Tableta Realme Pad apare în câteva randări de presă detaliate

/
/
2 aug. 21
/

Realme Pad este pregătită de lansare, informaţiile despre această tabletă înmulţindu-se în ultima perioadă.

Ştim că va fi un device de buget (asta şi pentru că vine sub brandul Realme), însă chiar şi aşa tableta nu pare a dezamăgi. Din randările de presă putem observa un terminal cu o construcţie solidă, la prima strigare aş putea spune chiar că vom avea o construcţie din aluminiu. Deşi în zona frontală marginile par a fi destul de generoase, producătorul chinez pare că a fost atent la detalii şi a încercat să scoată tot ce este mai bun pentru categoria sa de preţ.

Ce specificaţii hardware ar putea avea Realme Pad ?

  • display de 10.4 inci cu rezoluţie FullHD;
  • 6 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto de 8 Megapixeli cu f/2.8, PDAF şi filmare la 1080p cu 30 fps;
  • cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 7100 mAh;
  • port USB Type-C, suport pentru stylus;
  • dimensiuni: 246.1 x 155.8 x 6.8 mm (8.4 mm în zona senzorului foto).

Realme Pad va fi disponibilă pe gri şi auriu, iar preţul său de achiziţie ar urma să fie de aproximativ 250 – 300 dolari.

Sursa: mysmartprice.com
Categorii: Tablete
Cuvinte cheie: RealMe, Realme Pad, tableta
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Huawei MatePad 11.5 S 2026 PaperMatte – review

Piața de tablete a crescut în 2025 cu 10%, iar Huawei s-a aflat pe locul al 4-lea cu peste 3 milioane unități livrate în ultimul trimestru din anul trecut, o creștere față de aceeași perioadă din 2024 de aprox. 15%. 

Apple va lansa cel puțin 5 noi produse între 2 și 4 martie, printre care și un MacBook de buget

Se pare că Apple urmează ca la început de martie 2026 să nu mai organizeze un livestream keynote, ci în schimb să facă o serie de anunțuri / lansări pe durata a trei zile, mai precis între 2 și 4 martie. În ultima dintre aceste zile ar fi programat un „special Apple Experience”, despre care…

Piața de tablete în 2025 pe creștere 📈 de 10%: Apple domină autoritar, iar concurența formată din Samsung, Lenovo, Huawei și Xiaomi nu reușește nici adunat să atingă valori similare

Nu știu cine se aștepta, dar piața de tablete cunoaște un reviriment în 2025 și reușesc a fi pe un trend pozitiv susținut. A fost cel mai bun an de după boom-ul de vânzări generat în 2020 de pandemie.