TCL a fost prezentă în cadrul MWC Barcelona 2026, unul dintre cele mai mari târguri de tehnologie din lume. Compania chineză a lansat aici mai multe produse, unele pe care le vom prezenta pe scurt în cele ce urmează.
Un gadget interesant este TCL Note A1 NXTPAPER, prima tabletă e-note NXTPAPER din portofoliul TCL. Aceasta oferă o experiență vizuală apropiată de cea a hârtiei, datorită tehnologiei de afișare NXTPAPER Pure și protecției 3A Crystal Shield Glass. În combinație cu T-Pen Pro, care oferă latență ultra-redusă și 8.192 de niveluri de presiune, dispozitivul reproduce cu acuratețe senzația scrisului de mână natural. Instrumentele AI integrate optimizează procesul de luare a notițelor și organizarea conținutului, contribuind la un spațiu de lucru digital bine structurat, dedicat profesioniștilor, studenților și creatorilor de conținut.
Pentru divertisment, TCL a lansat tableta TCL TAB A1 Plus. Aceasta integrează un ecran generos de 12.2 inci, cu rezoluție 2.4K, dezvoltat pe baza tehnologiei TCL CSOT. Rata de refresh de 120Hz asigură o experiență fluidă, cu tranziții line și o interacțiune mai receptivă în jocuri, astfel încât conținutul dinamic să fie redat natural și confortabil. Cele patru difuzoare completează experiența printr-un sunet mai amplu și mai dinamic, asigurând un echilibru audiovizual optim.
Dincolo de performanța ecranului, TCL TAB A1 Plus se evidențiază printr-un design premium unibody din metal, care combină durabilitatea cu portabilitatea, într-o estetică minimalistă și elegantă. Tableta integrează și funcționalități inteligente bazate pe AI pentru utilizarea de zi cu zi. Google Gemini funcționează ca asistent personal AI pentru suport în timp real, iar funcția Circle to Search permite identificarea rapidă a informațiilor prin simpla încercuire a elementelor de pe ecran. Instrumentele precum Writing Assist și Text Assist contribuie la creșterea productivității și la eficientizarea activităților zilnice, oferind interacțiuni mai rapide și mai intuitive.
Pentru a susține tranziția de la 4G la 5G, TCL a prezentat o nouă gamă de soluții de conectivitate 5G accesibile, care include TCL 5G CPE B50 și TCL 5G Mobile Wi-Fi B50 Pro. Alături de noul router Wi-Fi TCL WR5360, aceste dispozitive sunt concepute pentru a oferi conexiuni mai rapide, mai stabile și mai inteligente, adaptate atât pentru locuințe și birouri, cât și pentru scenarii mobile.
TCL 5G CPE B50 este construit în jurul celor mai importante cerințe actuale de conectivitate: viteză ridicată, stabilitate și capacitatea de a susține simultan un număr mare de dispozitive. Dispozitivul combină tehnologiile avansate 5G și Wi-Fi 7 într-o soluție de rețea accesibilă, dar orientată spre performanță.
Cu viteze 5G de până la 5.47 Gbps și antene 5G NR high-gain cu suport complet 4×4 MIMO, B50 optimizează semnalul, extinde acoperirea și reduce interferențele, oferind o conexiune constantă chiar și în medii solicitante.
La nivel Wi-Fi, tehnologia dual-band Wi-Fi 7 atinge viteze de până la 3.6 Gbps și permite conectarea simultană a până la 128 de dispozitive, răspunzând astfel nevoilor unei locuințe conectate sau ale unui birou modern. Compatibilitatea cu EasyMesh R6 asigură roaming fluid și acoperire extinsă în întreaga suprafață deservită.
Pentru utilizatorii aflați frecvent în mișcare, fie că este vorba despre călătorii de business, activități outdoor sau mobilitate zilnică, TCL 5G Mobile Wi-Fi B50 Pro oferă performanță 5G într-un format compact și ușor de utilizat.
Dispozitivul atinge viteze de până la 3.27 Gbps și utilizează tehnologia 4×4 MIMO cu NR 2CC pentru a îmbunătăți eficiența conexiunii și a reduce latența, asigurând o experiență stabilă în utilizare.
Wi-Fi 6 dual-band (AX1200) permite conectarea simultană a până la 32 de dispozitive, transformând B50 Pro într-un hotspot mobil capabil să susțină echipe, evenimente sau sesiuni de lucru remote.
Ecranul tactil de 1.83 inci oferă acces rapid la informații esențiale despre rețea, iar bateria detașabilă de 5000 mAh asigură până la 17 ore de utilizare, cu suport pentru încărcare rapidă de 18W – un avantaj important pentru conectivitate fiabilă în deplasare.
Pentru a completa ecosistemul de conectivitate, TCL a introdus şi WR5360, un router mesh bazat pe tehnologia Wi-Fi 7 BE3600. Cu viteze de până la 3.6 Gbps și un port WAN Ethernet de 2.5 Gigabiți, acesta este proiectat pentru a susține rețele moderne, cu trafic intens. Compatibilitatea cu EasyMesh R6 permite extinderea flexibilă a rețelei pentru acoperire uniformă în întreaga locuință. Configurația 5GHz 3T3R cu 2SS contribuie la un semnal mai puternic și o acoperire mai amplă, adaptată locuințelor conectate.
Funcțiile de control parental și securitatea VPN integrată adaugă un nivel suplimentar de protecție pentru utilizatori, iar aplicația mobilă și interfața web oferă acces facil la monitorizarea și gestionarea dispozitivelor conectate.