recenzie
Philips Xenium X818 – review
Review-ul pentru Philips Xenium X818 a stat ceva mai mult în stadiul de ciornă decât mi-aș fi dorit, dar iată că în sfârșit pot aduce materialul complet pe site.
ASUS ZenFone Zoom S – review
ASUS are un obicei destul de ciudat pe segmentul telefoanelor mobile: anunță anumite modele ce stârnesc suficientă atenție, pe care însă le lansează după o perioadă, de cele mai multe ori, prea lungă.
Smartwatch NO.1 D7 – review
A trecut ceva timp de când n-am mai testat un smartwatch. Cele pe care le-am prezentat eu până acum au venit de la producătorul chinez NO.1 și nici cel de azi nu face excepție.
Proiector LG Minibeam UST PF1000U – review
Nu am idee despre câți români aleg să cumpere un proiector spre a-și transforma una dintre camere într-un home cinema. Cel mai probabil, nu sunt mulți, iar unul dintre motivele ce-i determină pe unii să renunțe la această idee poate fi dat de lipsa de spațiu, de imposibilitatea de a amplasa proiectorul la distanța necesară…
Monitor BenQ PD3200Q – review
Monitorul pe care o să-l prezint azi face parte din gama profesională BenQ, un produs destinat designerilor, graficienilor, proiectanților. Așadar, BenQ PD3200Q nu se adresează tuturor utilizatorilor, deși, așa cum aveam să descopăr, poate fi folosit foarte bine atât pentru muncă, cât și pentru timpul liber.
Ford EcoSport 1.0 EcoBoost 140 CP M5 – review
Actuala generație Ford EcoSport se apropie de sfârșitul carierei. Una care nu s-a bucurat de prea mare succes în Europa, din păcate pentru compania americană. Cele mai recente planuri Ford prevăd întreruperea producției modelului B-Max de la fabrica din Craiova începând cu luna septembrie a acestui an. Cu câteva sute de angajați în plus, toată…
Nokia 3 – review
Mă gândeam ca în introducerea acestui review să fac o scurtă istorie a brandului Nokia, dar apoi mi-am dat seama că mai toată lumea știe deja povestea.
Mini proiector Vivitek Qumi Q3 Plus – review
Videoproiectorul este un dispozitiv folosit îndeosebi pentru prezentări, deci în mediul business ori educațional. Destul de puțini sunt cei care folosesc un astfel de gadget pentru acasă, spre a crea o adevărată experiență home cinema.
PocketBook Touch Lux 3 – review
Produsul aflat azi pe masa de test este un eBook Reader de la PocketBook, companie cu origini elvețiene. PocketBook Touch Lux 3 reprezintă primul astfel de gadget pe care am ocazia să-l prezint pe site și sper să mă descurc cât mai bine în a-i dezvălui principalele caracteristici.
Aparat foto mirrorless Canon EOS M5 – review
Testarea aparatelor foto nu este neapărat specializarea noastră aici pe site, însă fotografia a devenit mai mult decât un hobby în ultimul timp pentru mine așa că mă bucur când am ocazia de a încerca un astfel de gadget.
Renault Clio GT-Line 1.2 TCe 120 CP M6 – review
Ultimele două review-uri auto de pe Gadget.ro au fost pentru mașini al căror preț cumulat se apropia de 150.000 de euro. Atât ar costa acele BMW 540i xDrive și Ford S-Max Vignale dacă le-ai dori pe amândouă.
TP-Link Neffos X1 – review
Anul trecut, la începutul toamnei, TP-Link a prezentat două smartphone-uri ce păreau interesante la prima vedere: Neffos X1 și X1 Max. După mai bine de jumătate de an avem ocazia de a vedea la lucru varianta cu ecran mai mic, pe diagonală de 5 inch.
Boxă portabilă Nillkin X-Man – review
Un nou review pentru un produs încadrat în categoria audio este gata. Zilele trecute am văzut de ce sunt în stare căștile Tellur Morpheus Zeal, iar azi analizăm o boxă portabilă cu conectivitate bluetooth de la Nillkin.
Căști wireless Tellur Morpheus Zeal – review
Despre Tellur poate că unii dintre voi nu ați auzit până la această dată. Sunt cunoscuți în special pentru gadgeturile pe care le au în portofoliu, precum selfie stick-uri, huse pentru telefoane mobile, protecții pentru ecrane tip Tempered Glass, boxe bluetooth, stick-uri sau carduri de memorie ș.a.
Kit iluminat inteligent IKEA TRADFRI – review
Lucrurile inteligente își fac tot mai des apariția în viața noastră, fie că le purtăm în buzunar, le avem în casă, le folosim în mașină și așa mai departe. Principalul lor scop este de a ne face viața mai plăcută, iar pentru asta este nevoie să fie conectate la internet și, de multe ori, să…
NOMU S30 – review
Îl mai țineți minte pe Dorel? Nu mă refer la personajul din reclama la băutura alcoolică, ci la gama rugged de la UTOK. Cu siguranță vă amintiți de smartphone-ul Dorel 4 sau feature phone-ul Dorel 2, ori de bateria externă Dorel PowerBank.
BMW 540i xDrive Steptronic – review
Seria 5 reprezintă pentru BMW poate cea mai importantă gamă din portofoliu, motiv pentru care anul 2017 i-a fost rezervat în totalitate acestui model. Generația a șaptea va fi singura noutate absolută lansată în decurs de mai multe luni, tocmai pentru ca toată atenția să fie îndreptată asupra Seriei 5 cu nume de cod G30.
Ford S-Max Vignale 2.0 TDCi 210 CP Powershift – review
Ford propune ediția specială Vignale pe tot mai multe modele din portofoliul său. Am testat deja Mondeo Hybrid cu această echipare, dar îl poți alege și pe Kuga, Edge sau noul Fiesta cu tratament specific Vignale.
Televizor Sony 55XE9005 – review
La început de martie am avut ocazia de a participa la un eveniment Sony, unde ne-au fost prezentate noutățile pentru 2017 pe partea audio-video. Acolo, capul de afiș a fost ținut de noua gamă de televizoare, printre care s-a aflat și modelul ajuns la test.
Monitor Philips 276E7QDAB/00 – review
Produsul pe care îl analizez azi reprezintă o premieră pentru mine, fiind primul monitor pentru care scriu o recenzie. Am avut ocazia ca pentru câteva zile să-mi schimb monitorul cu unul de test, anume cu un Philips 276E7.
Allview X4 Soul Style – review
A trecut ceva vreme de când eu nu am mai testat un dispozitiv de la Allview. Cum însă compania lansează constant noi și noi terminale era doar o chestiune de timp până când un astfel de telefon avea a mai ajunge în mâinile mele.
Moto Mod Insta-Share Projector – review
Smartphone-urile din seria Z de la Motorola sau, mai bine zis, Lenovo, reprezintă vârfurile de gamă. Anul trecut Moto Z, Moto Z Force și Moto Z Play au fost lansate la pachet cu Moto Mods. Aceste gadgeturi doresc să adauge anumite caracteristici sau să le îmbunătățească pe unele deja existente pe telefon.
Lenovo Moto Z Play – review
Brandul Motorola a ajuns de ceva timp sub umbrela chinezilor de la Lenovo, după ce a poposit o vreme în ograda Google, însă nici până acum nu am văzut o strategie clară. Ultimele telefoane cu celebra siglă M nu au folosit mai deloc denumirea Motorola, în același timp nici Lenovo nu apare decât pe undeva…
Ford Fiesta ST200 1.6 EcoBoost 200 CP M6 – review
Generația Ford Fiesta pe baza căreia a luat naștere modelul pe care îl analizăm azi își trăiește ultimele zile. Deja am prezentat toate detaliile despre noul Fiesta, precum chiar și despre versiunea de performanță Fiesta ST. Numai că acum vă voi prezenta în detaliu Ford Fiesta ST200, o variantă ST ce vine ca o ediție…
Renault Kadjar 1.2 TCe 130 CP EDC – review
După ce luna trecută am testat Ford Kuga, versiunea facelift, acum i-a venit rândul lui Renault Kadjar, un competitor serios pentru modelul producătorului american. O să vedem că începând de la design, motorizare, sistem de tracțiune și până la comportamentul rutier sunt diferențe notabile în ceea ce le privește pe cele două SUV-uri de clasă…