Televizor 8K Samsung QE75Q900R – review

04/07/2019

Samsung a ales să nu folosească paneluri OLED pentru gama sa de televizoare, iar această decizie nu le-a afectat vânzările vârfurilor de gamă, întrucât au reușit mereu să fie la înălțime în ceea ce privește calitatea imaginii. Am fost convins de asta când am testat flagship-ul de anul trecut, modelul Samsung Q9F.

Azi, am ocazia de a vă prezenta primul televizor cu rezoluție 8K pe care l-am testat. Sigur că el vine de la Samsung, altfel de ce aș mai fi scris paragraful de mai sus. Vedem în continuare ce are de oferit Samsung QE75Q900R, cu impresii mai mult sau mai puțin obiective, dar și cu teste clare. 

Specificații pentru Samsung QE75Q900R

Specificatii televizor 8K Samsung QE75Q900R

Design

Samsung QE75Q900R a ajuns la noi în cutia de retail, deși am testat o unitate sample. Cutia este mare, așa cum te aștepți la un televizor cu diagonala de 75 inch, dar și extrem de grea. Nu ai cum să cari sau să montezi acest televizor de unul singur.

În cutie am mai găsit telecomanda cu baterii compatibile, modulul One Connect, cablul de alimentare pentru acesta, cablul One Connect, două picioare cu rol de stand, 4 șuruburi de prindere pentru acestea, ghid de pornire rapidă și manual de utilizare.

Samsung QE75Q900R respectă și el filosofia de design ce-ți permite să amplasezi acest televizor în mijlocul camerei. Există un singur cablu ce intră în televizor din modulul One Connect. Acest cablu este destul de subțire și are o culoare neutră, un gri acoperit de cauciuc translucid, ce-l face să nu iasă deloc în evidență. Cablul One Connect poate fi aranjat pe spatele televizorului și poate fi tras pe unul dintre picioare spre a nu deranja vizual.

Mai există un lucru inedit la care s-au gândit designerii. Dacă vrei să amplasezi televizorul pe o măsuță mai puțin lată decât lungimea televizorului, atunci poți monta cele două picioare mai către centru. Normal și recomandat pentru o mai bună stabilitate ar fi montezi cele două picioare în spațiile dinspre extremități, dar poate ai nevoie ca distanța dintre cele două picioare să fie mai mică.

Marginile din jurul ecranului nu sunt deloc mari, mai ales raportate la dimensiunea panelului. Denumirea producătorului apare în colțul din dreapta jos.

Spatele televizorului parcă nu a mai primit atâta atenție din partea designerilor precum la Samsung Q9F, semn că mai bine ar fi să așezi acest televizor cu spatele la perete și nu în centrul camerei.

Una peste alta, la capitolul desing nu prea am ce să reproșez acestui televizor. Samsung QE75Q900R este solid construit, foarte greu și mare.

Ecran

Nu cred că designul te va da înapoi de la cumpărarea vreunui televizor, dacă imaginea afișată este cea pe care o aștepți. Iar când vorbim despre cel mai tare televizor Samsung de până acum, așteptările în privința calității imaginii vor fi foarte mari.

Încep direct cu rezoluția, căci aici este cea mai mare noutate în gama TV Samsung. Cu peste 33 de milioane de pixeli, panelul de pe Samsung QE75Q900R poate afișa o poză de 33.17 Megapixeli la dimensiune 100%. Gândiți-vă cum va arăta o astfel de imagine, iar eu vă voi spune că este absolut uimitor. Și nu exagerez deloc când zic că diferența de afișare dintre un ecran 4K și acesta este mare, chiar dacă inițial ai putea crede că nu ai cum să observi mari deosebiri. Densitatea pixelilor, de circa 117 ppi, se vede clar. Gândiți-vă că un televizor de 75 inch cu rezoluție 4K oferă abia la jumătate, cu 58 ppi parcă nu mai primești un sharpness atât de bun, nu?

O să spuneți că nici măcar nu există conținut nativ 8K, atunci de ce să mă gândesc la un Samsung QE75Q900R? Ei bine, pentru că acest model face un upscaling de la 4K la 8K cum nici nu-ți imaginezi. Totul arată de parcă ar fi nativ 8K, cu toate că uneori, în scenele cu multe mișcări rapide în medii puternic contrastante, apar mici artefacte de imagine, ca blur și ghosting. Totuși, asta se întâmplă rar și de cele mai multe ori deloc deranjant, mai ales avâd în vedere cum arată per total imaginea.

Că tot am vorbit de scene în mișcare, atunci când nu facem upscaling, totul este perfect redat. Meciuri de fotbal, tenis, baschet, scene de luptă din filme ș.a.m.d. arată excelent.

Samsung QE75Q900R folosește un panel de tip VA, unul ce este recunoscut pentru unghiurile de vizualizare deloc largi. Totuși, chiar și aici Samsung QE75Q900R se descurcă absolut admirabil (pentru un panel VA chiar de-a dreptul incredibil). Doar când treci de 45 grade poți observa pierderi de contrast sau culori mai palide, în rest chiar nu sunt mari motive de nemulțumire. Panelul de pe Samsung QE75Q900R a primit un filtru special, numit (cum altfel) Wide Viewving Angle, care își face bine treaba. Totuși, nu se apropie cu unghiurile de vizualizare de un panel OLED, mult mai restrânse la Samsung.

Intervalul dinamic de pe Samsung QE75Q900R este la cote înalte. Este tot pe acolo cu ceea ce am văzut la modelul Samsung Q9F de anul trecut, parcă nu sunt diferențe. Cu conținut nativ HDR10+ primești un Dynamic Range extrem de ridicat, cu zone puternic iluminate, dar cu suficiente detalii acolo, cu și mai multe detalii în zonele întuncate. Uneori parcă totuși intervalul dinamic nu este atât de ridicat precum am întâlnit la unele OLED-uri, mă refer în special la Panasonic TX-65FZ950E, pe care l-am testat la sfârșit de 2018. 

La Samsung QE75Q900R, zgomot de imagine aproape că nu există, nici măcar în scenele unde l-am găsit evident la alte televizoare.

Luminozitatea maximă este uriașă. Cu 550 cd/mp pe un ecran complet și cu până la 4000 nits în zone restrânse, luminozitatea de pe Samsung QE75Q900R este absolut imensă. Nu ai nici cea mai mică problemă în camerele cu foarte multă lumină ambientală.  

Mai mult, panelul nu reflectă aproape deloc, dar deloc, mediul ambiant, așa că nici când ai ferestre opuse de ecran nu există reflexii. Ar fi de spus totuși aici ceva, anume faptul că nu am întâlnit până acum un ecran pe care să se vadă atât de evident orice urmă de murdărie, oricât de mică. Am șters ecranul cu toate soluțiile pe care le-am avut în casă, nicicum nu am reușit să scap de unele urme lăsate de prosopul din microfibră. Ciudat!

Contrastul oferit de Samsung QE75Q900R este și el la un nivel extrem de ridicat. Negrul poate cu nu este perfect, la nivel de OLED, dar se apropie destul de mult. Mai ales când în cameră nu este întuneric total, nu ai cum să vezi diferențe.

Redarea culorilor este cu mult mai naturală direct din fabrică decât la alte modele Samsung pe care le-am mai testat. Nu mai avem acea supra saturare (mai ales pe roșu și albastru) ca în trecut. Culorile sunt vii, vibrante, le poți spune oricum, dar nu supra saturate. Panelul pe 10 biți, ce poate afișa până la 1.07 miliarde de culori, chiar nu-ți permite comentarii negative legate de culori.

Am făcut și teste de culoare în modurile prestabilite. Cu PC-ul conectat la TV nu sunt disponibile decât modurile Standard și Dynamic. Pe alte surse mai există Natural și Movie. Ultimul mi s-a părut cel mai bun, însă nu l-am putut testa cu colorimetrul. Pe Dynamic am avut o surpriză plăcută, deviațiile DeltaE nu au fost atât de ridicate precum mă așteptam. Mai mult, punctul de alb și valoarea Gamma s-au apropiat de cele standard de test.

Deviații DeltaE în modurile Standard și Dynamic pe Samsung QE75Q900R:

Am făcut și o calibrare a culorilor, unde Samsung QE75Q900R a arătat că poate oferi nuanțe foarte exacte. Nu-s cele mai bune pe care le-am obținut de la un televizor, dar nici nu prea ai ce să comentezi. Orice deviație DeltaE mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

Deviații DeltaE după calibrarea Samsung QE75Q900R:

Sper că am vorbit suficient despre calitatea imaginii oferite de Samsung QE75Q900R sprea  vă putea face o idee cât mai bună. Pe scurt: acest televizor uimește de-a dreptul pe partea de sharpness, cu un upscaling de la 4K la 8K perfect și foarte bun chiar și de la 1080p. Luminozitatea maximă absolut uriașă și panelul ce nu reflectă deloc mediul ambiant garantează cea mai bună imagine în orice fel de spațiu, oricât de puternic iluminat ar fi. Dynamic Range-ul și contrastul sunt foarte bune și ele, iar reprezentarea culorilor exactă. Scenele în mișcare rapidă și zgomotul de imagine sunt foarte bine tratate de algoritmii software. Unghiurile de vizualizare sunt destul de largi, chiar incredibil de largi pentru un panel VA, dar nu se apropie de cele oferite de un OLED.

Exemple de imagini oferite de Samsung QE75Q900R:

Negrul este aproape perfect când există lumină în cameră, dar nu la fel și când vizionezi în întuneric total. Aici Samsung QE75Q900R este doar un pic în spatele oricărui competitor cu panel OLED. Mai există și problema cu urmele ce rămân pe ecran oricât de bine încerci să-l cureți. E mi-am dat silința timp de mai bine de 20 de minute și nu am reușit să elimin toate petele.

Sunet

Samsung QE75Q900R se laudă cu un sunet de tip 4.2, cu două woofere, cu o putere totală de 60W (4 x 10W +2 x 10W). Nu-i absolout nimic de laudă la sunetul acestui televizor. Acum, nu înseamnă că nu poți urmări anumite emisiuni doar cu sunetul din televizor, dar absolut necesar este un sistem dedicat lângă Samsung QE75Q900R. Pur și simplu nu poți avea o experiență multimedia completă doar cu televizorul.

Sunetul intern oferă o claritate foarte bună a vocii, ce este redată foarte natural. În rest însă, mai nimic nu sună pe atât de bine cât să se ridice la nivelul calității imaginii.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Despre hardware nu avem informații oficiale. Uneori acestea nici nu contează, mai importantă este experiența de utilizare.

Meniul cu setări OSD este simplu, nu s-a schimbat mai deloc în ultimii (mulți) ani. Noile funcții sunt puse în aceleași meniuri principale, ușor de parcurs și logic strcuturate. 

Galerie cu capturi de ecran din meniul de setări OSD de pe Samsung QE75Q900R:

Aceleași lucruri le pot spune și despre Tizen OS, ajuns în cazul Samsung QE75Q900R la versiunea 5.0. Acest sistem de operare este simplu, intuitiv, oferă suficiente funcții, rulează fără lag mai tot timpul. Există acum asistent Bixby ceva mai complex, dar și suport Apple Airplay 2 și compatibilitate Google Assistant și Amazon Alexa.

Aplicațiile preinstalate pe Samsung QE75Q900R sunt cele mai uzuale, cele ce vor fi folosite de majoritatea utilizatorilor. Toate cele importante pe video sunt deja acolo, în magazinul de aplicații mai poți găsi doar câteva. Nu sunt nici pe departe atât de multe aplicații pe care le poți instala precum pe un televizor ce rulează Android TV, dar poate unora nici nu le trebuie atâtea. 

Galerie cu capturi de ecran din interfața sistemului de operare Tizen OS de pe Samsung QE75Q900R:

Cu ce vine, să zicem exclusiv, un televizor high-end Samsung este modul Ambient. Noua versiune disponibilă pe Samsung QE75Q900R are și mai multe opțiuni de personalizare. Rămâne valabil modul prin care poți face o poză a spațiului de lângă televizor pentru ca acesta să se integreze cât mai natural, dar apar acum și posibilități de personalizare a acestui tapet, cu adăugare de widget-uri.

Modul Ambient de pe Samsung QE75Q900R:

Conectivitate

Aici este un nou punct forte al televizoarelor Samsung. Nu prin multitudinea de opțuni de conectivitate, ci prin modulul One Connect. Acesta îți permite să tragi un singur cablu din televizor, unul ce se ocupă inclusiv de alimentarea cu energie electrică.

Modulul One Connect poate fi ascuns oriunde, nu trebuie să ai acces direct către el pentru ca telecomanda inteligentă să funcționeze. Pui modulul One Connect într-un sertar și poți uita de el.

Avem conectivitate fără fir prin Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, cu Wi-Fi Direct, suport DLNA și Screen Mirroring, dar există și Bluetooth compatibil Bluetoot Audio.

Pentru contact direct există 4 porturi HDMI, 3 porturi USB 2.0 (unul oferă 1 A la ieșire), slot CI+, ieșire audio optică, LAN RJ-45, mufe Cable Air, Satellite Main, Satellite Sub și portul One Connect.

Fără porturi USB 3.0, intrări component sau jack-uri de 3.5 mm, Samsung QE75Q900R oferă doar baza.

Telecomandă

În pachet primim telecomanda inteligentă de tip TM1890A. Aceasta se simte foarte bine în mână, fiind realizată în mare parte din metal. Fără a avea multe butoane, dar aducând acum scurtături pentru Netflix, Amazon Prime și Rakuten, este mai potrivită pentru servicii de streaming decât pentru a urmări posturi TV. Aici, pentru a trece direct la un anumit canal, trebuie să mergi printre cifre cu butoanele direcționale, mult mai greu de făcut asta fără taste numerice dedicate pe telecomandă.

Telecomanda are buton de activare a microfonului prin intermediul căruia poți da comenzi vocale asistentului Bixby sau poți face căutări în anumite aplicații.

Preț

Televizor Samsung QE75Q900R26.100 lei pe eMAG, cu reducere de la 34.400 lei la data publicării review-ului. 

Concluzii

În mod clar nimeni nu se aștepta ca un televizor vârf de gamă de la Samsung să fie ieftin. Când acesta mai are și 75 inch în diagonală, dar mai ales când aduce rezoluție 8K, îi putem da voie să coste aproape cât un Logan luat prin programul Rabla.

Lăsând gluma la o parte, sigur că ne-am dori cu toții un astfel de televizor și că am vrea să fie ieftin pentru a-l putea avea măcar în vedere la o eventuală achiziție. Dar, tehnologiile de ultim moment nu au fost nicicodată ieftine și nici acum nu putea fi cazul.

Cine își permite un astfel de televizor își va pune întrebarea dacă merită să-l cumpere acum, când practic nu există conținut nativ 8K. Eu le spun că, la cât de bine se descurcă acest televizor cu upscaling către 8K, pot face fără probleme pasul către un model Samsung Q900R. Pe viitor va apărea sigur și destul conținut 8K, așa că de ce să aștepți dacă îți permiți acum?!

În rest, mai adaug doar cele mai importante puncte pro și contra pentru televizorul 8K Samsung QE75Q900R:

PRO

  • upscaling de la 4K și chiar de la Full HD 1080p către 8K făcut aproape perfect;
  • calitate a imaginii extrem de bună, luminozitate maximă uriașă, contrast și Dynamic Range ridicate, culori vii, plăcute, exacte chiar și înainte de calibrare;
  • procesare foarte bună a scenelor cu mișcări rapide și algoritmi foarte eficienți pentru reducerea zgomotului de imagine;
  • panel ce nu reflectă aproape deloc mediul ambiant, care, alături de luminozitatea ridicată, îți permite să primești cea mai înaltă calitate a imaginii chiar și în camerele puternic iluminate;
  • Tizen OS este un sistem de operare ce se mișcă fără lag și care oferă o interfață intuitivă;
  • modulul One Connect Box permite ca un singur cablu să intre în televizor, ce se asigură inclusiv de alimentarea cu energie electrică.

CONTRA

  • sunet extern mediocru;
  • negrul tot nu este perfect, precum la un panel OLED;
  • magazinul de aplicații nu oferă atât de multe aplicații precum Google Play de pe Android TV.
  • chiar dacă sunt cele mai largi unghiuri de vizualizare pe care le-am văzut la un panel VA, rămân limitate față de un OLED.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.