TOP 5: Telefoane mobile de tip best-buy cu preț de până în 1800 lei

/
/
23 iul. 18
/

Am selectat 5 telefoane mobile de la companii cunoscute, produse ce consider că sunt alternativa sigură la smartphone-urile chinezești de la Xiaomi & co. 

M-am uitat la produse din portofoliul Samsung, LG, Sony, HTC etc. Nu am luat în calcul Xiaomi, Meizu, brandurile chinezești mai mult sau mai puțin cunoscute pe plan local.

5. Sony Xperia XZs – 1779 lei;

Este modelul cu 4 GB RAM și 64 GB stocare. A primit update la Android 8.0 Oreo, iar cum Sony ne-a obișnuit de-a lungul timpului nu m-aș mira să facă pasul și spre Android P.

Xperia XZs are un design pe care Sony l-a păstrat până la generația 2018 a smartphone-urilor sale, un dreptunghi cu colțuri la 90 de grade, dispune de certificare IP68 în ce privește conatctul cu apa și praful și are un hardware capabil să ruleze orice aplicație sau joc din Google Play.

4. Google Pixel – 1459 lei;

Este vorba de prima generație a Pixel. Nu trebuie să țineți cont de momentul în care a debutat în piață – sfârșit de 2016. Avem cel mai nou software Android, hardware capabil să ruleze orice aplicație sau joc din universul Android și una dintre cele mai bune camere foto și video, chiar și la nivelul lui 2018. Un element contra ar putea fi stocarea de 32 GB, fără slot pentru cardurile microSD.

3. LG G6 – 1649 lei;

L-am testat pe LG G6 și toate impresiile le-am grupat în review. Este o alegere cu adevărat inspirată în contextul prețului afișat în prezent de către magazinele online. Nu-i găsesc puncte slabe, notă personală – software-ul LG nu este neapărat pe placul meu. Totuși, camera foto este de-a dreptul excelentă pentru cei interesați să facă fotografii de tip peisaj, să prindă cadre largi în mediul urban etc.

2. HTC U Ultra – 1248 lei;

A primit recenzie, iar la 1248 lei = best buy. Este recomandat pentru cei interesați de un software care să funcționeze impecabil, de sunetul puternic adus de difuzoarele stereo + calitatea ridicată pe USB Type-C, capacitatea de a rula orice joc sau aplicație în condiții optime, de camera foto și video foarte bună.

Autonomia nu este neapărat punctul său forte, dar cu luminozitatea reglată pe la 50% și în condiții medii de utilizare trece testul unei zile. Plus că la 1248 lei sunt și concesii ce trebuiesc a fi realizate.

1. Samsung GALAXY S7 – 1748 lei;

A fost telefonul meu de bază pe o perioadă de aproape 1 an de zile. Este și ultimul smartphone premium al companiei sud-coreene cu ecran convențional. Impresionează prin dimensiunile compacte, prin cel mai bun display din această categorie de preț, prin faptul că dispune de încărcare wireless + rezistență la contactul cu apa și praful + partea de VR cu ochelari dedicați, autonomie bună. Nu are difuzoare stereo și dispune de port microUSB, la puncte CONTRA.

Totuși, are slot pentru microSD, jack de 3.5 mm (elemente practice pe care alte modele concurente le-au abandonat).

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.