Am selectat 5 oferte interesante din portofoliul celui mai mare magazin online românesc. Sunt dispozitive ce ies în evidență pe nișa din care fac parte.
1. Mouse de gaming Logitech G502 – 351.99 lei;
Dacă aș renunța la Microsoft Arc Touch (sunt la al 4-lea, în ultimii 10 ani a fost mouse-ul meu favorit), Logitech G502 ar fi pe lista de achiziție imediată. L-am descoperit la un eveniment de gaming NVIDIA dintr-o locație Nexus, iar G502-urile erau mouse-urile ce însoțeau fiecare sistem. M-a impresionat prin feedback-ul pe care-l lasă, atât la nivel de construcție, dar mai ales ca mod în care preia comenzile, timp de răspuns etc.
Update: PC Garage îl listează la 279.99 lei.
2. SSD extern de 1 TB – 499.98 lei;
L-am testat de curând, iar recenzia completă o găsiți aici. Este compact și dispune de conectivitate USB Type-C. Nu sunt prea multe de spus despre SSD-ul extern ADATA, aveți un material îl care descoperiți ce viteze a obținut etc. Mă aștept ca prețurile la SSD-urile externe să devină din ce în ce mai atractive în viitorul apropiat.
3. Cameră auto DVR Xiaomi 70mai 1S – 181.99 lei;
Dacă ești în căutarea unei camere compacte pentru automobil, Xiaomi 70mai 1s este alegerea cumva naturală, așa cum mausul Logitech G502 nu are rival pe segmentul de gaming. Este o adevărată comunitate ce recomandă produsele Xiaomi și pot să spun că sunt de acord cu ei. Am o cameră auto DVR Xiaomi și nu găsesc motiv să trec pe alta ce stă cuminte în cutie și își așteaptă rândul.
Ce este cu adevărat impresionant?
Suportul software (la câteva luni mai sosește câte un update software). Pe lângă asta aș adăuga și calitata clipurilor etc. Recomand 70mai 1s și cred că anul ăsta îmi cumpăr și eu, pentru că ocupă mai puțin spațiu pe parbriz.
4. Huawei Mate Xs cu 8 GB RAM și 512 GB stocare – 7999 lei;
Dacă ar fi să aleg cel mai interesant smartphone pliabil ca design, Mate Xs ar fi pe primul loc în fața lui Samsung GALAXY Z Fold2 5G.
Da. Nu are acces la serviciile Google și trebuie ținut cont de acest aspect înainte de o eventuală achiziție. Știu pe ce telefon aș trece dacă câștig la loto (cam greu fără să joci :)). Atașez și o galerie cu Mate Xs, unul dintre puținele smartphone-uri ce reușește să impresioneze de la primul contact.
5. Soundbar Samsung de 80W RMS – 399.99 lei;
Dacă ești nemulțumit de sunetul pe care-l livrează smart TV-ul achiziționat de curând, te poți orienta oricând spre un soundbard dedicat, iar modelul de mai sus mi se pare un entry-level de luat în calcul.
În ce privește soundbar-urile Samsung îmi amintesc cu plăcere de modelul testat aici. Știu că discutăm de altă plajă de preț etc, dar și cu modelul SWA-8500S/EN aș face pariu că ai parte de un sunet mult mai bun față de cel livrat standard de către televizor.