TOP 5: Cele mai puternice smartphone-uri cu procesor MediaTek

01/07/2015

Dacă în urmă cu câteva luni Qualcomm nu avea rival pe segmentul smartphone-urilor high-end, câteva greşeli venite din partea lor (cea cu supraîncălzirea este deja celebră) adunate în paralel cu decizia celor de la MediaTek de a intra puternic pe nişa procesoarelor destinate device-urilor de top, a echilibrat foarte mult lupta dintre cele două companii.

Chiar dacă procesoarele Qualcomm sunt încă cu un mic pas în faţa concurenţei, există tot mai multe voci care afirmă că MediaTek ar trebui luat mult mai des în calcul atunci când se doreşte proiectarea unui nou smartphone high-end. Ca o paralelă la această introducere, chiar dacă Samsung are în portofoliu poate cel mai bun procesor de pe piaţă (Exynos 7420), acesta aduce cu sine două mari limitări: preţul şi prezenţa doar pe smartphone-uri Samsung.

Pentru că terminale de top care să ruleze procesoare Qualcomm găsim la tot pasul, m-am gândit la un top 5 al celor mai puternice telefoane cu procesor MediaTek. Menţionez că acest top este făcut doar pe baza specificaţiilor hardware, însă la acest nivel nu cred că se pune vorba de device-uri problematice.

5. Vivo X5 Max Platinum Edition

Vivo X5 Max Platinum Edition

– display Super AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, densitate de 401 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor MediaTek MT6752 de tip octa-core pe ARM Cortex-A53 la 1.7 GHz, Mali T-760MP2 GPU, 3 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare (suport pentru card microSD de până la 128 GB);

– Android 4.4 KitKat;

– dual-sim cu suport pentru tehnologia 4G / LTE pe ambele cartele, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS;

– cameră foto de 13 megapixeli cu LED flash ce filmează la 1080p şi cameră frontală de 5 megapixeli;

– baterie de 4150 mAh, 194 gr. și 7.3 mm grosime.

4. Meizu MX4

Meizu-MX4 (15)

– display IPS de 5.36 inch cu rezoluție 1920×1152 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor MediaTek MT6595 octa-core, 2 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare, fără slot pentru microSD;

– Android 4.4.4 KitKat cu interfața Flyme 4.0;

– 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, USB on-the-go;

– 20.7 Megapixeli, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;

– baterie de 3100 mAh, 147 gr. și 8.9 mm grosime.

3. Allview X2 Xtreme;

Allview-X2-Xtreme-3

– display AMOLED de 6 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli, densitate a pixelilor de 490 ppi, protejat cu Corning Gorilla Glass 3;

– procesor MediaTek Helio X10 de tip octa-core pe ARM Cortex-A53 și tehnologie 64-bit tactat la 2 GHz, PowerVR G6200 GPU, 3 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB;

– Android 5.1 Lollipop;

– 4G / LTE și viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.0, microUSB, NFC, jack de 3.5 mm, A-GPS, senzor pentru amprentă

– 24 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează 4K + cameră frontală de 8 Megapixeli;

– baterie de 3520 mAh, 204 gr. și 9.6 mm grosime.

2. Meizu MX5

Meizu-MX51

– display Super AMOLED de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 401 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 3;

– procesor MediaTek Helio X10 de tip octa-core pe ARM Cortex-A53 la 2.2 GHz, PowerVR G6200 GPU, 3 GB memorie RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare;

– Flyme OS 4.5 bazat pe Android 5.0 Lollipop;

– dual-sim cu suport pentru tehnologia 4G / LTE pe ambele cartele, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, Beidou, QZSS, port infraroșu, cititor pentru amprentă;

– 20.7 Megapixeli cu f/2.2, dual-LED flash și autofocus cu tehnologia laser, filmează la rezoluție 4K, înregistrează la 100fps în rezoluția 720p, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.0;

– baterie de 3150 mAh ce beneficiază de tehnologia mCharge și în 10 minute se încarcă până la 25%, 149 gr. și 7.6 mm grosime.

1. HTC One M9 Plus

HTC-One-M9-Plus-630x354

– display Super LCD 3 de 5.2 inch cu rezoluție 2560 x 1440 pixeli, densitate de 565 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;

– procesor MediaTek 6795M de tip octa-core la 2.2 GHz, PowerVR G6200 GPU, 3 GB memorie RAM, 32 GB spațiu de stocare (oferă suport pentru card microSD de până la 128 GB);

– Android 5.0 Lollipop cu Sense UI 7.0;

–4G / LTE cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, bluetooth 4.1, microUSB cu MHL, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, Beidou, radio FM stereo cu RDS, cititor pentru amprentă;

– 20 megapixeli cu dual-LED flash și autofocus + cameră de 2.1 megapixeli filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 4 Megapixeli cu tehnologie Ultrapixel;

– baterie de 2840 mAh, 168 gr. și 9.6 mm grosime.

Care credeţi că este cel mai bun smartphone cu procesor MediaTek de pe piaţă?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.