Dacă în urmă cu ceva timp găseam ecrane curbate doar pe smartphone-uri premium, iată că în primăvara anului 2023 putem discuta de modele de buget cu display curbat AMOLED cu rată de refresh la 120Hz şi luminozitate de până la 1300 nits. Adică vorbim de un ecran foarte bun, chiar dacă de generaţie puţin mai […]
Nu-mi aduc aminte să mai fi testat un monitor de la AOC. Iată însă că orice are un început, iar azi vedem la lucru un model ce se prezintă interesant atât ca specificații, cât și ca preț, iar asta este ceva care nu poate să ne facă decât curioși. Așa că hai să-l analizăm ceva […]
Cu monitorare ultrawide m-am tot întâlnit în ultimul timp, semn că este cerere din ce în ce mai mare pentru astfel de ecrane. Sincer, mă atrage și pe mine tot mai mult un astfel de monitor, cu un raport de 21:9 sau chiar mai mare. După ce am văzut la lucru modelul LG 34WK650-W, cu […]
BenQ a anunţat lansarea oficială în ţara noastră a monitorului BenQ EX3501R. Acest model este recomandat iubitorilor de gaming, cât şi pasionaţilor de filme.
Samsung și-a schimbat denumirea modelelor vârf de gamă pentru anul 2017. De la SUHD s-a trecut la QLED, cumva mai aproape de acronimul OLED. Sony, LG, Philips și alți competitori folosesc panel OLED pentru flagship-urile lor, iar Samsung s-a gândit probabil să-i ducă pe potențialii clinți cu gândul către aceste tipuri de display.
Am mai spus-o și cu alte ocazii și o mai repet: Philips nu mai este de ceva timp în spatele diviziilor producătoare de telefoane, televizoare și monitoare. De ultimele două categorii se ocupă compania TPV Technology, cea care produce sub brand propriu monitoarele AOC și sub rețeta ODM inclusiv pentru Philips.
Divizia Samsung Display a anunţat în urmă cu ceva timp că îşi doreşte creşterea numărului de clienţi, iar începutul de 2016 confirmă aceste afirmaţii. Se pare că Samsung a încheiat un parteneriat cu 3 producători chinezi de smartphone-uri care vor utiliza în viitor deja celebrul display AMOLED cu margini curbate existent pe Samsung Galaxy S6 […]