Am testat în ultima perioadă Ulefone Power şi Ulefone Vienna, iar concluzia personală a fost că Ulefone ştie să facă telefoane ieftine şi bune. Oricât de mult mi-am dorit să mă joc şi cu Ulefone Future, din păcate nu am reuşit să fac rost de el pentru review şi nici nu cred că îl voi mai primi.

Din fericire am reuşit să fac rost de la gearbest.com de Ulefone Metal, cel mai nou şi poate cel interesant smartphone al producătorului chinez. Terminalul vine echipat cu un display HD, procesor octa-core, 3 GB RAM, cameră foto de 13 megapixeli şi Android 6.0 Marshmallow, toate acestea la un preţ de puţin peste 100 dolari.

Ulefone Metal este un smartphone de buget foarte echilibrat, cu o construcţie în proporţie de 90% metalică, cu plusuri şi minusuri. Din fericire minusurile nu sunt atât de mari, mai mult chiar aş putea spune că acestea sunt prezente pe mai toate device-urile de buget. Vă las să descoperiţi în cele ce urmează ce poate Ulefone Metal.

Specificaţii Ulefone Metal:

specificatii

Design

Ulefone Metal (23)

Ulefone Metal are o cutie de retail de culoare neagră destul de simplă, însă suficient de bine realizată. În pachet regăsim telefonul, încărcătorul pe USB 2.0, cablul microUSB – USB 2.0, husă de protecţie flip cover, sticlă de protecţie pentru ecran şi nelipsitul pachet de instrucţiuni. Îmbucurător este faptul că smartphone-ul vine cu o altă folie de protecţie aplicată încă din fabrică, astfel că cea din pachet este ca variantă de rezervă.

Terminalul are o construcţie unibody realizată în proporţie de 90% din metal. Zonele inferioare şi superioare ale device-ului sunt din plastic deoarece acolo regăsim antenele Wi-Fi. Există producători care au reuşit cumva să renunţe la aceste zone din plastic, însă tehnologia utilizată este destul de scumpă, iar telefoanele 100% din metal vin în special din segmentul premium.

Trebuie să recunosc că lucrurile s-au schimbat foarte mult în ultima perioadă, iar dacă acum câţiva ani un smartphone de buget era construit dintr-un plastic de proastă calitate, astăzi primim un terminal metalic, cu finisări excelente, îmbinări fără probleme (în special la nivelul spate – display curbat), un tot de cea mai bună calitate. Chiar dacă există mici diferenţe de culoare între zona metalică şi cea de plastic, acestea nu sunt deranjante deloc.

Ulefone Metal are un design comun, prezent pe foarte multe alte terminale, chiar şi din acest segment de preţ, de aceea nu aş putea spune că impactul vizual este unul wow. De acord că nu poţi cere prea multe la un device de buget, însă banalitatea există. Cu toate acestea construcţia de foarte bună calitate compensează acest dezavantaj, iar cei necunoscători vor paria că smartphone-ul este dintr-o altă ligă de preţ.

În zona frontală a terminalului regăsim cele 3 taste capacitive (din păcate nu sunt luminate), camera frontală de 5 megapixeli şi senzorii de lumină şi proximitate, în timp ce pe spate avem camera foto de 13 megapixeli, cititorul de amprentă, bliţul, logo-ul Ulefone şi difuzorul ascuns în spatele unui mic grătărel aflat în zona inferioară.

Ca o mica concluzie de capitolul, aş putea spune că Ulefone Metal este un telefon de buget cu o construcţie aproape impecabilă, însă cu un aspect des întâlnit şi la alte device-uri.

Ecran și sunet

Ulefone Metal (10)

Ulefone Metal este echipat cu un display IPS de 5 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli), o densitate de 294 ppi şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass 3. Se observă că este un ecran bun, luminos, cu unghiuri de vizualizare largi, culori fidele cu realitatea şi contrast echilibrat.

Din păcate display-ul reflectă foarte puternic lumina solară, astfel că pe timp de zi în bătaia soarelui nu veţi înţelege mare lucru. O altă nemulţumire a mea este dată de timpul de răspuns al touch-ului. De multe ori îmi pare a răspunde cu întârziere, însă există şi destul de multe momente când nu răspunde deloc. Din experienţa trăită cu acest ecran, din 100 de atingeri, să spunem că 92 – 93 se realizează normal. Dacă apeşi o idee mai tare se mişcă mult mai bine. Poate printr-un viitor update, cei de la Ulefone ar putea optimiza sensibilitatea display-ului.

O bilă albă voi da pentru lipsa acelor margini negre deranjante existente pe foarte multe terminale de buget. Ulefone a reuşit cumva să îmbine direct ecranul cu corpul telefonului, fără a apela la acele benzi negre foarte inestetice. Aceasta este încă o dovadă că se poate avansa şi la acest aspect.

La capitolul sunet Ulefone Metal se descurcă decent. Difuzorul extern se aude foarte clar, însă destul de încet. Probabil peste această limită ar fi apărut distorsionări ale sunetului, iar Ulefone a preferat să scadă volumul maxim. Pe jack-ul de 3.5 mm se pot obţine rezultate remarcabile, cu condiţia să aveţi în dotare o pereche de căşti calitative.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Ulefone Metal (30)

Ulefone Metal are dotări hardware foarte bine pentru un smartphone de buget. Aceste specificaţii le regăseam anul trecut pe telefoane mid-range de peste 200 dolari: procesor MediaTek MTK6753 octa-core pe 64 biţi tactat la 1.3 GHz pe ARM Cortex-A53, Mali-T720 GPU, 3 GB memorie RAM LPDDR3 şi 16 GB spaţiu de stocare + slot combo (1 x microSIM + 1 x nanoSIM sau 1 x microSIM + 1 x microSD de până la 128 GB). Din cei 16 GB în realitate veţi avea liberi doar 11.79 GB.

Dacă la capitolul hardware Ulefone Metal stă bine, acelaşi lucru îl pot confirma şi din punct de vedere software. Smartphone-ul rulează o versiune de Android 6.0 Marshmallow uşor customizată de către Ulefone, însă schimbările aduse de producător sunt minore şi de fineţe: o interfaţă ce modifică puţin estetica vizuală şi funcţii noi ajutătoare: Double Tap (trezirea ecranului prin dubla apăsare pe ecran), Double Click (blocarea ecranului prin dubla apăsare pe butonul Home), Gestures (deschiderea diverselor aplicaţii prin desenarea unor litere pe ecran) sau Float Multi-Task (o mică paleta afişată pe ecran cu diferite scurtături de aplicaţii utile).

Informații relevate de CPU-Z pentru Ulefone Metal;

În rest avem un Android 6.0 Marshmallow stock care se mişcă fluent, cu blotware aproape inexistent (aplicaţiile preinstalate sunt puţine şi utile) şi câteva scurtături animate pentru redare muzică şi realizarea de fotografii. Ulefone Metal a funcţionat excelent pe toată perioada testelor, nu am avut bug-uri sau erori, însă atunci când utilizezi mai multe aplicaţii simultan apare un lag uşor, destul de greu sesizabil.

Interesant a fost faptul că smartphone-ul s-a descurcat onorabil şi în jocuri consumatoare de resurse. Chiar dacă GPU-ul este unul modest, Ulefone Metal poate duce aproape orice joc la un nivel mediu al graficii. De obicei detaliile redate pot fi mulţumitoare pentru 95% dintre utilizatori.

Performanță

benchmark Ulefone Metal (14)

Am realizat şi câteva teste de banchmark pentru Ulefone Metal.

benchmark

Conectivitate

Ulefone Metal (20)

Ulefone Metal este echipat complet pentru segmentul său de preţ, majoritatea device-urilor de buget vin cu aceleaşi standarde de conectivitate: 4G, slot combo, Wi-Fi 802.11 b/g/n, bluetooth 4.0, GPS, A-GPS, GLONASS, jack de 3.5 mm, microUSB, radio FM şi scanner de amprente.

Ulefone Metal cunoaşte FDD-LTE: 800/900/1800/2100/2600 şi TDD-LTE: 2300, iar după cum v-aţi dat probabil seama nu ştie TDD-LTE 2600 MHz, banda de 4G al celor de la RCS & RDS. Dacă vă puneaţi speranţe să îl achiziţionati pentru un abonament Digi Mobil, va trebui să vă limitaţi doar la internetul 3G (asta până când RCS & RDS va da drumul oficial la banda FDD de 2100 MHz pe care Ulefone Metal o cunoaşte).

Pe întreaga perioadă a testelor toate elementele de conectivitate au funcţionat bine: apelurile de voce (cu o voce uşor înfundată în difuzor), 3G / 4G, Wi-Fi, Bluetooth sau GPS. Scannerul de amprente funcţionează decent şi chiar dacă mai are momente când dă rateuri, aş putea spune că are o precizie de peste 90%.

În exterior avem portul microUSB şi micorofonul la bază, jack-ul de 3.5 mm în zona superioară, slotul combo în lateral stânga şi tastele de volum + butonul power în lateral dreapta. Acestea sunt elementele de conectivitate vizibile cu ochiul liber.

Cameră foto și video

Ulefone Metal (14)

Ulefone Metal este un smartphone de buget, iar acest lucru se vede cu adevărat în calitatea imaginilor obţinute cu camera foto. Telefonul utilizează un senzor SONY IMX149 de 8 megapixeli (prin interpolare se ajunge până la 13 megapixeli), cu autofocus, deschidere f/2.0, LED flash şi HDR. Camera frontală este una de 5 megapixeli obţinuţi tot prin interpolare (senzorul este de 2 megapixeli).

Setări cameră foto

Cum spuneam calitatea imaginilor lasă de dorit, însă nu trebuie uitat preţul acestui device. Pozele sunt palide, culorile destul de şterse, contrastele nu foarte reuşite, însă rezultatele sunt decente pentru reţelele de socializare sau pentru a imortaliza momente neaşteptate. Autofocusul funcţionează decent, imaginile au suficientă lumină, iar detaliile sunt mulţumitoare. Cu siguranţă cei care îşi achiziţionează un astfel de smartphone nu se aşteaptă să obţină poze uluitoare.

Clip video făcut cu Ulefone Metal

Autonomie

Ulefone Metal utilizează o baterie de 3050 mAh Sony care în teorie ar trebui să garanteze calitatea acesteia. Nu mă pot pronunţa de rezistenţa în timp, însă rezultatele din teste aş putea spune că sunt în media celorlalte telefoane de buget.

Cu acest acumulator se poate prinde 1 zi de autonomie fără prea mari emoţii, însă dacă eşti un utilizator activ (jocuri multe, internet în permanenţă, reţele de socializare) s-ar putea să nu te prindă seara cu telefonul deschis. Ulefone Metal se ţine decent, iar timpul complet de încărcare al bateriei este de aproximativ 1 oră şi 30 minute.

În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet. Ulefone Metal a rezistat 4 ore și 40 de minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate.

autonomie

Preț

Ulefone Metal poate fi achiziţionat pe gearbest.com la preţul de 109.99 dolari (440 lei), sumă la care veţi mai plăti şi TVA 20%. Veţi avea de plătit un total de aproximativ de 525 lei, o sumă onestă pentru un smartphone destul e complet.

Concluzii

Ulefone Metal (25)

Cum am spus şi la începutul acestui review, Ulefone Metal este un telefon echilibrat cu un preţ foarte bun pentru ceea ce oferă. Ţinând cont că este un device de buget, aş putea enumera la capitolul puncte tari construcţia + finisarea, pachetul hardware – software foarte bine optimizat, display decent şi conectivitate completă, în timp ce minusurile sale sunt date de camera foto, câteva hibe la capitolul ecran şi estetica monotonă.

Ulefone Metal este un smartphone care place, care vă va mulţumi dacă sunteţi un utilizator obişnuit, iar dacă doriţi să faceţi cuiva un cadou mai deosebit cu bani puţini şi acest terminal poate fi o alternativă reală. Ulefone Metal este printre puţinele device-uri cu preţ de aproximativ 100 dolari construit în proporţie de peste 90% din metal.

PRO

  • finisare impecabilă şi construcție solidă cu materiale de calitate ( metal şi plastic );
  • pachet de retail foarte bine accesorizat;
  • Android 6.0 Marshmallow optimizat ce rulează fluent;
  • conectivitate completă pentru gama sa de preţ;
  • pachet hardware puternic pentru un smartphone de buget;
  • raport calitate-preţ foarte bun;
  • display mulţumitor, cu menţiunea că Ulefone ar trebui să aducă un update pentru sensibilitatea touch-ului.

CONTRA

  • sunet clar, dar cu volum foarte redus;
  • cameră foto mediocră;
  • lipsa conectivităţii 4G TDD în banda de 2600 MHz a RCS & RDS;
  • design monoton, banal.