Este interesant cum companiile chinezești reușesc să activeze tehnologii lansate cu ceva timp în spate. Haideți să discutăm despre o tabletă ieftină cu Android.
Tabletă Android cu 8 GB RAM și 256 GB stocare – 87.39 euro + transport gratuit.
În dreptul procesorului este amintit că discutăm despre un MediaTek MTK6797 de tip deca-core. Este de fapt vorba despre MediaTek Helio X20 lansat în…, 2016. Folosește 10 nuclee și a debutat pe un smartphone numit Elephone P9000 ce avea un preț de 500 dolari la momentul respectiv.
Este o structură tri-cluster 2 x ARM Cortex-A72 la 2.3 GHz, 4 x ARM Cortex-A53 la 1.83 GHz și 4 x ARM Cortex-A53 la 1.4 GHz + acceleratorul grafic Mali-T860 MP4. Nu era neapărat rău, în urmă cu aproape 7 ani.
Acum a ajuns pe tablete cu preț de 50 – 100 dolari. Nu am testat ca să am o opinie într-un sens sau altul. Haideți să descoperim ce alte specificații sunt ascunse în tableta de mai sus.
- display de 10.1 inci cu rezoluție 1920×1080 pixeli;
- procesor MediaTek MTK6797 de tip deca-core, 8 GB RAM și 256 GB stocare + slot pentru cardurile microSD de până la 128 GB;
- Android 12;
- 3G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, bluetooth 5.0, USB Type-C;
- cameră principală de 16 Megapixeli (nu am aflat detalii despre ceilalți 3 senzori din spate, am impresia că sunt acolo pentru design), cameră frontală de 8 Megapixeli;
- baterie de 7000 mAh și încărcare la 10W pe fir, 500 gr. și dimensiuni de 240 x 160 x 10mm.
Nu știam că Android 12 poate fi adus peste un procesor așa de vechi. Este clar că la 50 – 100 dolari nu prea poți primi cine știe ce specificații, iar companiile chinezești apelează la tot felul de giumbușlucuri (inclusiv la integrarea unui hardware antic).
Acest articol este susținut de către TomTop.