Surpriză pe sfârşit de an – de la 1 ianuarie 2022 am putea avea garanţie standard de 5 ani la produsele cumpărate în România

/
/
22 dec. 21
/

Din ce ştiu şi sper să nu spun vreo prostie, în România avem două tipuri de garanţii aplicabile în cazul vânzării de bunuri consumatorilor:

  • garanţia de conformitate, adică cea obligatorie prin lege care în prezent este de 2 ani;
  • garanţia comercială, adică acea garanţie pe care vânzătorul sau producătorul o acordă în mod voluntar, de cele mai multe ori aceasta este folosită ca instrument de marketing (de exemplu atunci când un producător oferă o garanţie de la 2 la 3 ani dacă ce te înregistrezi pe site-ul său).

Aşa cum vă spuneam mai sus, în acest moment în ţara noastră garanţia standard este de 2 ani pentru produse vândute persoanelor fizice. Sunt şanse destul de mari ca de la 1 ianuarie 2022 să avem o modificare importantă la acest capitol. Se pare că în acest moment există un proiect OUG la nivel de Guvern, care dacă va fi aprobat în timp util, se va aplica încă din prima zi a anului viitor.

Acest proiect OUG vine cu câteva noutaţi de interes naţional astfel:

  • garanţia de conformitate (adică cea standard, obligatorie) se extinde la 5 ani şi se va aplica atât bunurilor fizice, cât şi celor digitale (există două excepţii: bunurile digitale integrate sau interconectate cu conţinutul / serviciul digital şi produsele second-hand);
  • perioada în care se consideră că bunul livrat a fost neconform de la livrare se prelungeşte de la 6 luni la 24 luni;
  • vânzătorul va putea efectua reparaţia sau înlocuirea bunului în baza garanţiei comerciale în cel mult 15 zile (în prezent această limită de 15 zile se aplică doar garanţiei de conformitate, nu şi celei comerciale).

Mai sunt şi alte schimbări existente în acest proiect OUG, însă nu la fel de importante. Mai multe detalii la sursă.

Rămâne de văzut dacă acest proiect va fi aprobat în grafic, adică în ultimele zile ale acestui an.

Sursa: avocatnet.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

eMAG a publicat ghidul pentru Black Friday 2026 (iată cum trebuie să te pregăteşti pentru 6 noiembrie)

eMAG a lansat oficial ghidul de pregătire pentru Black Friday 2026, cel mai mare eveniment de cumpărături din an, cel care va avea loc vineri, 6 noiembrie.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Electronic Arts închide unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume

Industria jocurilor video marchează un moment plin de nostalgie. Electronic Arts a luat decizia de a închide oficial studioul BioWare, concediind ultimii 50 de angajați ai acestuia și adăugându-i la un val mai larg de restructurări ce afectează aproximativ 350 de persoane din cadrul diverselor sale divizii. Mișcarea vine la scurt timp după ce gigantul…