Solve for Tomorow în ediția a 2-a sau cum Samsung Electronics România sprijină dezvoltarea ideilor ce rezolvă probleme ale comunității

/
/
10 oct. 22
/

Samsung a lansat Solve for Tomorrow în ediția a doua. Se adresează elevilor de liceu cu vârsta între 16 – 18 ani.

Am participat la evenimentul de lansare alături de Ioana Sigarteu – Communications & CC Manager at Samsung Electronics Romania, Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației. Mi se pare o mișcare bună din partea diviziei locale. Avem nevoie de implicarea companiilor cu renume în educația tinerilor de liceu, iar o competiție de genul le vine precum o mănușă. Mai ales că vorbim de mentorat oferit de către persoane capabile.

Aici se poate face un prim pas în ceea ce pe viitor ar putea deveni cu adevărat un proiect măreț.

Cei interesați se pot înscrie până pe 31 octombrie 2022 –  formularul de înscriere este aici.

Ce este Solve for Tomorrow?

Este o competiție ce se desfășoară în 23 de țări și a strâns peste 1.8 milioane de participanți. Prima ediție din România a adunat 242 de proiecte înscrise. Proiectul câștigător a venit de la Timișoara – platformă de joburi part-time dedicată tinerilor cu vârsta de 16 ani.

Solve for Tomorrow își propune să rezolve problemele viitorului prin instrumente digitale. Samsung este partener în acest proiect cu organizația Junior Achievment România (organizație non-profit internațională).

Ce-și propune Solve for Tomorrow?

Să creeze un mediu care să încurajeze gândirea inovatoare, munca în echipă și dezvoltarea de idei care să rezolve cele mai urgente probleme ale comunității.

Mai multe detalii găsiți pe pagina dedicată.

Declarații oficiale:

Simona Panait, Marketing Director România & Bulgaria, Samsung Electronics a prezentat obiectivele proiectului: „Cu bucurie dăm astăzi startul celei de-a doua ediții a competiției „Solve for Tomorrow”, urmărind același obiectiv – căutăm cele mai tari idei pentru un viitor sustenabil. În prima ediție, am aflat cum văd viitorul elevii din România prin cele 242 de proiecte înscrise, iar acest lucru ne dă încredere că cea de-a doua ediție va trezi un interes la fel de ridicat din partea acestora. Pentru ediția 2022 – 2023, ne propunem să continuăm să oferim tinerilor contextul necesar astfel încât educația, tehnologia și ideile eficiente și sustenabile să se reunească, reieșind, astfel, soluții inovatoare orientate către îmbunătățirea standardului de viață în comunități. Suntem încrezători în tineri și în ideile lor”.

Loredana Poenaru, Director educațional Junior Achievement România a completat: „Solve for Tomorrow reprezintă o experiență completă de învățare – de la explorarea nevoilor comunitare, la generarea unor soluții inovatoare și dezvoltarea lor în proiecte fezabile. Ne bucurăm să fim parteneri în cea de-a doua ediție a acestui proiect în România și să lucrăm alături de tineri a căror creativitate și determinare au puterea de a remodela viitorul”.

Sorin Ion, Secretar de Stat Învățământ Preuniversitar, Ministerul Educației, a declarat: ,,Digitalizarea este un domeniu prioritar pe lista Ministerului Educației, fiind extrem de deschiși față de tot ceea ce se întâmplă în sfera tehnologiei. Dintre măsurile luate în acest sens, menționez faptul că anul acesta este primul în care am adăugat în calendarul competițional specializarea Robotică. Există echipe care coordonează proiecte din zona de robotică în aproape 38 de județe din țară. Din acest motiv, suntem conștienți de importanța digitalizării educației în atragerea tinerilor către domeniul tehnologiei moderne”.

Galerie de imagini de la evenimentul de lansare al Solve for Tomorrow – ediția a 2-a:

Categorii: Anunturi, Samsung
Cuvinte cheie: samsung, Solve for Tomorrow
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Care sunt noutățile pe partea de sunet de la Samsung în 2026 – sunet cinematografic pe noile soundbaruri și difuzoare Wi-Fi (Music Studio 5 și Music Studio 7)

Samsung a folosit CES 2026 spre a prezenta cele mai noi soluții pe partea de sunet și aici mă refer atât la soundbaruri, cât și la difuzoare audio Wi-Fi de generație nouă.

Deşi confirmat cu încărcare la 60W, Samsung Galaxy S26 Ultra pare a dezamăgi în testele de laborator (viteza de încărcare a bateriei nu este cu mult mai mare decât cea oferită de Samsung Galaxy S25 Ultra)

Samsung Galaxy S26 Ultra va sparge noi bariere şi va deveni primul smartphone din curtea producătorului sud-coreean cu încărcare la 60W. Deşi neoficială, informaţia este confirmată din multiple surse, ba chiar Samsung s-a grăbit şi a lansat deja încărcătorul compatibil.

Samsung Freestyle+ sau cum arată un proiector portabil cu funcții AI, Real-Time Focus și Wall Calibration

Samsung a lansat cel mai nou proiector portabil din portofoliul său: Samsung Freestyle Plus. Noutățile sunt pe partea de luminozitate, AI ce ajută pe partea de optimizare a ecranului și alte câteva elemente ce le descoperiți în rândurile următoare.