TikTok atinge un nou record şi depăşeşte 2 miliarde de descărcări

/
/
3 mai 20
/

Pandemia COVID-19 a fost un context excelent pentru TikTok de a depăşi noi recorduri, statul în casă favorizând numărul de descărcări al aplicaţiei. Primul trimestru din 2020 a fost cel mai bun din istoria TikTok, în cele trei luni aplicaţia fiind descărcată de peste 315 milioane de ori (recentul record era deţinut de trimestrul al patrulea din 2018 când au fost peste 205 milioane de descărcări).

Această cifră ne îndreaptă către un alt rezultat impresionant, TikTok depăşind astfel 2 miliarde de descărcări. Nu foarte multe aplicaţii se pot lăuda că au atins această bornă, doar Facebook şi Google având câţiva performeri.

TikTok este apreciată de tinerii din întreaga lume, fiind o modalitate amuzantă şi nu numai de a-ţi petrece timpul pe smartphone. De o săptămână mi-am făcut şi eu cont şi pot spune că înţeleg acest trend crescător, aplicaţia nu este deloc plictisitoare.

Chiar dacă reprezentanţii Statelor Unite ale Americii au avertizat utilizatorii de posibile probleme de securitate ale aplicaţiei, aceştia nu ţin cont de recomandări şi continuă să fie parte a fenomenului. Şi cine i-ar condamna ?

Sursa: theverge.com
Categorii: Software
Cuvinte cheie: TikTok
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Focus Sat introduce pe platforma de streaming video Focus+ un abonament special dedicat filmelor şi serialelor (cât costă şi ce facilităţi oferă acesta)

Focus Sat continuă diversificarea platformei de streaming video Focus+ şi anunţă lansarea unui abonament special dedicat filmelor şi serialelor.

Google Play va permite utilizatorilor testarea jocurilor înainte de a decide dacă le cumpără sau nu

Se pare că nu toate deciziile Google denotă disperarea după bani, unele chiar au rol de suport şi de ajutor pentru acei utilizatori ce doresc achiziţionarea de materiale pentru entertainment.

YouTube copiază televiziunea clasică şi introduce în aplicaţia de televizor reclame ce nu pot fi închise

Îmi aduc aminte că în copilărie mă uitam cu tatăl meu la filme la televizor şi uram momentul în care apăreau reclamele, chiar când se întâmpla ceva mai interesant. Şi ţineauuuuu, o veşnicie, parcă nu se mai terminau.