Un nou experiment făcut pe parcursul a doi ani arată că o încărcare rapidă nu degradează cu mult mai repede bateria decât o încărcare lentă

Diverse
/
/
9 nov. 25
/

Producători importanţi precum Apple şi Samsung consideră de mulţi ani că o încărcare mai lentă a smartphone-urilor este mai sigură, astfel că, deşi tehnologie există de mult timp, aceştia folosesc în continuare viteze de încărcare de până la 45W.

Pe de altă parte, producătorii chinezi mizează de foarte mult timp pe viteze de încărcare la 80W, 100W, 120W, ba chiar există şi ceva exemple comerciale cu încărcare la 240W (Realme GT Neo 5).

Canalul de YouTube HTX Studio a realizat timp de 2 ani un experiment în cadrul căruia au fost testate bateriile a 40 de smartphone-uri, inclusiv iPhone-uri. Acestea au trecut prin cel puţin 500 de cicluri complete de încărcare / descărcare, cât şi prin diverse scenarii (încărcare completă, de la 30% la 50%, încărcare peste noapte etc.).

După această muncă extrem de complexă, HTX Studio a concluzionat că după cele 500 de cicluri, o încărcare rapidă nu degradează cu mult mai repede bateria decât o încărcare lentă. Iată câteva exemple provenite din exeriment:

  • încărcarea rapidă completă a degradat în medie bateria la iPhone cu 12.3% şi la Android cu 8.5%;
  • încărcarea lentă completă a degradat în medie bateria la iPhone cu 11.8% şi la Android cu 8.8%;
  • încărcarea de la 30% la 80% a degradat în medie bateria la iPhone cu 8.3% şi la Android cu 6% (deci ajută, însă nu cu foarte mult);
  • încărcarea peste noapte (lăsat la încărcat mult timp după ce a ajuns la 100%) a degradat în medie bateria la iPhone cu 0% şi la Android cu 0%;

În plus, HTX Studio recomandă schimbarea bateriei dacă ajunge la sub 80% din capacitate (se pare că aici apare o ruptură şi autonomia scade semnificativ).

Cât despre vitezele de încărcare folosite, la Android acesta specifică 120W la rapidă şi 18W la lentă, însă la iPhone-uri nu spune nimic (posibil ca la rapidă să fie încărcarea maximă a telefonului, iar la lentă să fie 5W).

Via: mobilissimo.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.

Bursa zvonurilor: OPPO Find X10 Ultra ar fi fost anulat

2026 aduce o nouă practică în piața de smartphone-uri premium. Companii cu renume sunt nevoite să renunțe din mers la dezvoltarea și lansarea unui smartphone de top. A fost cazul lui Xiaomi cu Xiaomi 18 Ultra, iar acum pe listă ar fi intrat și OPPO cu OPPO Find X10 Ultra.