Arhiva

Se pare că statele din Europa de Est stau bine în Topul celor mai rapide conexiuni la net. Haideţi să vedem cine ce poziţie ocupă în acest clasament. And here we go! – de la coadă la cap.

Pe locul 10 se află capitala Suediei, Stockholm, cu o medie de download de 25,82 Mbps şi o viteză medie de upload ce atinge 9.26 Mbps. Peste 170.000 de adrese IP sunt  înregistrate în capitala Suediei.

Locul al 9-lea este ocupat de Tallin, capitala Estoniei. Cu o populaţie de peste 400 000 de locuitori, viteza medie de download înregistrează 26,57 Mbps, în timp ce viteza medie de upload atinge 10,92 Mbps. În Tallin sunt aproximativ 150.000 adrese IP valide.

Cu un loc mai sus în clasament se poziţionează Hamburg, oraş nemţesc cu aproape 1,8 milioane de locuitori. Viteza medie de download atinge 27,51 Mbps în timp ce viteza medie de upload pentru Germania este de 2,06 Mbps. În Hamburg sunt înregistrate peste 260.000 adrese IP valide.

Pe locul 7 în clasamentul oraşelor din Europa cu cea mai bună conexiune la internet se află capitala noastră iar cu o populatie de 1,9 milioane locuitori, Bucurestiul are peste 640.000 adrese IP intregistrate unde viteza medie la download este de 28,61 Mbps, iar cea de upload de 14,91 Mbps.

Cu un loc mai sus în clasament se află tot un oraş din România, Constanţa. Cu puţin peste 300 000 de locuitori, viteza medie de download înregistrată în orasul cu deschidere la Marea Neagra este de 28,74 Mbps. Viteza de upload aici este de 11,27 Mbps iar în oraş figureaza 77.078 adrese de IP.

Pe locul 5 se află capitala Letoniei, Riga. La cei aproximativ 800 000 de locuitori, viteza de download în acest oraş este de 29,10 Mbps şi cea de upload este de 17,84. Numărul de adrese de IP este de 166.973.

Locul 4 revine tot României cu oraşul Iaşi. Aici sunt înregistrate peste 80.000 adrese de IP şi raportează o viteza medie de download de 29,28 Mbps, în timp ce viteza de upload se situează la o valoare medie de 16,50 Mbps.

Pe podium, la a treia poziţie se clasează capitala Bulgariei, Sofia. Viteza medie de download înregistrată este de 30,34 Mbps, în timp ce viteza medie de upload este de 16,11 Mbps. Cu o populaţie de peste 1,2 milioane de locuitori, Sofia are peste 300.000 adrese de IP înregistrate.

Primele două locuri sunt deţinute de oraşe din Lituania. Pe locul al doilea se află oraşul Kaunas  care are 114.000 adrese de IP înregistrate şi raportează o viteaza medie de download de 30,69 Mbps, în timp ce cea de upload este de 23,41 Mbps. Iar în final, pe primul loc la conexiunea cea mai rapidă la internet se află capitala Lituaniei, Vilnius. Are 600.000 locuitori,  peste 210.000 adrese de IP inregistrate, inregistreaza o viteza medie de download de 36,37 Mbps iar cea de upload este de 28,51 Mbps.

Aşadar, România are în top 3 oraşe. Eu zic că nu stăm rău. Voi ce părere aveţi?

Sursa: Wall-Street

Urmărește-ne pe Google News!

Despre autor

Gadget.ro

Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.