Sony Xperia 10 IV – primele imagini şi câteva specificaţii hardware

/
/
7 mart. 22
/

Sony nu a lansat niciun smartphone anul acesta, însă de câteva zile au început să apară informaţii la bursa zvonurilor. Dacă într-un articol anterior am discutat despre flagship-ul Sony Xperia 5 IV, în cele ce urmează vom detalia puţin modelul mid-range Sony Xperia 10 IV.

Acesta a apărut pe radarul zvonacului @OnLeaks, cel care prin intermediul zoutons.ae ne prezintă primele imagini şi o serie de specificaţii hardware:

  • display OLED de 6.0 inci cu rezoluţie FullHD+, aspect 21:9;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 690 cu Adreno 619L GPU;
  • minim 6 GB RAM + minim 128 GB spaţiu de stocare;
  • Android 12;
  • cameră foto triplă;
  • scanner de amprente lateral şi difuzoare duale stereo;
  • baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă;
  • dimensiuni: 153.3 x 67.3 x 8.4 mm.

La capitolul design nu avem nimic nou, Sony merge în continuare pe aceleaşi trăsături specifice: corp alungit, display cu aspect 21:9, margini generoase în zona frontală şi cameră foto cu senzori verticali.

Sony Xperia 10 IV va fi disponibil pe negru, alb, verde şi albastru, iar preţul de plecare este vehiculat în jurul a 300 de dolari.

Categorii: Sony
Cuvinte cheie: sony, Sony Xperia 10 IV
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Cele mai bune televizoare OLED pe care să le urmărești de Black Friday 2026

Una dintre cele mai căutate categorii de produse de Black Friday a fost în mod tradițional dată de către televizoare, iar Black Friday 2026 cred că nu va face excepție în acest sens. Am făcut o listp cu 10 televizoare OLED pe care le recomand să le adăugați la Favorite.

PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie, cu preţ de peste 1000 de dolari

Industria jocurilor video se pregătește pentru următoarea generație de console, însă cele mai recente zvonuri din piața de hardware indică o problemă uriașă: PlayStation 6 ar putea deveni cea mai scumpă consolă din istorie.

Sony îşi încalcă promisiunea făcută către clienţi şi nu mai aduce Android 17 pe smartphone-ul Sony Xperia 10 VI

Într-o industrie în care suportul software pe termen lung a devenit un argument de vânzare cheie, Sony reușește performanța negativă de a face un pas înapoi. Japonezii au confirmat oficial că Sony Xperia 10 VI nu va mai primi actualizarea la Android 17, deși la lansarea din 2024 au promis explicit trei noi generații ale…