Standard
Standardul USB4 2.0 promite dublarea vitezei de transfer de la 40 la 80 Gbps
USB Promoter Group a anunţat săptămana aceasta standardul USB4 2.0, unul cu avantaje importante comparativ cu actualul USB4 1.0.
Uniunea Europeană răspunde Apple: formatul unic USB-C NU afectează inovaţia
După cum probabil ştiţi, luna trecută Comisia Europeană a propus oficial adoptarea USB-C ca format unic pe smartphone-uri, tablete, camere foto şi video, căşti, difuzoare portabile şi console video portabile. Treaba este cât se poate de serioasă şi sunt şanse mari ca spre sfârşitului anului viitor această propunere să devină lege la nivelul Uniunii Europene.
HDMI 2.1 – care sunt specificaţiile noului standard
HDMI Forum a anunţat lansarea oficială a noului standard HDMI 2.1. Chiar dacă va mai trece ceva timp până vor fi lansate primele accesorii şi device-uri cu acest standard (cel puţin 1 an), putem vedea măcar ce noutăţi ne aduce:
SHV – standardul viitorului în televiziunea digitală
Chiar dacă tehnologia HD este la început pe piaţa din România, doar câteva posturi transmiţând în acest format (ex: TVR HD sau Pro TV HD), în altă parte a globului, standardul HD intră deja într-un con de umbră.