Epic Games

Sony şi Kirkbi (grupul de investiţii din spatele LEGO) investesc 2 miliarde de dolari în Epic Games pentru dezvoltarea metaversului

Nu l-am cerut, dar îl vom primi. Nu am încă copilul atât de mare să mă interesez cum se mai joacă adolescenţii în mediul online, însă cu siguranţă viitorul va fi în metavers. Toate marile companii investesc miliarde de dolari în această direcţie şi chiar dacă nu îl vom dori, ne va fi băgat pe…
12/04/2022

Epic Games şi Ubisoft oferă mai multe jocuri gratuite în următoarele zile

Perioada sărbătorilor de iarnă este cea în care toată lumea este mai darnică, mai sufletistă, inclusiv producătorii şi comercianţii de jocuri.
15/12/2020

Coalition for App Fairness (CAF) – alianţă anti-Apple între Spotify, Epic Games, Deezer şi multe alte companii

Era clar că Epic Games va primi întăriri în disputa cu Apple, nemulţumirile dezvoltatorilor de aplicaţii existând dintotdeauna, însă până în acest moment aceştia nu au avut un lider, un partener puternic care să le permit să îşi spună off-urile cu ecou în întreaga lume.
26/09/2020

Facebook se alătură Epic Games şi atacă subtil Apple, victoria de etapă a aparţinut “mărului muşcat”

Aşa cum era de aşteptat, frustrările tuturor legate de Apple şi comisioanele sale mari nu puteau rămâne fără ecou după ce Epic Games a dat cărţile pe faţă. Disputa dintre cele două companii creşte în dimensiuni, însă mai toată lumea este de partea creatorului Fortnite. Epic Games este susţinut deja de nume mari precum Microsoft,…
29/08/2020

Infinity Blade aduce 30 de milioane dolari pentru Epic Games

Este un joc popular în App Store. L-am jucat pe iPad 2 şi mi-a plăcut foarte mult. Din păcate nu a fost portat şi în Android Market şi nu cred că această trecere se va face în viitorul apropiat. Au fost peste 30 milioane dolari din vânzările lui Infinity Blade, iar versiunea a doua lansată…
08/01/2012

Gameloft va folosi Unreal Engine 3 pentru jocurile de Android

Gameloft tocmai a anunţat un contract făcut cu cei de la Epic Games pentru a dezvolta multiple jocuri pentru Android folosind arhicunoscutul engine Unreal. Acest contract include, pentru început, patru jocuri: două vor fi lansate în 2011, şi încă două în următorul an. Cel mai interesant pentru această ştire este faptul că jocurile vor fi…