Telekom preia operațiunile Germanos, Telemobil și Sunlight

/
/
29 nov. 17
/

Este o mișcare anticipată din vară de către Profit.ro. Pentru a-și simplifica structura operațională, Telekom preia operațiunile Germanos, Telemobil și Sunlight România Filiala București. 

De fapt, care sunt schimbările?

Dispar relațiile comerciale dintre entitățile enunțate și operațiunile desfășurate de Germanos, Telemobil și Sunlight devine parte integrantă a business-ului Telekom în țara noastră.

Germanos nu cred că are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre lanțurile de magazine cu cel mai mare impact în țara noastră, pe nișa sa. Aș spune că este o franciză de succes pe plan autohton.

Telemobil este societatea ce la un moment dat avea Zapp în spate. Societatea a fost preluată de către OTE în 2009 pentru 207 milioane euro (61 de milioane euro pentru acțiuni și 146 milioane euro prin preluarea de datorii și obligații financiare).

Apropo, Telemobil a fost prima companie de telefonie mobilă din România. A fost înființată în 1992 de către grupul spaniol Telefonica, iar în 1993 a început operațiunile comerciale. În 1998 a fost redenumită Telemobil, iar companie spaniolă a ieșit din business. În 2001 a fost lansat Zapp și au început focusul pe zona de business. Cosmote a fost interesat de Zapp pentru că nu avea licență de 3G în portofoliu.

Categorii: Retelistica
Cuvinte cheie: Germanos, Telekom, Telemobil
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

După Orange şi Vodafone lansează oferta la portare cu totul nelimitat la doar 3 euro / lună (include şi 3 luni gratuite de HBO Max fără publicitate)

La finalul lunii trecute cei de la Orange şi-au schimbat întreg portofoliul de abonamente pe telefonie mobilă şi au implementat noua grilă de primăvară.

Orange YOXO Best Deal Cu Nelimitat 5G sau Vodafone EASY BOOST – care abonament 100% digital cu internet nelimitat şi fără obligaţii minime contractuale este mai bun?

În prezent în România există două mari servicii de telefonie mobilă ce oferă abonamente 100% digitale, fără perioadă minimă contractuală: Orange YOXO şi Vodafone EASY.

Comisia Europeană s-a răzgândit, astfel că ANCOM poate obliga acum compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România

În primăvara anului trecut aflam că ANCOM intenţiona să oblige compania DIGI să ofere acces la reţeaua sa de internet fix concurenţei din România în aproape 6300 de localităţi, cu o populaţie de aproximativ 5.3 milioane de locuitori.