În lista de astăzi veți găsi un compresor auto de la Xiaomi, un televizor Samsung ce este potrivit pentru conectarea cu consolele de generație nouă pentru că dispune de HDMI 2.1, combo-ul DJI Mavic Mini la 1499 lei etc.
1. Smart TV Samsung de 163 cm;
Face parte din generația 2021 și este unul dintre cele mai ieftine smart TV-uri de la Samsung cu HDMI 2.1. Știți că HDMI 2.1 permite rularea de jocuri la rezoluție 4K cu 120 fps, 8K cu 60 fps, încorporează tehnologiile ALLM, eARC și VRR.
ALLM – Auto Low Latency Mode și se activează automat când smart TV-ul este conectat la consolă, optimizează setările pentru un gameplay cât mai atractiv vizual;
VRR – Variable Refresh Rate – ajustarea a ratei de refresh în timp real;
eARC – Enhanced Audio Return Channel – transmitere a sunetului pe cablul HDMI la o calitate cât mai bună pentru un sound imersiv.
Samsung 65Q7OA are un ecran de 163 cm cu rezoluție 4K și certificare HDR10+ și HLG, procesor Quantum 4K, suport pentru Dolby Digital Plus cu 20W RMS și două difuzoare, rată de refresh la 100Hz etc.
Lista de smart TV-uri Samsung cu suport pentru HDMI 2.1 o găsiți aici.
2. Compresor auto Xiaomi;
Am și eu un compresor auto cu alimentare la priza de 12V, dar cumpărat de pe la LIDL și ceva mai ieftin. Compresorul Xiaomi joacă în altă ligă pe partea de design și mă aștept să fie destul de bun și în utilizare. Face parte din seria 70mai pe care s-ar putea să o cunoașteți de la camerele DVR, printre cele mai bune ca raport preț / specificații din piață.
3. Dronă DJI Mavic Mini în ediția Fly More Combo;
A coborât la 1500 lei, cred că este cel mai bun preț din ce am văzut până acum. Mi se pare a fi cea mai bună dronă pentru cei interesați să pornească la drum în fotografia aeriană sau în materiale video realizate la înălțime.
Filmează full HD sau 2.7K, are un senzor CMOS de 12 Megapixeli, autonomia este de până la 30 minute, localizare se face prin GPS și GLONASS etc. Mi se pare a intra în zona best-buy la costul menționat.
4. Espressor automat Miele;
Miele este un brand premium, cunoscut pentru electrocasnicele sale ce au garanție extinsă și se comportă impecabil la utilizarea pe termen lung. Produsul din linkul de mai sus a costat la un moment dat și în jur de 3900 lei, dar îl consider interesant și la suma de acum.
Îți poate face 2 cești de cafea în timp simultan, are o sumedenie de funcții (espresso, cafea, cafea dublă, ristretto, cappucino, caffe late, latte machiato etc).
5. Samsung Galaxy Z Flip3 5G;
Recenzia completă o găsiți aici. Samsung a început să-i actualizeze prețul, atât pentru configurația cu 128 GB stocare, cât și pentru modelul cu 256 GB stocare. Mi se pare a fi una dintre cele mai interesante oferte pentru cei interesați să facă trecerea spre un smartphone pliabil în acest moment. În review aveți punctele sale PRO și CONTRA, ce experiență de utilizare a oferit etc.
Bonus1: Dacă ai un Mercedes în garaj sau ești fan al echipei de Formula 1, Xiaomi a adus trotineta electrică realizată în parterneriat cu team-ul german.
Bonus2: Lois Lowry a scris 4 cărți în seria The Giver, iar două sunt traduse și în țara noastră: Darul lui Jonas și Făuritoarea de Albastru. Se află în topul cărților interzise pentru adolescenți. Vă invit să urmărți și filmul Darul lui Jonas (a ajuns pe Netflix). Nu mi se par a fi deloc făcute strict pentru adolescenți, iar tema mi se pare a fi cumva de actualitate. Este vorba despre o societate distopică, în care emoțiile sunt eliminate și fiecare își primește un rol. Cei care nu sunt considerați a fi buni, sunt eutanasiați (indiferent că vorbim despre nou născuți sau persoane în vârstă). Nu dau mai multe spoilere, dacă cumva nu l-ați văzut.