți pe suprafețe mari și în mod susținut, ceea ce, din nou, este nu doar respectabil, ci de-a dreptul impresionant. Repet, pentru un panou OLED de televizor, să nu facem confuzii cu alte tipuri de ecrane OLED.

Trecem la ceea ce poate face procesorul de imagine α11 AI Processor 4K. Ei bine, deși mai mereu reglez manual imaginea destul de tare, adică intru prin mai toate setările posibile până ajung la ceea ce-mi place mie din punct de vedere luminozitate, culori, contrast, punct de alb, nuanțe de gri, sharpness, îmbunătățire a scenelor cu mișcări rapide ș.a.m.d., la LG OLED evo G4 am lăsat totul pe modul „Asistent Imagine Personalizată” și cu mai toate setările de AI pornite. Nu, nu credeam că voi face vreodată asta, dar am descoperit că intervenția AI în acest caz nu strică deloc imaginea, ci din contră. Chiar am observat că identifică tipul de conținut și reacționează instant, calibrând imaginea aproape de perfecțiune fără nici cea mai mică întârziere.

Sigur că am încercat și modurile Filmmaker și ISF Expert, cu două setări separate aici – Cameră luminoasă sau Cameră întunecată. Toate sunt și ele excelent reglate și inclusiv în acestea poți lăsa active toate setările de îmbunătățire a imaginii prin AI, care își fac și aici exemplar treaba.

Exemple de imagini redate de LG OLED evo G4 (OLED65G42LW):

Am apreciat în mod deosebit cum se face upscaling de la conținut TV HD la rezoluția maximă a televizorului (4K). Sincer, foarte aproape de cum arată conținut nativ 4K, iar asta fără a apărea artefacte de imagine. Nici măcar în scenele cu mișcări rapide nu se întâmplă asta. Deloc. Am urmărit tenis, curse de mașini și moto, filme de acțiune și n-am observat nimic deranjant.

Totuși, cu conținut nativ HDR ai parte cam de tot ce poate acest TV. Și LG OLED evo G4 chiar poate multe pe HDR. Adică, eu nu am văzut imagini mai pline de detalii, mai dinamice, mai bogate. Nu până acum, cel puțin.

Și mai este ceva pentru care merită lăudat LG OLED evo G4. Anume suportul pentru gaming. Fie că vei conecta acest TV la o consolă PlayStation, fie la un Xbox sau la un PC, jocurile pe ecranul de 65 inch prind altfel viață. Mai ales cele cu HDR, cum este Horizon Forbidden West Complete Edition, pe care l-am încercat cu laptopul meu, am observat detalii care păreau ascunse până acum. 

Nu am cum să nu apreciez rata de refresh de până la 144Hz, timpul de răspuns excelent al ecranului, precum și suportul pentru NVIDIA G-Sync, în cazul meu, fiind valabil și FreeSync de la AMD. Toate lucrează laolaltă pentru a afișa jocurile într-un mod pe care nu-l credeam posibil pe un televizor, deci nu pe un monitor dedicat de gaming. Mi se pare că diferența dintre astfel de afișaje a scăzut considerabil.

În fine, ca o concluzie scurtă a acestui capitol, nu pot spune decât că LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) are prea puține minusuri, spre deloc din parte mea. Cum vor evolua mai departe aceste modele chiar nu mă pot pronunța, mie mi se pare că s-a ajuns deja la un maxim, dar cel mai probabil voi fi la fel de surprins în viitor, când voi mai testa următoarele generații.

Sunet

🔺Și la sunet, ca și la imagine, funcțiile avansate de AI își aduc contribuția în mod evident spre a crește calitatea în fiecare tip de conținut redat.

LG OLED evo G4 se laudă cu sunet pe 4.2 canale și cu putere maximă de 60W. Este un sunet bun, dar bun pentru un televizor mai subțire de 2.5 cm. Are un pic de bass, dar nimic adânc sau cald, mediile sunt foarte bune, iar înaltele sunt și ele acolo. Volumul maxim aș spune că se ridică la pretențiile celor 60W anunțați de fișa tehnică, dar parcă nu-i suficient pentru LG OLED evo G4 (OLED65G42LW).

Să nu înțelegeți acum că sunetul este rău, doar că dacă ai investit într-un astfel de televizor acea sumă care nu e deloc neglijabilă, nu înțeleg de ce nu ai mai pune măcar 10% din prețul televizorului și pentru un soundbar cu subwoofer. Măcar atât.

Cert este că pentru emisiuni TV și chiar pentru anumite sporturi (gen snooker…) sunetul integrat este mai mult decât suficient. Doar că atunci când vrei să creezi o atmosferă deosebită, alături de LG OLED evo G4 merită să așezi ceva boxe dedicate, fie ele nu dintre cele pretențioase, adică cu preț care cumva să-l ajungă din urmă pe cel al televizorului.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Interfata web OS pe LG OLED evo G4 (2024)

🔺webOS este plin de opțiuni, dar toate sunt organizate intuitiv, iar interfața rulează excelent.

Din nou foarte bine. Nu am găsit detalii despre ansamblul hardware ce „mișcă” interfața webOS 24, dar pot spune că o face impecabil. webOS este matur, a ajuns să fie extrem de bine optimizat, iar actualizările vin constant.

Interfața este plăcută, intuitivă și deloc agasantă, să zic așa. Găsești rapid ceea ce cauți, poți aranja și personaliza ceea ce contează, iar aplicațiile pe care le poți instala sunt… cam toate de care ai avea vreodată nevoie pe un smart TV. Când mai pui la socoteală și telecomanda Magică de la LG, despre care vorbim mai jos, totul se leagă și mai strâns.

Galerie cu capturi de ecran din interfața sistemului de operare webOS de pe LG OLED EVO G4 (OLED65G42LW):

Meniul OSD, adică cel cu setări ale televizorului, deci nu cele valabile pentru partea smart TV, este și el bine organizat. Ba chiar există inițial un meniu cu setări rapide, unde sunt strânse cele mai importante și de care ai avea nevoie cel mai des. Apoi, dacă nu ai acolo ceea ce cauți, intri în meniul complet, care și acesta este organizat pe doar 4 meniuri principale, așadar nimic complicat.

Galerie cu capturi de ecran din meniul de setări OSD al televizorului LG OLED EVO G4 (OLED65G42LW):

Conectivitate

Smart TV LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) - review

🔺Porturile fizice sunt dispuse într-un „decupaj” al carcasei pentru ca firele ce ies să poată fi trase fără a încurca, fără a se adăuga la grosimea televizorului.

Parcă aș vrea cumva să mai găsesc un capitol unde să pot spune că LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) nu este tocmai ceea ce trebuie, dar nici aici nu este cazul de așa ceva. Asta fiindcă am găsit inclusiv banda de 6 GHz pentru conexiunea Wi-Fi, ceea ce nu poate fi decât un mare avantaj pentru stabilitatea și viteza internetului. Bluetooth nu este decât în versiunea 5.1, când s-a ajuns la 5.4, dar la un televizor parcă nu-i atât de grav asta.

Mai ales că pe zona de conectivitate fizică nu lipsește mai nimic, iar porturile care sunt prezente sunt dintre cele actuale, performante. Mă refer în special la cele 4 HDMI, fiindcă cele 3 USB-A sunt într-adevăr doar de tip 2.0. Iată că am găsit o problemă aici, pentru cei pentru care mai contează porturile USB-A la un TV.

Porturile sunt dispuse atât de sus în jos, cât și pe lateral dreapta, dar sunt bine ascunse, să zic așa. Adică, există o decupare în carcasă, totul pentru a nu avea cabluri care să iasă din profilul subțire al televizorului.

Singurul buton de pe televizor este cel Power, care este pe mijloc, pe latura de jos, unde este amplasat și un LED de status.

Telecomandă

Smart TV LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) - review

🔺Chiar dacă un pic cam mare și ceva cam grea, Magic Remote rămâne telecomanda mea preferată pentru un smart TV.

Sincer, eu nu prea pot înțelege cum de nu au copiat și alți producători soluția Magic Remote de la LG. Este practic o telecomandă cu aspect clasic, să-i spunem, adică cu mai toate butoanele la locul lor, dar care poate acționa și ca un air mouse la nevoie, deci navigarea prin interfața smart se face cum nu se poate mai facil. Mai mult, Magic Remote integrează și microfon prin care poate prelua anumite comenzi vocale.

Forma este ergonomică, telecomada se așează bine în mână. Ce pot spune ca minusuri, o spun din experiență. Tot spatele este lucios, ca și o zonă a părții frontale, iar acest plastic se va zgâria cumplit în doar câteva luni. În plus, telecomanda este ceva cam mare și grea, iar la eventuale căzături riști mai tare să nu iasă cel mai bine. Însă, după mai bine de un an de experiență cu LG Magic Remote pot spune că merită, merită pe deplin o astfel de telecomandă. 

Preț

Smart TV LG OLED EVO G4 (OLED65G42LW)15.000 de lei pe Altex.ro și pe MediaGalaxy.ro (preț valabil la data publicării acestui review).

LG OLED evo g4 OLED65G42LW
4.3 / 5 Gadget Score
Pro
  • în pachetul de retail este oferit atât clasicul stand, cât și un suport de perete foarte subțire și de calitate înaltă;
  • design elegant, cu o grosime maximă mai mică de 2.5 cm pe toată suprafața televizorului;
  • ecran aproape perfect, cu panou OLED foarte luminos, care reflectă extrem de puțin mediul ambiant, cu unghiuri largi de vizualizare, culori vibrante, dar corect reproduse, contrast infinit, negru perfect;
  • procesarea imaginii cu intervenția AI este foarte matură, totul este îmbunătățit evident, orice scenă este mai bine redată, cu upscaling fin și gestionare corectă a mișcărilor rapide;
  • suport excelent pentru gaming, cu rată maximă de refresh de până la 144Hz și suport VRR, cu timp de răspuns foarte scăzut, compatibilitate NVIDIA G-Sync și AMD FreeSync;
  • webOS este un sistem de operare foarte bine pus la punct, cu interfață intuitivă care rulează aproape fără pic de lag și care îți permite să instalezi o multitudine de aplicații;
  • Magic Remote este telecomanda pe care mi-ar plăcea să o văd drept standard pentru orice smart TV.
Contra
  • fără a fi rău la modul general, sunetul nu se ridică la nivelul imaginii;
  • chiar dacă fără minusuri evidente, prețul este unul destul de ridicat.
Concluzii

Până la acest moment, LG OLED evo G4 (OLED65G42LW) este cel mai bun televizor pe care l-am testat. Este un smart TV aproape complet aș spune. Design elegant, cu un profil extrem de subțire pe toată suprafața (<2.5 cm) și construcție de foarte bună calitate. Ecranul este uimitor de bun, panoul OLED a rezolvat unele dintre cele mai mari probleme ale unui astfel de display, anume luminozitatea și reflexia, fără a pierde niciunul dintre avantaje. Procesarea imaginii cu ajutorul unor funcții AI avansate, posibile printr-un procesor extrem de puternic, este foarte matură și chiar își face foarte bine treaba. Partea smart TV este și ea bine reprezentată prin webOS, iar telecomanda „Magică” stă la loc de cinste între preferințele mele. Singurul care poate nu se ridică la nivelul impus de multitudinea de plusuri este sunetul. Nu este rău, dar nici nu se prea potrivește cu imaginea sublimă. Și ar mai fi prețul… Da, toate acestea nu pot fi ieftine, dar eram cumva obișnuiți cu altceva de la LG. Se pare că atunci când crești mult pe toate direcțiile și nu faci mai deloc compromisuri nu poți face nici minuni în ceea ce privește prețul final…

Design
Display
Sunet
Hardware & Conectivitate
Software
Pret / Specificatii

Televizorul LG OLED EVO G4 (OLED65G42LW) a fost testat timp de 7 zile și a fost returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.