TOP 5: Piața de desktop PC-uri și notebook-uri în Q2 2022 (scădere de 15%, Lenovo rămâne în poziția de lider)

/
/
1 aug. 22
/

Piața de PC-uri și notebook-uri a fost afectată de politica de lockdown dusă de către China în Q2 2022 (1 aprilie 2022 – 31 iunie 2022). În statistica oferită de către Canalys se vorbește de o scădere de 15% față de aceeași perioadă din 2021.

Mai întâi să parcurgem tabelul cu top 5:

  1. Lenovo – 17.5 milioane unități, 25% din piață și scădere de 12.4%;
  2. HP – 13.4 milioane unități, 19.2% din piață și scădere de 27.5%;
  3. Dell – 13.2 milioane unități, 18.9% din piață și scădere de 5.3%;
  4. Acer – 5.09 milioane unități, 7.3% din piață și scădere de 18.5%;
  5. ASUS – 4.6 milioane unități, 6.7% din piață și scădere de 5.1%.

Ceilalți – 16.1 milioane unități, 23% cotă de piață și scădere de 14%;

Total – 70.1 milioane unități vs 82.5 milioane unități în Q2 2021 și scădere de 15%.

Lenovo își păstrează fotoliul de lider și înregistrează o scădere de 12.4% față de Q2 2021. 1 / 4 PC-uri comercializate în trimestrul 2 din 2022 a fost fabricat de către compania chineză.

HP înregistrează cea mai serioasă scădere din top 5, – 27.5% și peste 5 milioane de PC-uri vândute mai puțin față de aceeși perioadă de timp din anul trecut. Dell aș putea spune că se menține destul de bine și alături de ASUS înregistrează o scădere mai temperată dacă ne raportăm la ceilalți jucători din industrie.

Observați că avem 1 companie din 🇨🇳, 2 din 🇺🇸 și 2 din 🇹🇼. Cred că la un moment dat în top 5 s-ar putea să ajungă și Apple. Aș face pariu că nu sunt la mare distanță de locul 5.

Update: M-a intrigat faptul că lipsește Apple din top 5. Am citit că au avut probleme cu lanțul de aprovizionare cu componente pe MacBook în trimestrul amintit. Am făcut o căutare pe Google și am descoperit un studiu Gartner ce zugrăvește fix situația de mai sus, doar că introduce și Apple pe locul al 4-lea.

Observați că datele pentru Lenovo, HP, Dell, Acer și ASUS sunt în mare parte cele și din statistica Canalys. Apple este adus pe locul al 4-lea cu 6.3 milioane unități livrate vs 5.8 milioane unități în Q2 2021. Sunt singura companie aflată pe creștere cu 9.3% față de aceeași perioadă din anul trecut, iar cota de piață este de 8.8%.

Conform Gartner avem următorul top preliminar pe piața de PC-uri în Q2 2022:

  1. Lenovo – 17.8 milioane unități, cotă de piață de 24.8% și scădere de 12.5% față de Q2 2021;
  2. HP – 13.5 milioane unități, cotă de piață de 18.8% și scădere de 27.5% față de Q2 2021;
  3. Dell – 13.2 milioane unități, cotă de piață de 18.5% și scădere de 5.2% față de Q2 2021;
  4. Apple – 6.3 milioane unități, cotă de piață de 8.8% și creștere de 9.3% față de Q2 2021;
  5. Acer – 5 milioane unități, cotă de piață de 7.1% și scădere 18.7% față de Q2 2021;
  6. ASUS – aprox. 4.7 milioane unități, cotă de piață de 6.5% și scădere de 4.3% față de Q2 2021.

Este un semn că Apple își face treaba de-a dreptul excelent, iar noile laptopuri cu hardware dezvoltat intern de către compania americană se află la mare căutare.

Gartner a adus informații și pentru piața americană de PC-uri în Q2 2022:

Observați cât de mare este piața americană, 20.5 milioane unități din totalul de 70 milioane unități vândute globale au fost în SUA.

  1. Dell – 5.5 milioane unități, scădere de 2.8% față de Q2 2021;
  2. HP – 4.5 milioane unități, scădere de 43.5% față de Q2 2021;
  3. Lenovo – 3.3 milioane unități, scădere de 21.9% față de Q2 2021;
  4. Apple – 3.1 milione unități, creștere de 19.5% față de Q2 2021;
  5. Acer – 1.3 milioane unități, scădere de 17.6% față de Q2 2021.

Aproape jumătate din vânzările Apple au fost generate în SUA. Creșterea a fost de aproape 20% față de aceeași perioadă de timp din 2021. HP cred că a înregistrat ceva probleme pe partea de furnizare de componente, livrări ale produselor sale etc. O cădere de peste 40% are o cauză de acest fel, nu cred că dintr-o dată nu se mai caută produsele HP. Au avut un trimestru prost. HP a fost lider în Q2 2021 cu peste 8 milioane unități livrate.

Sursa: 1 –  Canalys.com  2 – Gartner.com
Categorii: Notebook
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

TOP 10: Gadgets de care ai nevoie la început de an școlar / universitar

Vara este cu siguranță anotimpul favorit al tuturor elevilor și studenților întrucât este… vacanță. Însă cum toate au un sfârșit, apropierea toamnei înseamnă că trebuie să începi deja pregătirile pentru un nou an școlar, respectiv universitar, după caz. Campaniile promoționale de tipul „Back To School” sunt deja active sau urmează a fi lansate în scurt…

Laptop gaming Acer Nitro AI 18 (AN18-61) – prezentare (Ecran IPS de 18 inch WQXGA 165Hz, AMD Ryzen AI 9 365, NVIDIA GeForce RTX 5070 Ti, 32GB DDR5, baterie de 90 Wh)

Vin astăzi către voi cu o nouă prezentare pentru un laptop, de data aceasta unul de la Acer din gama Nitro, unul din gama mid-range, care încearcă să aducă un bun raport între preț și specificații. Avem în față un laptop mare, cu ecran pe diagonală de 18 inch, cu rezoluție 2560 x 1600 pixeli,…

Ce știm despre MacBook Neo 2 până acum – A19 Pro de pe iPhone 17 Pro / Pro Max, dar cu un nucleu în minus, funcții AI etc

Apple lucrează la a doua generație a laptopului său de buget, MacBook-ul ce a reușit să genereze vânzări cu adevărat serioase în segmentul entry.