Toshiba iese complet de pe piaţa laptopurilor

/
/
9 aug. 20
/

Toshiba este un nume în piaţa laptopurilor de prin 1985, an în care compania lansa primul laptop din lume fabricat în masă – Toshiba T1100. Acesta nu avea hard disk, ci doar unitate de dischetă de 3.5 inci. Sistemul de operare DOS rula de pe această unitate de stocare, fiind încărcat direct în memoria RAM. Procesorul era un Intel 80C88 și opera la frecvența de 4.77 MHz, fiind o variantă a popularului procesor Intel 8088. Laptopul era echipat cu un ecran LCD monocrom ce putea afișa doar text la o rezoluție de 640 x 200 pixeli.

De atunci şi până în urmă cu câţiva ani Toshiba a adus inovaţii în domeniu, iar aici aş menţiona rapid primul laptop cu CD-ROM în 1995, primul laptop cu DVD în 1997, primul laptop cu bluetooth şi Wireless Lan în 2001 etc. Mai multe detalii descoperiţi în acest articol al colegului Darius de prin 2015.

Vânzările Toshiba au început să scadă de prin 2016, astfel că în 2018 şi-a vândut divizia de PC-uri către Sharp pentru modica sumă de 36 milioane de dolari. Toshiba a păstrat totuşi un procent 19.9% din noua companie Dynabook. Conform contractului de achiziţie din 2018, Sharp avea opţiune de cumpărare şi pentru cei 19.9%, opţiune pe care a folosit-o pe 30 iunie 2020.

Săptămâna aceasta Toshiba a transferat către Sharp şi ultimele acţiuni deţinute în Dynabook, astfel că Toshiba şi brandul său au ieşit definitiv de pe piaţa laptopurilor.

Sursa: theregister.com
Categorii: Notebook, Toshiba
Cuvinte cheie: Dynabook, laptop, Sharp, Toshiba
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Trei laptopuri de gaming din catalogul eMAG de Black Friday 2026

Sunt câteva laptopuri de gaming în acest catalog și ar putea fi o ocazie excelentă spre a achiziționa un laptop pentru jocuri, editare foto și video, randare 3D etc.

TOP 10: Laptopuri de gaming pe care să le urmărești de Black Friday 2026 – raport preț / specificații / experiență de utilizare printre cele mai bune

Am ales mai multe laptopuri de gaming ce consider că merită a fi puse în lista de favorite de către cei ce doresc să facă o achiziție în acest sens de Black Friday 2026.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.