Smartphone
În 2007 a fost anunțat primul iPhone – anunț oficial în ianuarie, debut comercial în iunie. Nu îmi amintesc dacă prima generație a telefonului Apple a ajuns pe canal oficial în România, pe wikipedia am găsit o referință regată de lansarea lui iPhone 3G în oferta Orange, din iulie 2008.
iPhone-ul a pornit o revoluție, dar nu și în țara noastră. La momentul respectiv, dar și acum, piața autohtonă este de tip emergent, iar cele mai vândute exemplare de dispozitive mobile sunt din categoria entry-level, preț de până în 5 – 600 lei. Hai să zicem că am mai evoluat în ultimii 3 – 4 ani, iar mid-range-ul și nișa premium își iau o felie din ce în ce mai importantă.
În 2007, smartphone-urile era cu adevărat de nișă. M-aș risca să fac un pronostic, dar peste 90% din piață era formată din feature phone-uri. Erau tot felul de forme, unele dispărute între timp: telefoanele cu clapetă erau la mare căutare în continuare, candy bar cu tastatură alfanumerică, telefoane pe “șină” / slider în plan orizontal sau vertical,
Ce telefoane mobile au scris istorie în piața românească în urmă cu 10 ani?
10. Samsung E250;
Samsung E250 era un slider din categoria low-cost, unul ce a prins tracțiune în mediul autohton. Nu ieșea în evidență prin capacitățile hardware sau software, arăta bine, avea cameră de 0.3 Megapixeli, radio FM, funcția de mp3 player și slot pentru cardurile microSD, cu adevărat compact. Apropo, raportul display / corp era de 25.1%, asta ca să avem un factor de amuzament în plus. În prezent, mai toate telefoanele mobile trec de pragul a 70% pentru acest raport.
9. Sony Ericsson K800;
Sony Ericsson avea deja o pleiadă de fani, iar K800 a fost un dispozitiv apreciat și în țara noastră. A fost lansat în 2006, iar prețul s-a mai așezat în 2007. Câteva din funcțiile sale: cameră de 3.15 Megapixeli cu xenon flash, slot pentru cardurile Memory Stick Micro / M2 de până la 2 GB, cameră secundară pentru apelurile video, baterie de 900 mAh.
Apropo, microSD-urile nu erau adoptate de către întreaga industrie, iar Sony Ericsson își promova propriul format, Nokia avea MMC-urile etc. O adevărată nebunie pentru utilizator ce nu avea o standardizare a spațiului de stocare, la nivel de încărcător nici nu mai zic, în casă puteai să ai 4 telefoane și fiecare cu jack dedicat / mufă, un rucsac în concediu trebuia rezervat pentru aceste accesorii inevitabile. Noroc că bateria unui telefon mobil în 2007 rezista de la 2 – 3 – 4 – 5 zile în sus.
Sony Ericsson era recunoscut pentru camera foto și video, rezistența în timp, difuzorul puternic și calitatea audio oferită.
7. Nokia E51;
Era un business phone în 2007. Ieșea în evidență prin carcasa metalică, rezistența oferită în timp, autonomia mare, dar și prin faptul că avea 3G, Wi-Fi, Symbian OS, slot pentru cardurile microSD. Avea suport pentru ffice 2007, baterie de 1050 mAh. Îmi amintesc că-l avea un coleg ce era mândru de alegerea făcută.
6. Nokia N73 & N72
Seria N de la Nokia a fost apreciată și pe plan autohton, iar unele modele au beneficiat de o carieră îndelungată, de la Nokia N70 lansat în 2005 și până la N73 ce parcă nu s-a bucurat de aceeași deschidere. Erau telefoane de tip candybar, simple, durabile, autonomie mare și destule funcții integrate pentru nivelul lui 2005 – 2007. Erau și destul de scumpe, fiind poziționate mai degrabă la granița dintre mid-range și premium.
5. Sony Ericsson W810
W810 avea câteva elemente cheie ce-l ajutau a ieși în evidență: mp3 player ce aducea un sound de foarte bună calitate, camera se descurca excelent pentru momentul respectiv – focus automat la pachet, se încărca pe port microUSB, construcție solidă. Exact ceea ce am punctat și la K800, Sony-urile erau alegerea cunoscătorilor.
4. Motorola RAZR
RAZR a fost unul dintre cele mai vândute telefoane mobile din istorie. Lansat în 2004 s-a dovedit a fi hitul de care Motorola avea nevoie ca să concureze cu Nokia & co. Au fost lansate mai multe RAZR, iar prin 2006 – 2007 deveniseră mainstream. RAZR-ul atrăgea prin designul său, prin grosimea redusă și factorul wow. Nu era neapărat și practic, tastatura nu aducea un feedback ok, se strica repede, unele exemplare aveau probleme cu display-ul, software-ul era ceva mai complex și mai stufos structurat.
3. Nokia 6300
Cred că au fost vândute zeci de mii de unități și în Ro. Știu câțiva nostalgici ai lui 6300, telefon compact și rezistent, practic, meniu structurat spre a fi ușor de înțeles. Nu avea cine știe ce funcții la bord, dar asta-l făcea mai ușor de achiziționat de către cei interesați să cumpere un produs pe care să nu-l schimbe în următorii 2 – 3 ani de zile.
2. Nokia N95 și N95 8 GB;
În urmă cu 10 ani, Nokia N95 era Samsung GALAXY S7-le din prezent. Era smartphone-ul cu cel mai mare succes, chiar și în România. Elemente centrale de atracție în cazul lui N95 și N95 8 GB – camera de 5 Megapixeli cu optică Carl Zeiss, designul și forma de slider, conectivitate 3G + Wi-Fi b/g. Din păcate, Nokia nu a reușit niciodată să transforme Symbian într-un sistem de operare funcțional, touch friendly etc. Să descarci o aplicație și să găsești un magazin de aplicații era un adevărat chin. La momentul respectiv, nu se punea așa mare preț pe jocuri și aplicații, utilizatorul era mulțumit dacă avea un telefon rezistent, capabil să fotografieze cât de cât decent, clipurile video erau groaznice indiferent de dispozitiv, să ofere calitate în apelurile de voce și semnal stabil.
1. Telefoanele ieftine: Nokia 1200, Nokia 3110 Classic, Nokia 2630, Nokia 1110i, Sony Ericsson W200, Nokia 2610;
Aici avem o adevărată sarabandă de modele, lista o puteți continua în rubrica de comentarii. Nokia domina mai toate segmentele de preț, de la low-cost și până la categoriile superioare. Nokia 1200, 2610, 2630, 3110 Classic le întâlneai la orice colț de stradă. Erau telefoane rezistente ce îndeplineau funcții de bază.
La nivel personal, îmi amintesc că în 2006 am terminat facultatea și am început slujba de profesor. Din primul salariu mi-am cumpărat de la Altex un Samsung cu clapetă – x660. A costat în jur de 300 lei, dacă îmi amintesc corect și a fost primul meu telefon mobil display color și cameră foto. Cel mai acut am simțit lipsa slotului pentru cardurile microSD + funcția de mp3 player.
Nu mai știu sigur, dar în 2007 sau 2008 am trecut pe alt Samsung – E590. Arăta mai degrabă ca o micuță cameră foto compactă – senzor de 3.15 Megapixeli. Cântărea 65 de gr., avea slot pentru card și funcția de mp3 player, radio FM, lipsea jack-ul de 3.5 mm pentru căști. În 2006 – 2008 am folosit 2 telefoane Samsung: X660 și E590. La momentul respectiv, Samsung era un jucător ce dorea să iasă în evidență prin raportul preț / specificații, iar la sume convenabile primeai funcții pe care Nokia le aducea pe terminale cu cel puțin 50% mai scumpe. La compania finlandeză plăteai brandul, ceea ce se întâmplă acum cu Samsung pe low-cost, spre exemplu, dar m-aș hazarda să spun același lucru și pe celelalte categorii de preț. Este o discuție adiacentă pe care nu-mi doresc să o pornesc aici.
