Smartphone-urile sunt la putere în oferta unui retailer chinez

/
/
7 mart. 18
/

Chiar dacă la nivel global vânzările de telefoane inteligente au înregistrat pentru prima dată o scădere în ultimul trimestru al anului trecut, pentru retailerii chinezi acest tip de device reprezintă în continuare principala sursă de venit. Din acest motiv smartphone-urile apar în mai toate promoţiile pe parcursul anului calendaristic.

Retailerul chinez geekbuying.com organizează zilele acestea o campanie dedicată exclusiv telefoanelor inteligente în care sunt promovate branduri chinezeşti cunoscute precum Xiaomi, ZTE, Huawei, Ulefone, Oukitel, Meizu, OnePlus sau Leagoo. Există reduceri pentru terminale din toate categoriile de preţ, inclusiv cele ultra low-cost sau high-end. Întreaga ofertă o puteţi găsi accesând acest link. Iată câteva exemple concrete:

Ulefone S7 cu ecran de 5.0 inci şi rezoluţie HD, procesor quad-core, 1 GB RAM, 8 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală, baterie de 2500 mAh şi Android 7.0 – 53.99 dolari fără TVA;

Xiaomi Redmi 5 Plus cu ecran de 5.99 inci şi rezoluţie FHD+, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 625, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi MIUI 9 versiune globală – 175.99 dolari fără TVA;

Oukitel U18 cu ecran de 5.85 inci şi breton în stilul iPhone X, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală cu senzori Sony, baterie de 4000 mAh şi Android 7.0 Nougat – 179.99 dolari fără TVA;

OnePlus 5T cu ecran de 6.01 inci, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 835, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală cu filmare 4K şi Android 8.0 Oreo – 469.99 dolari fără TVA.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.